18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportIngrid Radu, eliminată de Sulpizio

Ingrid Radu, eliminată de Sulpizio

Tenismana Ingrid Radu, de la TC Triumf 2000 Craiova, a fost eliminată de la turneul de 100.000 de dolari de la Bucureşti, cel mai tare turneu de tenis feminin din România. Sportiva craioveană, care abia luna viitoare va împlini 16 ani, a fost învinsă în turul doi al calificărilor de italianca Valentina Sulpizio (numărul 462 WTA), scor 6-2, 6-4. Sulpizio, de 25 de ani, este o jucătoare experimentată, care anul trecut a câştigat turneul de 10.000 de dolari de la Craiova. În turul întâi, Ingrid Radu, pregătită de Constantin Stănescu, o învinsese pe românca Diana Gae (de 21 de ani, locul 783 WTA), scor 6-1, 6-2. Pentru rezultatele obţinute la acest turneu, Ingrid Radu a primit un punct în clasamentul WTA şi 309 dolari. În plus, fiind cea mai tânără participantă la acest turneu, sportiva craioveană apare pe pagina oficială a Federaţiei Române de Tenis (www.frt.ro) într-o fotografie din timpul partidei cu Diana Gae. Eleva lui Stănescu va participa în perioada următoare, tot în Capitală, la un turneu de 10.000 de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS