17.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăSportStoianof pleacă la Internaţional Piteşti

Stoianof pleacă la Internaţional Piteşti

Atacantul Universităţii Craiova, Ovidiu Stoianof, a declarat ieri că vrea să plece la formaţia din Liga a II-a, Internaţional Piteşti, cu care a ajuns la un acord, pentru a avea posibilitatea să joace mai multe meciuri, fiind nemulţumit de statutul său de rezervă.

„M-am înţeles cu cei de la Internaţional. Rămâne de stabilit forma sub care voi evolua acolo, împrumutat sau transferat definitiv, şi pe câţi ani“, a spus Stoianof.

Plecarea lui Stoianof a fost confirmată şi de patronul clubului, Adrian Mititelu: „Nu-i adevărat că m-am certat cu Stoianof. Eu i-am spus cam în ce condiţii l-aş lăsa să plece. Aş vrea ca el să plece împrumut, să zicem pentru şase luni“.

Ovidiu Stoianof a fost transferat la Universitatea Craiova de la Callatis Mangalia în 2004. A evoluat un sezon şi jumătate în Bănie şi, după retrogradarea echipei, a fost împrumutat la Juventus Colentina pentru un sezon, apoi pentru încă unul la „U“ Cluj. A revenit în 2007 la Craiova, dar după o jumătate de sezon a fost împrumutat la FC Caracal. A revenit în vara lui 2008 la Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS