15.9 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăSportDestinaţii exotice pentru jucătorii de la Pandurii

Destinaţii exotice pentru jucătorii de la Pandurii

Elevii lui Eugen Neagoe au ales să se relaxeze în străinătate, alături de familii, puţini optând pentru un concediu în ţară.

Jucătorii şi oficialii echipei Pandurii Târgu Jiu profită de cele cinci săptămâni de vacanţă, majoritatea alegând să se destindă în afara ţării. Mândrean şi Ilie Iordache au optat pentru o destinaţie exotică, Tunisia, primul preferând compania foştilor săi coechipieri de la Gloria Bistriţa, Adrian Nalaţi şi Călin Albuţ, fiecare achitând 1.000 de euro pentru o săptămână în deşert. Alexandru Păcurar şi Ciprian Vasilache îşi fac planuri pentru un concediu la Mallorca, în timp ce tehnicianul Eugen Neagoe se află deja în Cipru, acolo unde şi-a petrecut şi o perioadă din cariera de jucător. „De vineri sunt în concediu în Cipru, însă doar pentru o săptămână. Nu am posibilitatea să stau mai mult, pentru că pe 11 se va reuni lotul şi trebuie să ne ocupăm de perfectarea transferurilor“, a precizat Neagoe.
Acesta se descurcă bine cu limba greacă. „Am jucat în Grecia şi în Cipru şi am învăţat atunci limba. Vorbesc şi acum“, a mai spus „Geană“. Şi vicepreşedintele clubului Pandurii, Viorel Temelescu, a trecut graniţa, Italia fiind destinaţia sa de vacanţă. 
Colegi în linia mediană a pandurilor, Florin Stângă şi Robert Vancea nu se despart nici în concediu. „Pe 1 iunie merg la mare cu familia, soţia şi fetiţa. Voi merge cu Robert Vancea şi cu familia lui. Vom sta la Mamaia“, a spus Stângă. Aproape de casă a petrecut şi secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, care a preferat staţiunea Băile Govora, în timp ce Florin Popete şi Adi Popescu au rămas alături de familie, la Târgu Jiu.

Gorjenii, fără clauze de reziliere

Fotbaliştii de la Pandurii Târgu Jiu nu au prevăzute în contract clauze de reziliere, astfel că orice club interesat de jucătorii lui Neagoe trebuie să negocieze cu gruparea gorjeană. Preşedintele pandurilor, Marin Condescu, a admis că există oferte pentru Vasilache şi Păcurar, care mai au contracte cu Pandurii până în 2012, respectiv 2011, şi ar fi dispus să-i cedeze în schimbul unei oferte consistente. „Suntem dispuşi să renunţăm la orice jucător dacă avem o ofertă concretă în avantajul clubului şi al fotbalistului. La Pandurii Târgu Jiu nu sunt prevăzute clauze de reziliere a contractului, astfel că echipele interesate de vreun jucător de la noi trebuie să negocieze cu clubul“, a declarat Condescu.

Se măreşte numărul de loji pe „Municipal“

Clubul Pandurii va demara în zilele următoare lucrările de modernizare a stadionului „Municipal“, având în proiect să construiască şase loji, două noi căi de acces la tribuna zero şi opt toalete, patru pentru femei şi patru pentru bărbaţi. O lojă va fi destinată gazdelor şi oficialilor, una oaspeţilor, iar patru vor fi închiriate firmelor interesate sau sponsorilor.
De asemenea, vor fi montate turnichete la intrarea în stadion, iar cabina de comandă a instalaţiei de nocturnă va fi mutată în vechea tabelă de marcaj dinspre Sala Sporturilor. Va mai fi amenajată şi masa presei, care va fi dotată cu internet. Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, este mulţumit de modul cum arată suprafaţa de joc, reînsămânţată de curând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS