18.7 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcenii merg la Gyor

Vâlcenii merg la Gyor

Oficialii CS Oltchim Râmnicu Vâlcea au decis să organizeze o excursie pentru suporterii care vor să le încurajeze pe chimiste în derbiul Grupei A semifinale cu ETO Gyor Graboplast. Plecarea va avea loc duminică, la ora 3.00, iar întoarcerea este programată imediat după joc. Transportul este asigurat de CS Oltchim.

Interul Adina Meiroşu a fost şi în meciul cu Lada Togliatti una dintre cele mai bune handbaliste de pe teren. Ea spune că apărarea Oltchimului a fost cheia succesului: „Am fost mai hotărâte şi am avut publicul alături de noi. Au funcţionat toate foarte bine.
Ne-am apărat mai bine faţă de ultimele meciuri. Atacul a fost foarte bun, l-am lucrat săptămâna asta. La sfârşitul partidei am făcut şi spectacol pentru că oamenii vin în sală pentru spectacol“.

Se pare că pivotul chimist Ionela Gâlcă nu va rămâne nici la Oltchim, dar nu va pleca nici la marea rivală, Rulmentul Braşov. Cel mai bun pivot al mondialelor din Franţa a primit o ofertă tentantă şi de la formaţia daneză FCK Copenhaga, acolo unde va antrena celebra Anja Andersen. Se pare că Ionela ar avea în Danemarca un salariu de 15.000 de euro pe lună, urmând să fie cea mai bine plătită tricoloră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS