11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNegrea a pus ochii pe fotbaliste din Bechet

Negrea a pus ochii pe fotbaliste din Bechet

La invitaţia Margăi Glăvan, preşedinta clubului Dunărea Margot Bechet, echipa feminină de fotbal prim-divizionară CS Negrea Reşiţa a susţinut sâmbătă un meci amical în oraşul doljean. Fetele de la cele două cluburi au format o singură echipă care i-a avut ca adversari pe juniorii de la Dunărea Margot născuţi între anii 1995-1998. Scorul final a fost 2-0 pentru combinata feminină. Scopul întâlnirii a fost o eventuală colaborare între clubul din Bechet şi cel din Reşiţa, iar acest lucru este pe cale să se realizeze, conform lui Alin Negrea, finanţatorul clubului din Reşiţa.

„Mi-a plăcut cum au jucat câteva fete din echipa Dunărea Margot. Am înţeles de la Marga că aici nu are susţinere să facă treabă şi de aceea i-am oferit sprijinul. Vom pune bazele unei colaborări, adică ea îmi va da jucătoare pentru Divizia A, iar eu le voi oferi toate condiţiile de pregătire, plus salarii“. Implicat de trei ani în fotbalul feminin, Alin Negrea, care mai are şi o echipă de seniori la Divizia D, spune că fetele de la clubul său sunt foarte bine plătite: „Unele au contracte în jur de 4.000 de euro pe an, plus prime de joc. Anul acesta am schimbat echipa, am dat afară 12 jucătoare şi am adus câteva mai tinere şi de aceea obiectivul nu va putea fi primele trei locuri. Prin intermediul impresarului Brunto Atilson, la Reşiţa vor veni în probe câteva sportive din Nigeria“.

 

Creşte jucătoare pentru alte naţionale

 

Finanţatorul echipei CS Negrea Reşiţa, formaţie care a încheiat sezonul trecut pe locul şapte din zece echipe participante, a făcut o declaraţie-şoc: „Nu-mi las cele mai bune jucătoare la naţionala României, pentru că am colaborări cu impresari străini, care vor să le naturalizeze în alte ţări, unde sunt mult mai bine plătite“. Bucuroasă că va colabora cu Negrea Reşiţa, Marga Glăvan a fost totuşi dezamăgită că oamenii din Bechet îi pun piedici: „Deşi îi anunţasem pe toţi de acest meci, dimineaţa nu ne-a deschis nimeni vestiarele. S-au făcut de râs pentru că oaspetele noastre au bătut atâta drum şi au fost nevoite să se schimbe afară. Nu am avut nici fanioane, nici mingi. Noroc că Alin Negrea este băiat de treabă şi nu s-a supărat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS