Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Vâlcenii, învinşi de o echipă cu pretenţii

FC Oltchim a pierdut cu Petrolul

Sport - Adi STROESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Stadionul din Horezu a găzduit sâmbătă un amical între formaţia vâlceană FC Oltchim (Liga a III-a) şi Petrolul Ploieşti (Liga a II-a). FC Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi dorea o victorie în faţa unei grupări de liga II-a, pentru a demonstra că se poate „bate“ de la egal la egal cu oricine. De partea cealaltă, Petrolul voia să încheie cantonamentul de la Horezu cu un succes. După 90 de minute de joc, câştig de cauză au avut petroliştii de la Ploieşti, care s-au impus cu scorul de 4-0 (2-0). Chiar dacă echipa sa a încasat patru goluri, tehnicianul chimiştilor, Marian Deaconescu, s-a arătat foarte mulţumit de jocul elevilor săi. „Am întâlnit o echipă cu pretenţii de Liga I. Băieţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă şi, chiar dacă au fost unele momente în care am dominat jocul, soarta ne-a împiedicat să marcăm“, a declarat Deaconescu. Tehnicianul vâlcenilor a trimis în teren următorul 11: Vlădoi - Zgăbăruşi, Băiţa, Bărbuţ, Stoica - Creangă, Nuţu, Olaru, Marinescu - Nicorici, Preda. Aceasta este în proporţie de 90 la sută şi echipa de bază pe care Deaconescu va miza în prima etapă a Ligii a III-a. 


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de zzzzzzz:
    http://funfootball.u v.ro ############# Stiri nebune si fantastice din fotbal. Pe Crazy Football News totul este posibil ! Crespo vrea cetatenie romana Se rejoaca Barcelona-Steaua, finala din 1986? Claudiu Niculescu ofertat de Real Madrid Abramovici face presiuni la seici pentru Elton Pele crede ca viitorul castigator al "Balonului de Aur" va fi un roman ! UTA a castigat procesul cu Arsenal Poli Iasi in cupele europene Finala Ligii Campionilor dni 2009 in Romania ############ si alte stiri nebune ! lasati si un comment daca nu intelegeti scopul siteului ( de a amuza vizitatorii) nu intrati pe degeaba !
    2007-08-13, 13:00:44 (79.113.198.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: