Elisa Gabriela Mazilu este o fetiţă de doar patru ani, din Craiova, care a fost diagnosticată cu leucemie. Viaţa fetiței depinde de cum va reacţiona trupul ei firav la chimioterapie. La piept poartă de câteva luni un buzunărel cu cateterul şi furtunaşele prin care îi sunt administrate medicamentele.
Doi ochi mari şi negri privesc peste masca aşezată pe gură şi nas. Fetiţa stă agăţată de gâtul mamei și priveşte cu curiozitate. Pe cap poartă o bentiţă de culoarea liliacului. Din păcate, şi-a pierdut părul negru şi buclat pe care mama îl prindea în codiţe.
Are musafiri şi vrea să-i primească ea pentru că mama i-a spus că pot să-i intermedieze „tratativele“ cu Moş Crăciun. O întreb cum o cheamă şi un glas cristalin răspunde: Elisa Gabriela Mazilu, iar liniştea se risipeşte încet, încet. Fetiţa nu stă o clipă locului, se răsfaţă când în braţele mamei, când în cele ale tatălui. Se aşază pe canapea şi se gândeşte cum să-i transmită Moşului dorinţele ei. „Păi, Moşul aş vrea să-mi aducă un costum de Spiderman, o pelerină de supereroină şi… o prăjitură cu bomboane“, spune Elisa, gânditoare. Apoi începe să ţopăie prin casă și îşi alege câteva dintre jucăriile preferate, dar în cele din urmă strânge în braţe o omidă viu colorată. Mama o îndeamnă să numere. Nu se lasă uşor înduplecată, dar în cele din urmă cere sprijinul omiduţei, ale cărei picioruşe sunt numai bune de numărat până la zece. „Până la zece ştiu să număr. M-a învăţat mami“, explică Elisa după ce termină de numărat. Şi iar începe să ţopăie prin cameră, apoi pe hol. Nu stă o clipă locului. Este plină de energie, dar din pieptul mic răsuflarea se aude greoaie. „Oboseşte repede“, spune Ana Maria Mazilu, mama. „Ea tot timpul a fost o fire veselă, vioaie. Era peste tot. Avea dorinţa să fie ea prima. Are personalitate puternică“, adaugă mama. Chipul femeii este trist. Amintirile îi umplu ochii de lacrimi.
Elisa se joacă, în tot acest timp, cu tatăl ei. Îl roagă să-i dea ceva dulce şi dispare cu el în cealaltă încăpere. Ronţăie puţină ciocolată, după care se întoarce mulţumită, sorbind suc dintr-un păhăruţ. Continuă joaca, de data aceasta cu un iepuraş de pluş pe care abia îl ţine în braţe. O prinde în acest joc şi pe „surioara“ ei, Larisa, o păpuşă blondă care îi trece de bărbie. Părinţii o privesc ca pe licărul unei lumini plăpânde. Zâmbesc, dar chipul lor este împietrit de durere. Aşa trec zilele Elisei de câteva luni încoace.
Verdict crud: leucemie
Până în vara acestui an, liniştea familiei Mazilu din Craiova părea să nu fie tulburată de nimic. Toate clipele petrecute împreună erau minunate. Ana-Maria şi Florin erau fericiţi că aveau un înger de copil, Elisa Gabriela. Fetiţa a venit pe lume în 2008 şi din acea zi casa lor s-a umplut de bucurie. Copilul creştea şi devenea cu fiecare zi care trecea o mândreţe de fată. „Este singurul nostru copil. Este bucuria noastră. Nu pot să spun că o zi a fost mai frumoasă sau unele clipe au fost fericite şi altele nu. Toate au fost minunate. Este plină de viaţă şi jucăuşă. Nu a dat semne că ar fi un copil bolnav. A fost ea mai firavă, dar…“, Ana-Maria se opreşte şi încearcă să-și înăbușe plânsul.
Într-o zi, peste familia Mazilu s-a abătut ca un trăsnet nemilos un verdict: fetiţa lor de trei anişori, cât avea atunci, a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică. „Înainte s-a întâmplat să leşine de două ori la grădiniţă. Se mai plângea că o dor picioruşele, dar noi credeam că vrea să o ţinem în braţe. Îi scăzuse pofta de mâncare. În vară, a căzut din balansoar şi am ajuns cu ea la Urgenţă. Aici mi-au zis să-i dau Nurofen şi antibiotic, iar dacă se simte rău să revenim. Nu s-a simţit bine şi ne-am întors la spital. Rezultatul analizelor a fost dezastruos. Fetiţa a fost diagnosticată cu leucemie. În câteva zile am ajuns la Clinica de la Fundeni. Aici am început chimioterapia cu citostatice. De câteva luni facem naveta spital – acasă. Fiecare zi este pentru noi o grea încercare. Ziua de naştere şi-a petrecut-o în spital. Patru zile suntem în spital şi aproape zece acasă. Săptămână după săptămână trăim cu speranţa, aşteptând mereu rezultatul analizelor. Fizic şi moral suntem epuizaţi, financiar o ducem tot mai greu. Eu lucrez, dar soţul, care muncește la unul dintre furnizorii Ford, urmează să fie disponibilizat“, povesteşte mama Elisei.
Şi-au pierdut liniştea
Părinţii par resemnaţi, nu le vine să creadă că li se întâmplă lor. Sunt debusolaţi. „Nu pot să realizez că trăim acest coşmar. Mă gândesc că într-o zi vom ajunge la fundul sacului şi atunci unde să căutăm ajutor, la ce uşi să batem? Mă uit în ochii fetiţei mele şi tot echilibrul meu se prăbuşeşete. Am avut norocul că am intrat pe un program de asistenţă medicală, dar avem un tratament destul de costisitor. Avem Oncoxin, două flacoane costă 400 de lei şi ajung o lună, Liv 52, Fluconazol… lista este lungă şi costurile mari“, spune Florin Mazilu.
Puteţi da o mână de ajutor
Cei care vor să sprijine familia Mazilu o pot face donând în conturile:
RO71BTRL01704201T12243XX – (euro) Banca Transilvania
sau
RO96BTRL01701201T12243XX – (lei) Banca Transilvania
sau îi pot contacta la numărul de telefon: 0762.896.990 – Florin Mazilu.
