22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMilioane de oameni, milioane de copaci

Milioane de oameni, milioane de copaci

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a ocupat primul loc în cadrul campaniei de plantări „Milioane de oameni, milioane de copaci“, organizată de Fundaţia Prais.
Premiul a fost ridicat de directorul instituţiei, Gheorghe Fometescu (foto), în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 1 iunie în Capitală. APM Gorj s-a înscris în campanie la secţiunea instituţii publice, reuşind să planteze, în parteneriat cu Direcţia Silvică, 401.000 arbori, cu ajutorul a 2.000 de voluntari.
„Milioane de oameni, milioane de copaci“ este o mişcare naţională care are ca scop promovarea activităţilor de plantare de copaci în cadrul companiilor, organizaţiilor şi instituţiilor, conform calendarului anual (toamna şi primăvara). Ministerul Mediului şi Garda Naţională de Mediu sunt parteneri instituţionali în cadrul acestei mişcări, acordând asistenţa necesară găsirii celor mai viabile soluţii în ceea ce priveşte zonele, copacii şi plantele care pot fi puse. Ne bucurăm de premiul care ne-a fost acordat“, a spus Gheorghe Fometescu, directorul APM Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU