Dor de ei, de Scorpionii Roşii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Curtea Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ a îngheţat marţi-dimineaţă de emoţii: peste 300 de Scorpioni Roşii şi-au salutat comandanţii şi familiile, înaintea plecării într-o nouă misiune, de data aceasta în Irak.


La ora zece, orice zgomot a încetat. Înşiruiţi în faţa comandantului Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“, lt.col. dr. Gabriel Toma, a soborului de preoţi condus de însuşi ÎPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, a prefectului judeţului, Florin Stancu, a secretarului de stat la Ministerul Apărării Naţionale, Dan Tătaru, şeful Departamentului pentru relaţiile cu parlamentul şi informare publică, a altor oficialităţi prezente la eveniment, dar şi a sutelor de mame, taţi, soţii şi copii înlăcrimaţi, 311 militari au luat ieri poziţie de drepţi, prezentând onorul comandantului lor. Semeţi şi hotărâţi să-şi ducă la bun sfârşit şi această misiune, Scorpionii au salutat apoi drapelul tricolor pe care, prin meseria pe care şi-au ales-o, au făcut legământ să-l apere cu preţul vieţii. Au primit binecuvântarea soborului de preoţi şi cuvântul Mitropolitului Craiovei, îndemnându-i părinteşte: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia vor moşteni pământul“. Ceremonia a continuat cu apelul sonor, cuvântul final avându-l trimisul Ministerului Apărării Naţionale, Dan Tătaru, care a ţinut să precizeze un fapt important: cu această misiune „Iraqi Sunset“, România demarează un nou tip de misiuni - „noncombat“ - umanitare, de sprijinire şi instruire a forţelor de securitate irakiene şi medicale. Sub privirile emoţionate ale familiilor aşezate pe margine, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea militarilor în faţa oficialităţilor şi predarea drapelului tricolor.

„Nu am fi oameni dacă nu ne-am teme“

„Lt. Delcea Luiza, medic stomatolog“, se prezintă femeia prompt, fără să-i tremure nici vocea, nici privirea. „Sunt la prima misiune şi sunt convinsă că totul se va desfăşura fără incidente. Rolul meu şi al personalului medical va fi să asigurăm sănătatea batalionului şi a populaţiei locale. Nu, nu am emoţii. Rămân în urmă soţul, părinţii, dar ne vom revedea în curând, nu îmi fac griji... Îmi voi lua la mine o bijuterie dragă, care să-mi amintească de ei, de casă“, lasă să-i scape totuşi o umbră de emoţie.
„Lt. Mitrache Cătălin“, salută ostăşeşte tânărul de 29 de ani. Priveşte drept, sigur pe el şi pe decizia luată. „Sunt la a adoua misiune, a doua provocare. Asta îmi este meseria. Eu am ales-o, urmând modelul tatălui meu care a fost tot militar... Frică? Da, e firesc, nu am fi oameni dacă nu ne-am teme. Noi, militarii, ne speriem însă mai greu, pentru că suntem obişnuiţi cu pericolul. Sunt fericit însă că familia îmi este alături: soţia, care a ştiut de la început că se căsătoreşte cu un militar, şi fiica mea, de numai opt luni. La ele mă voi întoarce peste trei luni, cu misiunea îndeplinită“.

În urmă, doruri şi rugăciuni

Dincolo de solemnitatea ceremoniei şi de tăria de nezdruncinat a militarilor, emoţiile celor dragi veniţi să-şi vadă fiii, fraţii şi soţii au fost greu de stăpânit. „Nu e uşor să-ţi vezi copilul că pleacă într-un loc unde pericolele sunt la orice pas“, suspină Marieta Negoiţă, mama fruntaşului Gheorghe Negoiţă, de 25 de ani, aflat la a doua misiune. Flancată de fiică, soţ şi viitoarea noră, femeia caută în mulţimea uniformelor pe cea a fiului: „Ar trebui să mă fi obişnuit de când a fost în Afganistan, şase luni. Dar emoţiile sunt prea puternice“. Şi lacrimile nu mai au stavilă.
Câţiva metri mai departe, Constanţa Florea îşi ascunde emoţia curajoasă, lângă noră şi nepot. „Marius este la a patra misiune. E călit, cum s-ar spune, ştie la ce să se aştepte acolo. De aici, de acasă, noi nu putem decât să îl sprijinim moral şi să îl aşteptăm cu dor. Ca mamă, îi doresc din tot sufletul meu să aibă grijă de el“.
Iţită printre braţele celor mari, Alexandra se uită lung la militarii încolonaţi şi sobri. Undeva, între aceştia, este şi tatăl ei. Nu-l zăreşte, dar ştie că de acolo şi el o caută cu privirea. Şi că, aşa cum i-a promis, peste trei luni se va întoarce cu bine din prima lui misiune, la ea şi la surioara mai mică.
Lângă ea, copiii, fraţii, surorile şi părinţii a 311 militari rămân acasă, cu aceeaşi speranţă.   

Opt misiuni şi doi eroi căzuţi

Din 1996 până acum, Scorpionii Roşii au participat la opt misiuni de pace: în Angola - 1997, în Albania - în 2002,  şi în Kosovo. Singura misiune de luptă a Scorpionilor Roşii de până acum a avut loc în 2002-2003 - „Enduring Freedom“ - în Afganistan. Misiuni de stabilizare: au avut loc în Irak, 2004, şi 2005, tot în 2005, în Afganistan, iar în 2006 - 2007, două companii ale Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ au participat la o ultimă misiune în Afganistan. Doi eroi au căzut la datorie în cadrul acestor misiuni: slt. (pm) Valentin Leoveanu, în 1996, în Angola, şi slt. (pm) Emanoil Ciobanu, în 2002, în Kosovo.   
Începând cu 19 februarie, 311 Scorpioni Roşii vor pleca în teatrul de operaţii din Irak, unde vor acţiona în zona Tallil, în cadrul operaţiunii „Iraqi Sunset“. Ei urmează să-i înlocuiască pe cei aproximativ 400 de militari români de la Batalionul 341 Infanterie Topraisar din Constanţa şi vor desfăşura exclusiv operaţiuni noncombat. Misiunea militarilor români este preconizată să se încheie în luna iulie, o dată cu retragerea definitivă din Irak.