17.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCentre regionale pentru autişti

Centre regionale pentru autişti

Guvernul vrea să înfiinţeze centre regionale pentru autişti, unde aceste persoane vor beneficia de terapie psihomedicală şi să elaboreze un program de terapie educaţională, care urmează să fie aplicat în grădiniţele şi şcolile speciale, informează un comunicat emis vineri de executiv.

Guvernul a discutat în şedinţa de miercuri o informare privind situaţia copiilor autişti din România, pregătită de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi de Cancelaria premierului.

În urma discuţiilor, a fost stabilit un pachet de măsuri pe termen scurt şi mediu, care vor fi adoptate prin acte normative, în perioada următoare.

Printre măsurile pe termen scurt se numără crearea unui program de terapie educaţională, care să fie aplicat în grădiniţe şi şcoli speciale, precum şi identificarea posibilităţii de integrare a copiilor cu autism în şcolile de masă, acolo unde este cazul.

Alt obiectiv vizează formarea de profesionişti din domeniul medical, psihologic sau educaţional pentru aplicarea terapiilor de recuperare.

Guvernul doreşte crearea de centre regionale de dezvoltare a copilului şi crearea de centre regionale pentru adulţii cu autism, în care aceste persoane să beneficieze de asistenţă terapeutică psihomedicală şi de asistenţă pentru recuperare şi îngrijire.

Potrivit datelor existente, în România sunt peste 3.100 de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist. Dintre aceştia, 1.320 de copii beneficiază de servicii specializate în cadrul celor 190 de servicii de profil existente.

România se confruntă cu o serie de probleme în acest domeniu, cum ar fi inexistenţa unei baze de date unitare referitoare la copiii şi adulţii cu autism şi a unor servicii specializate pentru recuperarea sau reabilitarea acestor persoane. De asemenea, nu există centre specializate pentru aceste persoane.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS