19.8 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalStresul, cine are timp de el?

Stresul, cine are timp de el?

Stresul desemneaza maniera in care reactionati fie la situatiile exterioare presupuse de scoala, munca, familie, prieteni, fie fata de propriile dumneavoastra gânduri, dorinte si sentimente. Stresul este o reactie normala pentru oamenii de toate vârstele, conform site-ului topsanatate.ro. El este produs de instinctul de protectie al organismului fata de presiunea fizica si emotionala impuse in diferite momente.


Dauneaza stresul intotdeauna?


Nu, stresul nu are intotdeauna urmari negative. De fapt, o parte din stres produce chiar beneficii. Multi dintre noi nu s-ar motiva suficient de mult pentru diferite activitati – sport, muzica, dans, munca, scoala etc. – in lipsa existentei sentimentului competitiv. In lipsa stresului impus de „un termen-limita“, un numar destul de mare de persoane n-ar fi capabile sa se organizeze si sa termine la timp proiectele in care sunt implicate.


Insumarea tuturor lucrurilor care se intâmpla in decursul unei singure zile determina aparitia senzatiei de coplesire si lipsa de putere. Lucrurile pe care nu le puteti controla in mod direct creeaza o mare presiune asupra dumneavoastra, devenind de multe ori frustrante. Poate ca parintii nu se mai impaca sau poate ca viata sociala este un dezastru. De asemenea, va puteti simti rau in momentele in care singur va impuneti anumite standarde – sa obtineti note cât mai bune la scoala sau sa fiti promovat la serviciu. O reactie comuna in fata stresului este reprezentata de autocritica. Puteti deveni dintr-o data trist sau suparat pentru ca amuzamentul initial al lucrurilor este inexistent in prezent, iar perceptia vietii este departe de a fi roz. Când se intâmpla asemenea lucruri, cel mai simplu este sa va gânditi ca nu puteti face nimic pentru a va simti mai bine. Mare greseala!


Metode de detensionare


Pentru a reusi sa va detensionati ar trebui sa mâncati sanatos, respectând un program de masa, sa beti mai putina cafea, sa va odihniti mai mult. Este foarte important de stiut ca somnul nocturn nu poate fi substituit cu somnul diurn si de aceea trebuie sa va asigurati ca rezervati suficient de mult somn pe timpul noptii. Nu trebuie sa renuntati la activitatea fizica zilnica, chiar daca este vorba de numai cinci minute de exercitii. Evitati pe cât posibil sa va inecati amarul in alcool, droguri sau alte pastile, pentru ca aceste alternative pe cât sunt de atragatoare, pe atât sunt de periculoase!


Cum puteti combate stresul?


Chiar daca nu puteti controla intotdeauna factorii de stres, este bine sa stiti ca puteti controla modalitatile in care trebuie sa raspundeti. Sentimentele pe care le simtiti in legatura cu anumite lucruri sunt strâns legate de gândurile pe care le aveti fata de lucrurile respective. Daca sunteti capabil sa va schimbati perspectiva si maniera de interpretare, veti fi apt sa va modificati si sentimentele.Trebuie sa intocmiti o lista pe care sa treceti toate lucrurile care va streseaza si gânditi-va ca nu veti ajunge sa controlati niciodata absolut toate lucrurile trecute pe lista. Nu va lasati inca descurajati, ci pur si simplu luati lucrurile pe rând si vedeti ce anume se poate schimba si in ce fel. Mai intâi de toate, preluati controlul asupra lucrurilor ce se lasa ajustate. De exemplu, in cazul in care lucrati prea mult si simtiti ca nu mai aveti suficient timp liber pentru activitatile preferate, cum ar fi cititul, vizionarea unui film in compania prietenilor sau o iesire la cafea, nu trebuie sa va culcati pe o ureche, ci luati imediat masuri. Vorbiti cu seful dumneavoastra, spuneti-i care e situatia si propuneti-i o solutie. Incercati sa va acordati o pauza din când in când.


A gresi e omeneste


Tineti seama ca nu puteti face fericite toate persoanele din viata dumneavoastra si impacati-va cu ideea ca este omeneste sa mai si gresiti din când in când, si ca nu sunteti un simplu robot lipsit de suflet. Daca simtiti ca lucrurile incep sa va scape de sub control, luati o pauza, retrageti-va intr-un loc linistit si faceti-va ordine in gânduri si idei. In cazul in care situatia nu se schimba nici asa, luati-va câteva zile libere, pentru ca sanatatea este mai importanta decât orice altceva. Nu va implicati in lucruri care nu va plac si pe care de fapt nu vreti sa le faceti. Orice om are nevoie de o lista a prioritatilor, pentru ca este imposibil ca intr-o viata de om sa impacati pe toata lumea. Daca va simtiti coplesit de responsabilitati, nu va grabiti sa va implicati in alte activitati, oricât de atractive ar parea la prima vedere. In cazul in care va simtiti prea obosit si nu va simtiti in stare nici macar sa iesiti in oras, mai bine nu o faceti. Mai este si mâine o zi! O metoda buna de a scapa de probleme este sa vorbiti despre acestea cu cineva apropiat. Discutiile pe care le purtati cu familia sau cu prietenii va ofera sansa de a va exterioriza sentimentele. In cazul in care nu va puteti deschide sufletul nici in fata familiei si nici in fata prietenilor, apelati la o persoana ce nu are tangente cu anturajul dumneavoastra, cum ar fi un preot, un psiholog sau chiar medicul de familie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS