19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal1 Martie - motiv de chiul

1 Martie – motiv de chiul

1 Martie i-a scos din scoli pe elevii craioveni care au facut vânzare buna barurilor si cluburilor, ieri pline pâna la refuz. Cafeaua, sucul si tigara, ici, colo câte o prajitura, servite in localurile de pe lânga scoli, au luat locul orelor de curs.


Prima zi a lunii martie i-a facut pe elevii craioveni sa fie preocupati mai mult de locurile de distractie decât de orele de curs. Au stat cât au stat pe la scoala, dar rabdarea lor a avut limite. Si pe motiv ca „e pacat de aceasta zi superba sa ti-o petreci la ore plictisitoare de limba româna sau matematica…“, tinerii au preferat sa chiuleasca si sa se adaposteasca prin diverse locuri, in topul preferintelor fiind barurile. Tentatia e mare si nu e decât la doi pasi, caci fiecare unitate de invatamânt are câte un bar prin apropiere. Iar o absenta, doua nici nu se mai pun la socoteala si se pot trece cu vederea, in special intr-o asemenea zi. „Voiam sa sarbatorim ziua de 1 Martie si am chiulit de la scoala. Eh… nu am facut nimic grav, o absenta, doua ce mai conteaza?!“, a spus Ioana, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Elena Cuza“ din Craiova, care ieri a preferat sa bea un suc in compania colegilor. De aceeasi parere s-au aratat a fi si ceilalti colegi care o insoteau. „Ziua de 1 Martie trebuie sarbatorita de toata lumea, nu numai de profesori. Noi de ce nu am avea voie. Cred ca nu este nici un capat de tara ca am chiulit. Datoria ne-am facut-o. Am luat martisoare si flori la profe, si nu asa orice floare care sa se usuce imediat, ci din cele scumpe, in ghiveci, ca sa reziste mai mult… Poate asa scapam sa le mai dam flori de 8 Martie“, a adaugat Radu, alt licean, care a completat spunând ca a da flori, martisoare si mai târziu cadouri de 8 Martie dascalilor reprezinta o ruinare a bugetului familiei. Faptul ca tinerii si-au facut o practica din a frecventa barurile si cluburile, mai ales in zile de sarbatoare (Sfântul Valentin, 1 Martie si 8 Martie), este confirmat si de barmanita Daniela Apostol. Ea spune ca pragul barului este trecut aproape zilnic de liceenii de la unitatile de invatamânt din zona. „Elevii din ziua de azi chiulesc aproape tot timpul. Vin de la «Carol I», de la «Elena Cuza» si chiar si de la «Fratii Buzesti», care totusi se stie ca este una dintre scolile bine pazite. Oricum, sunt greu de oprit. Pacat ca parintii nu stiu ce sa le faca odraslelor“, a declarat Daniela Apostol.


„Avem parinti marfa!… Dar totusi ei stiu ca suntem la scoala“


Pentru chiulul de la scoala, liceenii de la „Elena Cuza“ nu-si fac prea multe probleme. Tot ceea ce-i deranjeaza este faptul ca o data prinsi cu „mâta-n sac“ va fi vai si amar de pielea lor. „Desi avem parinti marfa, totusi ei acum ne stiu la scoala. Stim ca nu facem bine, dar asta ne e generatia. Asta fac toti tinerii de azi. Parintii nostri sunt exceptionali si ne sustin din toate punctele de vedere, indiferent de circumstante, sunt oameni cu posibilitati“, a adaugat alta eleva.


Cu totii insa au alta problema care ii macina: „portile inchise ale colegiului unde invata“. „Noi nu invatam intr-o scoala, ci mai mult intr-o puscarie. La colegiul nostru, portile sunt permanent inchise ca la Bastilia. Ar fi mai bine sa ni le deschida decât sa mai sarim noi gardul sau sa trecem pe sub sârma ghimpata. Ne-am murdarit toate hainele trecând pe sub gard“, a completat tânara.


Socante insa sunt „revendicarile“ tinerilor. Pe lista de prioritati a acestora figureaza atât amenajarea unui fumoar pentru elevi, cât si desfiintarea sârmei ghimpate de pe gard. „La «Carol» se chiuleste si se fumeaza in draci. Si la noi, la fel. Vrem si noi sa ne faca un fumoar numai al nostru, ca in Italia, pentru ca oricum toata lumea stie ca fumam. De ce sa ne mai ascundem prin WC-uri!!!“, a precizat o adolescenta de 17 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII