15.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIncinerator de deşeuri periculoase la Sopot

Incinerator de deşeuri periculoase la Sopot

În comuna doljeană Sopot s-a inaugurat în aceste zile un incinerator de deşeuri medicale şi animaliere, investiţie care se ridică la 12 milioane de lei. Conform directorului Gărzii de Mediu Dolj, Ileana Şerban, 4,6 milioane de lei au provenit de la Administraţia Fondului pentru Mediu, iar restul s-au plătit de către firma privată care a realizat proiectul. „Capacitatea acestui incinerator este de 11.400 de tone pe an, adică 1.540 de kilograme pe oră. Acum nu le rămâne decât să atragă cât mai multe deşeuri de acest gen din zona Olteniei, dar şi din restul ţării. E problema lor cum se organizează şi de unde le aduc“, a spus Ileana Şerban. Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu, susţine că acest incinerator a rezolvat o problemă gravă, cea a deşeurilor periculoase din zona Olteniei, dar că el va avea şi  altă întrebuinţare. „Incineratorul degajă o energie termică de două gigacalorii, care va fi folosită la încălzirea unor sere“, a precizat Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII