18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMorega va candida în Colegiul 1

Morega va candida în Colegiul 1

Dan Ilie Morega, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Gorj, a anunţat că va candida în cadrul Colegiului 1, localităţile de sub munte, pentru alegerile parlamentare. Morega va candida pe listele primului colegiu, care cuprinde 18 localităţi: Padeş, Tismana, Peştişani, Runcu, Arcani, Leleşti, Godineşti, Ciuperceni, Câlnic, Teleşti, Stăneşti, Schela, Turcineşti, Bumbeşti-Jiu, Muşeteşti, Bălăneşti, Glogova, Cătunele. Pe listele primului colegiu sunt înscrişi 60.358 de alegători. PNL deţine în acest colegiu şapte primării, fiind urmat de PSD cu şase, PD-L cu trei şi PNG cu două. Morega a declarat că a ales Colegiul 1 pentru că aici cunoaşte pulsul electoratului de la alegerile locale, din 1 iunie.

„În cadrul Colegiului 2 va candida Pantelimon Manta, iar pe liste mai sunt Gheorghe Orzan, Emanoil Neguţ, Dorin Taşcău şi alţii. Trebuie să avem peste 20% şi nu putem face blat cu nici un partid politic. PNL la nivelul judeţului Gorj are 19% din voturile electoratului“, a afirmat Dan Ilie Morega. Din Colegiul 2 fac parte localităţile: Crasna, Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Scoarţa, Bengeşti – Ciocadia, Bumbeşti -Piţic, Alimpeşti, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Săcelu, Târgu Cărbuneşti, Licurici, Berleşti, Bustuchin, Logreşti. De asemenea, acesta a mai anunţat că în curând va scoate pe piaţă şi al treilea volum de analize politice şi economice intitulat „Corupţie şi poliţie politică“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS