18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPedeliştii depun plângere împotriva lui Tăriceanu

Pedeliştii depun plângere împotriva lui Tăriceanu

PD-L a depus ieri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea penală împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu, a comunicat Biroul de Presă al Ministerului Public.

Liderul deputaţilor PD-L, Cristian Rădulescu, a declarat marţi că parlamentarii PD-L vor depune o plângere penală împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu, pentru că acesta nu a respectat decizia luată de Parlament prin adoptarea moţiunii simple de anulare a taxei auto.

Semnatarii plângerii consideră că premierul a încălcat articolele 246 şi 248 din Codul Penal, anume abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor şi abuz în serviciu împotriva intereselor publice, întrucât nu a respectat decizia luată de Parlament prin adoptarea moţiunii simple referitoare la taxa auto.

Deputatul PD-L Raluca Turcan a explicat că prima încălcare se referă la nerespectarea deciziei moţiunii simple adoptate de Camera Deputaţilor, cu privire la taxa auto, iar, pe de altă parte, primul-ministru a ignorat sentinţele date de instanţele de judecată, deoarece nu a făcut nimic pentru a stopa litigiile privind taxa auto. Turcan a cerut procurorilor să verifice dacă primul-ministru nu se face vinovat şi de infracţiunea de corupţie, fiind preşedintele de onoare al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. Ea a mai precizat că premierul intră sub incidenţa Legii răspunderii ministeriale, ceea ce presupune că, dacă va fi urmărit penal, preşedintele României are posibilitatea de a-l suspenda, la solicitarea procurorului general al Parchetului ÎCCJ.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat la salonul auto de la Geneva, a refuzat să comenteze anunţul PD-L privind depunerea unei plângeri penale împotriva sa pentru taxa auto, arătând că lansarea noului model Dacia la acest salon este mai importantă pentru România decât acţiunile unor politicieni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU