Alin TEODORESCU

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Nimic din ceea ce vedem astăzi nu este nemaivăzut.
La fiecare tur de alegeri important din România (dar este la fel în Nepal, Grecia, Ucraina sau SUA), apare aserţiunea că sondajele manipulează publicul, mass-media, sponsorii sau candidaţii. Ca urmare, din ţărână răsar institute de sondaje fantomă, care dispar în ţărână după alegeri. Aşa a fost în 1992 cu Institutul Dacia. Aşa a fost în 2000 şi 2004 cu GCS. Aşa a fost în 2007-2008 cu APD şi ATLE. Cât despre celebrul Bruno Ştefan şi al său Birou de Cercetări Sociale, nimic de spus. Pentru meseriaşii adevăraţi este o impietate să foloseşti numele celebrului centru de cercetări al lui Paul F. Lazarsfeld de la Universitatea Columbia din 1941. Dar sunt sigur că domnul Bruno Ştefan nu a auzit nici de Paul F. Lazarsfeld, nici de Walter Benjamin sau de Şcoala de la Frankfurt.
Faptul că electoratul, sponsorii şi mass-media nu se ghidează după sondajele de opinie publicate este bine cunoscut de profesionişti. Sondajele de opinie sunt folosite de partide şi candidaţi pentru elaborarea strategiilor de campanie. Din acest motiv, în Occident, sondajele de opinie finanţate de partide şi candidaţi nu sunt publicate. Cum să-ţi publici cel mai precis instrument de măsurare a eficienţei propriei campanii? În Occident, mass-media finanţează sondaje de opinie politice pentru a-şi informa ci-titorii cum merge o campanie şi cât de mare este aderenţa electoratului la mesajele candidaţilor. Când comandă sondaje de opinie, mass-media occidentale le verifică prin asociaţii profesionale sau auditori calificaţi, în aşa fel încât să nu aibă nici un dubiu asupra calităţii acestora.
În România însă, s-a răspândit ideea falsă că tabelele institutelor de sondaje conţin o cantitate obscură de manipulare. Consecinţa este că se răspândeşte ideea că poţi „să cumperi cifre“ în sondaje. În 35 de ani de meserie nu am cunoscut vreun asemenea caz. Nu am avut niciodată vreo probă că un cercetător serios a obţinut cifra 20.5% într-un sondaj şi a publicat 30.5% sau 10.5%. Şi în ultimii 18 ani am verificat măcar o bază SPSS provenind de la fiecare casă profesionistă din România. Pe temeiul acestor verificări mi-am format o opinie despre calitatea operaţiilor de teren a peste 90% din agenţiile de cercetare a pieţei. Îmi ţin impresiile pentru mine, pentru perioada când mă voi retrage din activitate şi voi fi - probabil - auditor de cercetare. Oricum, pot spune că, după 2004, calitatea operaţiilor de teren în România a scăzut faţă de perioada 1996-2004. Parţial din motive obiective.
Poate că proba cea mai vizibilă au fost două exit-poll-uri de anul trecut. A scăzut, de asemenea, enorm calitatea pregătirii sociologilor în universităţi. Dar aceasta este altă poveste, cum ar spune Rudyard Kipling.
Deşi impactul asupra sponsorilor, militanţilor şi publicului este minim, impactul sondajelor este major în mass-media româneşti. Presa din România este dornică să publice sondaje şi să le analizeze până la epuizare. O face din două motive: sunt gratuite şi creează ştiri. Dacă preşedintele în exerciţiu a scăzut un punct - mare ştire pentru mass-media! Nu are importanţă că putea să scadă şi 3 puncte şi tot era în marginea de eroare, adică, de fapt, a crescut cu trei puncte. Mass-media din România au devenit partizane politic - acesta este unul dintre motivele pentru care audienţele scad - şi, prin urmare, preiau orice indiciu că partizanatul lor este legitim.
Cu atât mai necredibilă este o analiză de sondaj când principalii patru competitori se întind pe o plajă îngustă între 15 şi 30. Când ai un competitor la 45 şi trei la 12, diferenţele de profesionalism în măsurare nu se văd. Dar când ai patru competitori care se plimbă între 15 şi 30%, ierarhiile sunt foarte fragile. În România am văzut personalităţi căzând de la 18 la 9% sau de la 45 la 29 intenţie de vot în mai puţin de zece zile (C.V. Tudor în ianuarie 1998 şi A. Năstase în iunie 2004). Am văzut candidaţi intrând în campanie cu 9% şi trecând în turul al doilea cu 28% (C.V. Tudor, în 2000). Am văzut candidaţi intrând în campanie cu 39% şi terminând la 32% (T. Băsescu, în 2004). Campaniile influenţează electoratul, dar mass-media sunt doar un vehicul de comunicare, nu şi un creator de mesaj, cum îi spune numele.
Intenţia de vot pentru un candidat nu este influenţată de nici un sondaj, de nici un talk-show, de nici un consultant cu aere britanice, americane sau mioritice. Intenţia de vot este determinată de încrederea pe care o are electorul că agenda sa va fi dusă la îndeplinire de unul sau altul dintre cei de pe listă. De aceea este mai greu să te faci reales decât să fii ales prima dată. După un mandat eşti cunoscut, lumea ştie ce poţi, te-a văzut şi în maiou, şi în smoking. De aceea, repet, vom avea mari surprize pe 22 noiembrie 2009 şi încă şi mai mari pe 6 decembrie 2009. Electorul român şi-a format deja o opinie şi ştie cu cine va vota.
Iar pe farisei, mincinoşi, superficiali şi saltimbanci nu-i mai poate ajuta nimeni, oricâţi bani ar cheltui pe grafice care arată ca un sondaj, dar nu sunt decât creaţii de calculator. Singurii care pierd sunt acei cercetători tineri - foste speranţe -, care se pretează la farse.