Mă sufoc!

Mă sufocam şi când eram în liceu şi urma să am teză la materia predată de o femeie atât de incorectă încât ajunsesem să-i spun „Scârboasa“. Acum, în timp ce vă scriu, mă foiesc pe scaun pentru că, deşi reuşesc să respir, aerul nu ajunge să-mi umple plămânii. E vâscos. E vâscos şi plin de scârbă.
De aproape două luni nu am mai scris aici despre politică. Dar ştiam că va veni repede momentul în care valul de clei se va revărsa asupra noastră şi ne va umple ochii şi urechile, şi gurile cu urâţenii. Iar când trăieşti sub un nor din care se revarsă numai maţe de porci, nu te poţi face că nu-l vezi.
Deşi statul român se împrumută masiv pe piaţa bancară pentru a putea plăti salarii şi pensii, deşi puterea noastră de cumpărare a scăzut vizibil odată cu anemia leului, politicienii români au hotărât că este cel mai oportun moment pentru o cafteală generală. Analiştii şi pixălăii dezbat cu ardoare cine a declanşat ţicneala pentru că vinovatul, spun ei, va fi şi cel care va pierde alegerile prezidenţiale.
Social-democraţii şi-au acuzat partenerii de guvernare că intenţionează să fraudeze alegerile din noiembrie. Dar în România de mulţi ani se fură la alegeri. Principiul după care funcţionează ambele partide în culisele electorale este „ei ne fură, singura soluţie e ca noi să-i furăm mai tare“. Am aflat despre nenumăratele metode de şterpelire a voturilor, la oraş sau la ţară, muşamalizate sau pur şi simplu imposibil de dovedit pentru că fiecare îşi ia partea şi nimeni nu vorbeşte. Cu toate acestea, capacitatea logistică de furtişag a trupeţilor de partid nu ajunge la importanţa procentelor formate din două cifre. Forţele se anulează reciproc şi, în plus, alegerile româneşti sunt destul de bine supravegheate, fie de media, fie de organizaţiile specializate. Acuzele socialistului Dan Nica au fost cel puţin făţarnice şi de aceea nici nu s-a trecut la dovedirea lor. Singurul obiectiv real al acestor acuze este unul strict electoral: cine strigă primul „hoţii“ acela va trece drept om cinstit.
Şi Traian Băsescu a aplicat în urmă cu cinci ani, dacă vă aduceţi aminte, aceeaşi tactică. Dar, în prezent, decizia sa şi a premierului Boc de a arunca în aer guvernul nu a avut nimic de-a face cu grija pentru siguranţa noastră publică sau pentru credibilitatea procesului electoral românesc. Dacă ar fi fost aşa, atunci preşedintele nu ar fi aşteptat patru zile pentru a semna decizia de revocare a ministrului socialist. Scopul său principal este pur electoral: fragilizarea poziţiei lui Mircea Geoană.
Cine pe cine a scuipat primul? Dar ambele partide aveau deja flegmele în gât-lej, iar acum, că războiul a pornit, România este la fel de neguvernată ca şi ieri. În plină criză economică, miniştrii stau mai mult cu gândul la sforăriile politice decât la gospodărirea ministerului şi iată cum căruţa românească este condusă de acea clasă a funcţionarilor de rangul doi din ministere. Ei sunt aproape-veşnici. Unii dintre ei au traversat cu succes chiar şi agitaţii ani ’90 fără să-şi piardă scaunul. Ideologia lor este cea a interesului personal, iar viziunea – cea a microeconomiei de clan. Ăştia conduc acum România şi ei nu sunt aleşi. Sunt numiţi.
Mă sufoc. Mă sufocă egoismul, inconştienţa, amatorismul şi cinismul de care dau dovadă liderii politici ai PD-L şi ai PSD. Toţi trebuie băgaţi acolo unde merită şi pentru asta e nevoie de raţiune. Dar atunci când acţiunile lor mă sufocă, sunt orice altceva, numai lucid nu. Ne pot fura, ne pot enerva, dar dacă ne sufocă e pentru că le dăm voie. Mă duc la un concert. Mă duc să culeg via. Mă duc, dom’le, să respir niţel aer curat în România!