18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiŞtiinţa e în grafic

Ştiinţa e în grafic

Universitatea – FC Argeş 1-0. Ştiţi cum e în fotbal, contează rezultatul, nu spectacolul. Suntem în grafic pentru Europa League, am con-tabilizat trei puncte, aşa că trebuie să ne concentrăm pe finalul de campionat. Meciul în sine n-a arătat o Craiovă în formă deosebită, aşa cum a fost în seria de patru victorii consecutive. În prima parte a meciului, Universitatea şi-a creat destul de puţine ocazii reale de poartă, oaspeţii s-au cantonat mai mult în apărare şi rar au pus probleme. Totuşi, bara lui Năstăsie, din prima repriză (minutul 30), i-a atenţionat pe olteni că FC Argeş nu a venit la Craiova ca mielul la tăiat, mai ales că Paştele a trecut. În a doua repriză, gazdele au ieşit mai motivate la joc, au dominat şi, în final, au marcat golul mult aşteptat, prin camerunezul Njock, aşteptat să redebuteze la Craiova de ceva vreme. De câteva etape, am tot scris în acest colţ de pagină că echipa noastră dă semne de slăbiciune fizică… Însă, constat că abia acum s-au sesizat şi alţii în această problemă foarte importantă în economia unui joc. Aş scrie ceva şi despre supor-teri… Ca şi în meciul cu Unirea Urziceni, şi duminică, în partida cu FC Argeş, au fost cam apatici. Suporterul la nevoie se cunoaşte!

Rapid – Pandurii 2-0. Elevii lui Cîrţu s-au prezentat destul de modest în faţa Rapidului, o echipă ambiţioasă şi încă bine motivată. Giuleştenii au tranşat jocul în favoarea lor fără mari probleme, deşi, la un moment dat, la 1-0, pandurii au ieşit curajos la joc, au presat şi ar fi putut egala, dar, contrar cursului jocului, a fost 2-0! Golgheterul campionatului, Spadacio, a executat o lovitură liberă din afara careului mare şi Stanca a încasat golul doi. Asta e…

Urmează derbiul Olteniei, Pandurii vs. Universitatea. Va fi un meci al ambiţiilor şi al orgoliilor. Va fi, probabil, multă ambiţie duminică seară pe terenul din Târgu Jiu, care face bine fotbalului românesc.

Ce a mai fost în etapa a 27-a? Liderul Dinamo nu s-a împiedicat deloc la Constanţa şi a câştigat lejer, 4-1 pentru „câini“, Urziceniul s-a impus, destul de surprinzător, cu 2-0 la Iaşi, în faţa unei echipe care bătuse Dinamo. Mă aşteptam la o altfel de replică a moldovenilor… Campioana ediţiei trecute, CFR Cluj, jucând apatic, a clacat acasă, 1-1 cu Oţelul Galaţi! Bine, Clujul n-a pierdut, dar un egal poate fi considerat un eşec pentru cei de la CFR în tentativa lor de a ajunge sus. Clujenii au vrut să bată Galaţiul din vârful bocancului, cum se spune, adică fără să depună prea mari eforturi. Timişoara, norocoasă în acest campionat, a mai bifat trei puncte norocoase la Tata Jean acasă (Bistriţa – Timişoara 0-1), aşa cum şi Steaua a câştigat la Ploieşti, CS Otopeni – Steaua 0-1. FC Braşov, după ghinionul din meciul cu Craiova, a avut şansă la Vaslui şi a câştigat la Porumboiu acasă, scor 1-0 pentru braşoveni. La Buzău, Gaz Metan Mediaş a câştigat trei puncte importante şi s-a apropiat astfel la un singur punct de ocupanta locului 14.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS