Nimic nou pe frontul anticorupţiei

Comisia Europeană, acest guvern neoficial al Uniunii Europene, a dat publicităţii Raportul preliminar pe justiţie pentru România şi Bulgaria. În partea dedicată ţării noastre, acest raport, expresie a monitorizării la care Uniunea Europeană supune reforma din sistemul de justiţie românesc, nu ne oferă noutăţi şi, deci, nici motive de bucurie. Conţinutul acestui raport pare să cuprindă un şir de sentinţe cu privire la situaţia gravă în care zace, nesimţită, justiţia română. Ni se spune că „ritmul progreselor consemnate în Raportul Comisiei din iulie 2008 nu a fost menţinut“, mai pe româneşte, politicienii noştri au mimat că fac reformă, până a trecut raportul, întorcându-se la metehnele lor cele vechi după publicarea acestuia, adică la beţia corupţiei, ca nişte studenţi care merg la băutură şi femei după o prea istovitoare sesiune de examene. „Cu toate semnalele pozitive în reforma judiciară, rezultatele sunt dificil de demonstrat. Intenţiile Consiliului Superior al Magistraturii de a accepta să-şi asume într-o mai mare măsură reforma sistemului de justiţie sunt încurajatoare, dar acestea trebuie transpuse în fapte. În majoritatea celorlalte domenii, deficienţele identificate de Comisie în iulie sunt încă de actualitate, situaţia legislativă rămâne nerezolvată şi ambiguă“. Diplomaţia rece a textului descrie situaţia sumbră în care se află justiţia română, o justiţie siluită de politicieni, transformată în maşină de spălat cazierele murdare ale interlopilor, în bâtă de lovit peste faţă adversarii politici incomozi şi laborator genetic în care jefuirea avutului public este transformată într-o afacere perfect legală. Bomboana pe coliva justiţiei româneşti rămâne parlamentul, care blochează aplicarea legii – „anchetarea anumitor cazuri la nivel înalt fiind în continuare blocată de parlamentul român“, aşa cum precizează Raportul Comisiei. Parlamentul nostru este îndemnat, aproape cu ironie, să-şi „îmbunătăţească gestionarea cazurilor de corupţie la nivel înalt şi să permită anchetarea tuturor cazurilor relevante de către autorităţile judiciare“. Parcă îi şi văd pe politrucii noştri cum rânjesc amuzaţi de îndemnul colegilor europeni: „Auzi la ei, să ne lăsăm noi pe mâna procurorilor, să renunţăm noi la afacerile noastre, să ne dăm, adică, prinşi! Păi, ce, suntem proşti?“.
Justiţia română rămâne aceeaşi târfă pe care o ştim. Comisia Europeană ne spune că Raportul final pe justiţie va fi încheiat la vară, însă nu sunt semne că atitudinea Europei va fi alta decât cea de până acum. Comisia Europeană nu se grăbeşte să ne sancţioneze şi nici nu cred că vom fi vreodată sancţionaţi. De ce? Simplu, caracatiţa mafiei politice româneşti este puiul unei caracatiţe mai mari, de nivel european. O mare parte din jaful la care a fost supusă economia ţării, trădările care au afectat grav şi iremediabil interesele naţionale au fost comise şi în folosul unor consorţii multinaţionale care îşi au centrul în anumite state ale Uniunii Europene. Nu cred că elita politică şi financiară europeană este dispusă să-şi sacrifice confraţii sau, mai bine zis, slugile din poltichia românească.
Faptul că din partea Uniunii Europene nu există reacţii imediate şi, mai ales, dure, aşa cum cere situaţia din România, va provoca treptat o scădere drastică a încrederii românilor atât în Uniunea Europeană, privită ca instituţie suprastatală, cât şi în ideea unităţii europene. În mentalitatea românilor, Uniunea Europeană reprezintă un fel de Înaltă Poartă. Sute de ani, românii şi-au primit dreptatea strâmbă de la sultan, cu rarele ocazii în care şi-au făcut singuri şi efemer dreptate, cu sabia. Vremea sabiei a apus de mult. Voie-vozii noştri sunt în morminte şi umbra lor o mai întâlnim doar în cărţile de istorie şi în legende. Conducătorii pe care îi avem acum sunt laşi, nedemni şi trădători. Românii şi-au dorit în majoritate aderarea ţării lor la Uniunea Europeană. Poate că pe acest drum i-a împins speranţa deşartă că dreptatea va veni de acolo, din Europa. Acum, iluzia începe să se risipească. Şi ce mai putem rosti? Nimic, decât versurile lui Eminescu: „De ce uitaţi că-n voi e şi număr, şi putere? Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi!“.