Toamna aceasta a fost destul de neobişnuită pentru mine. Cu propoziţia anterioară explic absenţa din paginile GdS. Mă scuz, deopotrivă.
Am candidat în alegeri.
Am reintrat pe bursă.
Probabil că unii îşi amintesc că în vară nu mai doream să candidez. Motivele erau simple: nu-mi plăcea deloc ce făceam ca parlamentar şi nici nu vedeam vreo schimbare venind. Credeam că partidul meu, Partidul Social Democrat, va mai sta patru ani în opoziţie şi nu pricepeam cum aş fi fost cuiva de folos dacă mai vegetam pe culoarele Casei Poporului alt mandat. Am refuzat aproape toate ofertele. Şi au fost destule.
Cum era de aşteptat, introducerea votului uninominal a arătat limpede şefilor de partide că nu au destui oameni care să intre în curse electorale şi să le câştige. Situaţia care existase aproape două decenii se transformase în contrariul ei. Când alegerile erau pe liste, erau mult mai mulţi candidaţi decât locuri cu adevărat eligibile. Când alegerile au trecut la sistemul „un singur câştigător într-un colegiu“ au fost mai multe locuri disponibile decât doritori. Ca urmare, conducerile judeţene ale marilor partide au început să alerge după candidaţi.
Cum-necum, am refuzat cât am refuzat, dar până la urmă am acceptat să candidez într-un colegiu de senator din judeţul Prahova. Cu o clauză secretă: dacă voi câştiga, după un an îmi dau demisia, mă întorc la meseria mea şi, deci, se organizează alegeri anticipate în acel colegiu. Colegiul senatorial în care am candidat se compune din două colegii de Cameră: unul în Ploieşti Nord şi celălalt pe Valea Slănicului, o vale poate mai domoală şi mai liniştită decât Valea Prahovei. Am făcut o cercetare şi am înţeles că aveam o problemă în Ploieşti Nord. Ploieştiul a avut primar ţărănist – un mandat şi apoi două mandate de primar social-democrat. În vara anului 2008, la alegerile locale, întreg Ploieştiul se întorsese către PD-L. Ploieştenii voiau acum cu dreapta. Am făcut tot ce am ştiut eu mai bine, dar nu am reuşit. Pe Valea Slănicului am câştigat cu peste şase puncte procentuale faţă de calcul, iar în Ploieşti Nord, deşi am avansat cu zece puncte procentuale faţă de calcul, am pierdut. Votul a fost perfect politic: senatorul şi deputatul au fost despărţiţi în ambele colegii de câteva sute de voturi. Deşi am avut al doilea număr de voturi pentru social-democraţi în judeţul Prahova (peste 17.000), în parlament s-a dus social-democratul clasat pe locul al patrulea, cu 12.000 de voturi. Aşa e legea, am votat pentru ea, am fost entuziasmat de ea. Şi încă sunt.
Ca să înţelegeţi ce sentimente am avut când am aflat rezultatele spun doar că nevastă-mea mi-a spus că, de ani de zile, nu m-a mai auzit cântând sub duş. Trebuie să faci numai ce ştii şi ce-ţi place.
În timp ce mobilam sedii de partid, mă uitam cu uimire câte sacoşe cu alimente (şi cântare electronice!) se distribuie din camioane, încercam să măresc numărul membrilor de partid şi număram câte sute de bannere şi panouri puneau adversarii mei pe toate drumurile (nici nu îndrăznesc să calculez cât au cheltuit, să le fie de bine!). Bursa românească, în ton cu cele străine, se prăbuşea. Era momentul pe care îl aşteptasem de ani de zile. Am fost un înfierbântat cumpărător de acţiuni până prin 2003, când munca de ministru şi apoi de parlamentar nu mi-au mai permis să fiu activ. Mă uitam din când în când la cotaţiile afişate şi nu-mi venea să cred. Firme care abia reuşeau să-şi plătească salariile erau cotate cu de 50-100 de ori profiturile anuale pe acţiune. Firme datoare la stat, la asigurările sociale, la furnizori şi bănci erau evaluate de parcă ar fi fost Microsoft sau IBM. Între 2004 şi vara lui 2007, Bursa românească a avut o creştere speculativă inimaginabilă. În vara lui 2007 a început să scadă, iar la sfârşitul lunii octombrie 2008 s-a prăbuşit.
În plină campanie electorală, îmi petreceam puţinele ore libere studiind ce se întâmpla pe bursă. Cotaţiile au început să se apropie de niveluri raţionale, pe care le înţelege chiar şi un parlamentar de stânga: dividende comparabile cu dobânzile bancare, câştiguri pe acţiune de 3-4-5, adică prin profiturile din 3-4-5 ani îţi scoţi preţul actual al acţiunii. Mi-am spus că acesta este un moment unic în viaţă.
Şi am reintrat pe bursă.
Din 15 decembrie 2008 sunt din nou cercetător la IMAS şi cumpărător pe bursă. Sunt liber.
