Ironiile istoriei şi lucrurile care nu se negociază

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Åžocul produs de alianÅ£a în născare dintre PSD ÅŸi PD-L e atât de mare încât tindem să uităm obiectul negocierii. MulÅ£i oameni care au votat PD-L sunt dezamăgiÅ£i de posibilul târg politic. Electoratul dur al fostei CDR (care nu iertase niciodată PD pentru originile sale feseniste) retrăieÅŸte PiaÅ£a Universităţii. Ultima speranţă rămâne la PNL. În mod ironic, duÅŸmanul de moarte al PieÅ£ei Universităţii, Ion Iliescu, susÅ£ine public o alianţă cu acelaÅŸi PNL. Nu este singura ironie a istoriei înregistrată în aceste zile. Traian Băsescu ÅŸi Theodor Stolojan au devenit prieteni buni prin anii 2003-2004. Când Stolojan s-a retras atunci (din motive neelucidate pe care am merita să le aflăm măcar acum), Traian Băsescu a declarat la un post TV că numai doi oameni îi sunt la fel de apropiaÅ£i ca familia sa: un prieten din liceu ÅŸi Stolojan. O declaraÅ£ie spectaculoasă din partea unui lider de partid către alt lider de partid. Ce îi unise atât de strâns pe cei doi? Lupta comună, aproape disperată, împotriva unui PSD care atunci părea că înghite totul. După patru ani, preÅŸedintele Băsescu îÅŸi desemnează prietenul pentru postul de prim-ministru pentru un guvern cu PSD. Liberalii critică dur „refacerea FSN“ ÅŸi alianÅ£a democrat-liberalilor cu PSD. Până acum o lună, PD-L critica la fel de dur faptul că PNL guverna prin alianţă informală, dar trainică, tot cu PSD. Dinu Patriciu, personaj puternic în PNL, critică permanent stânga, dar militează public pentru alianţă cu PSD. Petre Roman, unul dintre cei doi grei din FSN, este acum în PNL, partidul care acuză recrearea FSN-ului. Traian Băsescu, cel care a pus pe vremuri în statutul PD clauza de necolaborare cu PSD, acceptă acum un guvern comun cu acest partid. AÅŸ putea continua, dar la ce bun? Când se aruncă astfel de replici peste mesele din talk-show-uri, toÅ£i au dreptate. Toate alianÅ£ele ÅŸi trădările acestor 18 ani de democraÅ£ie se adună ÅŸi se distilează în aceste zile.

Să ne lamentăm sau să justificăm e pierdere de vreme. Las altora plăcerea asta. Mie îmi pare că am intrat în epoca în care incompatibilităţile nu mai sunt posibile. Fiecare s-a aliat, a guvernat (ÅŸi trădat) cu fiecare. Ce putem face noi după margine este să cerem ca jocul lor să nu afecteze statul, politicile ÅŸi stabilitatea. De aceea, ar trebui să ne concentrăm pe ce nu este acceptabil să se negocieze. Cea mai evidentă îmi pare non-negocierea statului de drept. PSD nu trebuie să negocieze cu PD-L protecÅ£ia membrilor săi împotriva anchetelor de corupÅ£ie, aÅŸa cum a negociat cu PNL în parlament blocarea anchetelor prin schimbarea legilor. Dacă PD-L acceptă aÅŸa ceva, atunci alianÅ£a iese din domeniul cinic al politicii ÅŸi intră în zona omertei politice. Numirea viitorului ministru al justiÅ£iei este hârtia de turnesol. Poate nu va fi Monica Macovei (deÅŸi ar fi cea mai bună soluÅ£ie pentru a ne asigura că trocul politic nu cuprinde ÅŸi justiÅ£ia), dar în mod cert nu trebuie să fie unul dintre pesediÅŸtii care au premeditat ÅŸi aplicat asaltul asupra DNA ÅŸi a justiÅ£iei independente. Apoi, trebuie să vedem dacă se va prelungi mecanismul perfectat de PNL - PSD pentru distribuirea politică a banilor de echilibrare de la buget. O împărÅ£ire a hălcilor de buget de către o alianţă de 70% ar fi catastrofală, pentru că ar slăbi ÅŸi mai mult opoziÅ£ia în teritoriu. E doar o listă scurtă, ar merita făcut un catalog de teme non-negociabile. Cred că în aceste zile am ieÅŸit din zona faliilor politice permanente ÅŸi am intrat în epoca negocierilor permanente. Unii sunt indignaÅ£i, alÅ£ii pot considera asta un semn de maturizare. Cert este că trebuie să le fie clar că sunt lucruri care nu se negociază.