Se ia ciolanul puterii şi se afundă în sosul gras al fondurilor europene. Se condimentează cu niscaiva ierburi amare de criză şi totul se aşază în faţa rudelor pe care le-ai înjurat în ultimii ani. Se pun la dispoziţie şi două farfurii gigantice şi adânci cât să se înfrupte din ele o mie de primării cu tot cu funcţionari. Apoi, cu frăţească înfrigurare, se aşteaptă venirea polonicului.
Totul a început cu refuzul liberalilor de a merge la guvernare alături de foştii aliaţi şi fraţi de dreaptă ideologie. Cu burţile doldora după patru ani de guvernare şi susţinuţi de cămările pline ale oamenilor de afaceri din partid, liberalii au decis intrarea într-o hibernare sănătoasă. Gândesc ei că peste patru ani vor ieşi mai viguroşi dintr-o opoziţie practicată în vreme de criză, amintind populaţiei belşugul consumist dinaintea fatidicului sfârşit de an 2008.
Apoi a început mica, dar viguroasa revoluţie din chiuvetă. Se spune că Miron Mitrea este cel care a orchestrat lovitura prin ungherele toaletelor senatoriale. Un vot democratic, în partidul cu cel mai nedemocratic pedigree, a decis în favoarea unei alianţe cu PD-L. Puterea a fost preluată de câinii agili din teritoriu, vrânceanul Marian Oprişan şi teleormăneanul Liviu Dragnea, asmuţiţi de Mircea Geoană şi Miron Mitrea. Este lovitura de ciocan a noului sistem electoral, care izbeşte în creştetul politicienilor de la centru. Cei ameţiţi de lovitură sunt dinozaurii Iliescu şi Năstase, nevoiţi să se confrunte cu puternicii şefi de consilii judeţene întăriţi de votul popular din guberniile de partid. După o lungă opoziţie, stomacul acestora stă lipit de coaste, iar ciolanul puterii stă aburind pe masă.
La finalul a patru ani de acuzaţii şi afuriseli împotriva marilor corupţi socialişti, democrat-liberalii joacă acum rolul scorpiei îmblânzite. Însă mulţi uitaseră că diferenţa dintre siglele celor două partide proaspăt aliate nu este una calitativă, ci doar cantitativă: că sunt trei sau doar unul, toţi trandafirii au acelaşi miros. Dar de această dată, populaţia nu poate fi păcălită de iluzia că trandafirii au aromă de responsabilitate. Amintit doar ocazional în timpul campaniei electorale, spectrul crizei este folosit astăzi ca alibi al oricărei mezalianţe politice.
În final, singurul artizan al coaliţiei dintre PSD şi PD-L este stăpânul polonicului, Traian Băsescu. Ambele partide cu trandafiri pe siglă se tem, e drept din motive diferite, de reacţiile prezidenţiale. Convingerea că unui guvern neagreat de Cotroceni i-ar fi fost imposibil să se impună a determinat PSD să se aşeze la masă cu democrat-liberalii. Preşedintele a aplicat magistral principiul că instrumentul cel mai bun al guvernării este frica, uitând însă că voturile populare nu se pot câştiga pe acelaşi temei.
Pentru cele 11 milioane de români realişti care nu au mers la vot, politica rămâne însă doar o afacere. Ei îşi doresc un loc de muncă, o viaţă sigură şi o bătrâneţe respectabilă. Îşi mai doresc un spaţiu public în care bunul-simţ să fie stăpân. Însă în România de astăzi, politicienii trec nu doar peste criteriile ideologice care determină actul guvernării, dar calcă în picioare şi orice valoare a bunului-simţ. În această situaţie, populaţiei nu-i rămâne decât să întoarcă spatele universului politic. Viitorul României este rezervat cinismului.
Se pare că încununarea revoluţiei din chiuvetă va avea loc pe 22 decembrie 2008, odată cu învestirea guvernului Stolojan. La exact 19 ani de la debutul revoluţiei din ’89, cei care se ascundeau atunci printre chiuvete îşi vor da mâna deasupra ciolanului puterii.
