Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Criză în stil italian

Opinii - Stelian TANASE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Stelian TANASE

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

La Bucureşti se desfăşoară o criză politică în stil italian. Şi la Roma câteva decenii după război lucrurile au stat cam la fel, cu două forţe politice, creştin-democraţii şi comuniştii, cam egale şi mereu cu câte un partid terţ cam ţânţărel, dar indispensabil pentru o majoritate parlamentară prin preajmă. Toată lumea îl cultiva, în speranţa să îl înghesuie într-un guvern. Negocierile durau mult, dar viaţa acestor guverne născute greu după un travaliu îndelungat era mai scurtă chiar decât negocierile. Câteva luni, uneori câteva săptămâni şi chiar zile.

La Bucureşti, suntem acum într-o situaţie foarte asemănătoare. S-ar putea să mai asistăm multă vreme la declaraţii, contradeclaraţii, conferinţe de presă. Asistăm deja cu toţii la cea mai grozavă „scenarită“ şi teorie a conspiraţiei din istoria postrevoluţionară a României. O să trecem Sărbătorile ascultând liderii noştri politici debitând baliverne, dând asigurări peste asigurări, pălăvrăgind în faţa microfoanelor? Oricum, e ceva care le place, foarte mult: să vadă pâlcul de reporteri cu camere video şi microfoane repezindu-se să le smulgă o declaraţie. Mamă ce se înfoaie ca nişte curcani, cum îşi arată guşa, cum lasă tăcerile să ne impresioneze, ca apoi, când deschid cioculeţul, să spună nimicuri! Parcă ar sparge seminţe între dinţi! Nu am văzut o abilitate mai mare de a vorbi fără a spune nimic, ca la politicienii noştri de frunte ca în ultima săptămână. Poţi să priveşti televizorul în neştire, să fii atent la toate buletinele de ştiri, să nu îţi scape un breakingnews, că tot nu afli nimic. Nimeni nu dă informaţii corecte, toată lumea minte. Se trimit mesaje, suntem intoxicaţi, se provoacă diversiuni de cartier. Asistăm la un război mediatic, prin care, în loc să se tragă cu ghiulele sau măcar cu pietre, se trage cu vorbe.

Vorbăria asta ţine loc de negocieri. E o isterie generală şi lumea se uită la haosul ăsta cu nesaţ. Ratingurile emisiunilor care se prefac că ne ţin la curent cu ultimele dedesubturi ale târguielilor sunt foarte sus. Televiziunile şi-au scos pârleala după o campanie electorală extrem de plictisitoare. De data asta e carnaval, vodevil, sărbătoare. Comedia s-ar putea isprăvi repede, chiar zilele acestea, dacă Băsescu are chef să o ia pe scurtătură. Deus ex machina ar putea interveni şi arunca pe piaţă varianta cea mai simplă şi cea mai apropiată de sufletul său în acest moment, un guvern minoritar PD-L/UDMR – minorităţi. Lipsesc 21 de parlamentari, dar aceste voturi se mai găsesc prin piaţă şi se dau relativ ieftin. Unii au dosare complicate la DNA, alţii sunt legaţi, în trecutul lor, de serviciile speciale ale lui Dej&Ceauşescu şi de diverse bravuri făcute până în ’89. În porturi, prin oraşe de şes, de munte, în mari capitale sau prin provincie. Evident, nimeni nu vrea să îi fie compromisă cariera. Alţi parlamentari sunt pur şi simplu de vânzare. Abia aşteaptă să obţină nişte parale pentru demnitatea lor găunoasă. Aşa că guvernul Băsescu&Co ar trece fără prea mari frisoane la votul de învestitură. Dacă preşedintele doreşte un guvern cu o majoritate undeva între 60% sau 70%, atunci mai are de aşteptat, preţurile nu sunt stabilite. Şi toată lumea vrea la caşcaval. Sunt şi cel puţin trei candidaţi de premier. Aşa că lucrurile se pot întinde dincolo de ianuarie 2009. Nu ne-am mira. Care este secretul acestor târguieli? Se vrea prea mult de la ele. Nu e vorba doar de un banal guvern. Fiecare are agenda sa şi s-a legat într-un fel sau altul de rezultatul votului din 30 noiembrie. Cum a ieşit scor egal, PSD/PD-L, încurcătura e mare.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de sobe:
    draga stelică esti un cretinică. Citese-ti 'articolul' si o sa remarci că ai facut exact ce condamni la altii! De ce esti platit?
    2008-12-09, 04:39:32 (79.117.153.*)
  2. de rusine D-le Tanase:
    "să nu îţi scape un breakingnews", "Ratingurile emisiunilor " : RUSINE DOMNULE TANASE, VA CREDEAM UN INTELECTUAL ROMAN, un adevarat profesionist al limbii romane dar constat cu stupoare ca snobismul lingvistic va cuprinde incet-incet si pe Dumneavoastra... ati devenit unul din cei care pun cu osardie umarul la demolarea limbii romane. Sunt curios de doua lucruri :1) Va cere cineva sa faceti chestia asta, o faceti din placerea de a-i imita pe alti snobi lingvistic -deh, tentatia subconstienta de a face parte din turma- sauconsiderati ca e bine; 2) Oare v-ar fi costat atat de mult sa scrieti "stire de ultima ora" respectiv "cote de audienta" ? Eu sunt convins ca nu. Daca va incapatanati in acest snobism lingvistic v-as sugera si alte cuvinte: "summit" in loc de "reuniune" "trend" in loc de "tendinta", "manager" in loc de "director", "look" in loc de "aparenta" si ma opres aici ca-mi vine sa vomit.
    2008-12-09, 06:22:20 (207.35.94.*)
  3. de Hitler:
    Articolul este deosebit de alarmant in ceea ce priveste situatia actuală referitoare la formarea guvernului. După ce "flaşnetă" produce fum şi dezastre iar noi tremurăm de spaimă , dezinformatorul plătit cu arginţi strecoară şi un nume, PD-L . De ce ? Ca noi să asimilăm dezastru cu PD-l işti. Nu se lasă să nu-i curgă şi nişte bale văzîndu-l pe Băsescu. În final încurcătura va fi desfăcută de către salvatorul ţării , PSD, în frunte cu năstase, mazăre, vanghelie şi secretara andronescu, politicieni ce "varsă lacrimi" pentru grija faţă de cetăţeni. Oare individul o realiza cât de penibil este ? Că doar are şi el liceul la bază .
    2008-12-09, 06:36:12 (79.117.151.*)
  4. de Goebbels:
    Heil Hitler ! Mai om batran si narod, explica-ne si noua cu ce sunt mai buni Berceanu, Videanu, Dumitreasca-Ciocu-Mi c si Elena Udrea decat aia de la PSD. Aceleasi jagardele securiste puse pe jafuri.
    2008-12-09, 15:00:53 (79.117.211.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: