Criză în stil italian

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

La Bucureşti se desfăşoară o criză politică în stil italian. Şi la Roma câteva decenii după război lucrurile au stat cam la fel, cu două forţe politice, creştin-democraţii şi comuniştii, cam egale şi mereu cu câte un partid terţ cam ţânţărel, dar indispensabil pentru o majoritate parlamentară prin preajmă. Toată lumea îl cultiva, în speranţa să îl înghesuie într-un guvern. Negocierile durau mult, dar viaţa acestor guverne născute greu după un travaliu îndelungat era mai scurtă chiar decât negocierile. Câteva luni, uneori câteva săptămâni şi chiar zile.

La Bucureşti, suntem acum într-o situaţie foarte asemănătoare. S-ar putea să mai asistăm multă vreme la declaraţii, contradeclaraţii, conferinţe de presă. Asistăm deja cu toţii la cea mai grozavă „scenarită“ şi teorie a conspiraţiei din istoria postrevoluţionară a României. O să trecem Sărbătorile ascultând liderii noştri politici debitând baliverne, dând asigurări peste asigurări, pălăvrăgind în faţa microfoanelor? Oricum, e ceva care le place, foarte mult: să vadă pâlcul de reporteri cu camere video şi microfoane repezindu-se să le smulgă o declaraţie. Mamă ce se înfoaie ca nişte curcani, cum îşi arată guşa, cum lasă tăcerile să ne impresioneze, ca apoi, când deschid cioculeţul, să spună nimicuri! Parcă ar sparge seminţe între dinţi! Nu am văzut o abilitate mai mare de a vorbi fără a spune nimic, ca la politicienii noştri de frunte ca în ultima săptămână. Poţi să priveşti televizorul în neştire, să fii atent la toate buletinele de ştiri, să nu îţi scape un breakingnews, că tot nu afli nimic. Nimeni nu dă informaţii corecte, toată lumea minte. Se trimit mesaje, suntem intoxicaţi, se provoacă diversiuni de cartier. Asistăm la un război mediatic, prin care, în loc să se tragă cu ghiulele sau măcar cu pietre, se trage cu vorbe.

Vorbăria asta ţine loc de negocieri. E o isterie generală şi lumea se uită la haosul ăsta cu nesaţ. Ratingurile emisiunilor care se prefac că ne ţin la curent cu ultimele dedesubturi ale târguielilor sunt foarte sus. Televiziunile şi-au scos pârleala după o campanie electorală extrem de plictisitoare. De data asta e carnaval, vodevil, sărbătoare. Comedia s-ar putea isprăvi repede, chiar zilele acestea, dacă Băsescu are chef să o ia pe scurtătură. Deus ex machina ar putea interveni şi arunca pe piaţă varianta cea mai simplă şi cea mai apropiată de sufletul său în acest moment, un guvern minoritar PD-L/UDMR – minorităţi. Lipsesc 21 de parlamentari, dar aceste voturi se mai găsesc prin piaţă şi se dau relativ ieftin. Unii au dosare complicate la DNA, alţii sunt legaţi, în trecutul lor, de serviciile speciale ale lui Dej&Ceauşescu şi de diverse bravuri făcute până în ’89. În porturi, prin oraşe de şes, de munte, în mari capitale sau prin provincie. Evident, nimeni nu vrea să îi fie compromisă cariera. Alţi parlamentari sunt pur şi simplu de vânzare. Abia aşteaptă să obţină nişte parale pentru demnitatea lor găunoasă. Aşa că guvernul Băsescu&Co ar trece fără prea mari frisoane la votul de învestitură. Dacă preşedintele doreşte un guvern cu o majoritate undeva între 60% sau 70%, atunci mai are de aşteptat, preţurile nu sunt stabilite. Şi toată lumea vrea la caşcaval. Sunt şi cel puţin trei candidaţi de premier. Aşa că lucrurile se pot întinde dincolo de ianuarie 2009. Nu ne-am mira. Care este secretul acestor târguieli? Se vrea prea mult de la ele. Nu e vorba doar de un banal guvern. Fiecare are agenda sa şi s-a legat într-un fel sau altul de rezultatul votului din 30 noiembrie. Cum a ieşit scor egal, PSD/PD-L, încurcătura e mare.