(Ediţie din arhivă) Anul 13, nr. 4160. Sâmbătă, 26 Iulie 2008
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Opinii
Comentariu
ÃŽn aÅŸteptarea salariilor canadiene
Opinii - Cornel Mihai Ungureanu(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marimea textului: 
Ne-a avertizat din prima ÅŸedinţă, cu ton nemulÅ£umit, ce părea că nu admite replică: „Este vorba despre acest copil, pe care trebuie să îl iau de la ÅŸcoală. Eu nu pot să îmi las copilul prin curte o jumătate de oră sau o oră, să mă aÅŸtepte pe mine!“. Redactorul-ÅŸef, un tip prietenos, a privit zâmbitor spre fetiÅ£a care îmbrăca în diverse toalete, pe ecranul unuia dintre calculatoare, o păpuşă Barbie ÅŸi a asigurat-o pe colega mea că nu se pune problema ca serviciul să îi perturbe acest program.
După-amiezele în redacÅ£ie au devenit mai pedagogice. „Simona, eÅŸti tâmpită?“; „De ce sunt tâmpită?“; „Păi, cum spui, mamă, că în pădure a răsărit privighetoarea? Aici trebuie să spui că au răsărit ghioceii! Deci, privighetoarea nu are ce căuta!“. „Simona, vezi-Å£i de treaba ta, dă-mi revista asta! Deci, prunele se coc toamna? Dar gutuile?“. „Scrie! Åžtii să faci adunări? Mă laÅŸi să îmi fac treaba? Deci, te rog frumos să faci adunări, da?“. Mai tresăream la câte un Å£ipăt: „Cum să nu poÅ£i să faci propoziÅ£ii cu ghiocel? PoÅ£i să faci o mie de propoziÅ£ii cu ghiocel: «Am desenat un ghiocel», «Am visat un ghiocel», «Mi-a adus mama un ghiocel»! PoÅ£i să faci cinci miliarde de propoziÅ£ii cu ghiocel!“; „Pot să scriu «Am găsit un ghiocel?»“, întreba fetiÅ£a; „Da, mami, scrie aÅŸa!“, se îmblânzea colega mea ÅŸi eu unul eram mulÅ£umit.
În alte zile, lecÅ£iile nu mergeau. „Ce vrei să faci? Să te uiÅ£i la mocheta asta gri? Să o contempli? Să ÅŸtii că voi recurge la soluÅ£ii extreme ÅŸi o să ajung să te bat! Sau mă hotărăsc ÅŸi luni te retrag de la ÅŸcoală. Acum, de ce plângi?“; „Dar nu plâng!“; „Cum nu plângi, când plângi? EÅŸti pedepsită!“; „De ce?“; „Pentru că mă iriÅ£i! Eu nu pot să-mi toc nervii în fiecare zi împingându-te pe tine de la spate. Te-ai prostit definitiv!“. FetiÅ£ei îi dădeau, probabil, lacrimile, căci urma: „Cum nu plângi, mă, când tu acuma plângi? Mă ÅŸi minÅ£i în faţă! Ce naiba ai de plângi? Å¢i-a făcut cineva ceva?“; „Nu“; „Atunci de ce plângi?“; „Mi-e somn“, încerca micuÅ£a o salvare. „Nu Å£i-e somn! EÅŸti vacă, asta eÅŸti! NesimÅ£ito ce eÅŸti! Dacă tu continui cu atitudinea asta, mă duc la director ÅŸi te retrag de la ÅŸcoală. Ai înÅ£eles? Mă lasă nervii! Chiar nu ai nici un fel de constanţă în tine? Cu cine semeni aÅŸa de leneşă, nu ÅŸtiu! Cu bunicu’ tău, care râde tot timpul! FaceÅ£i-vă clovni!“, izbucnea în lacrimi ÅŸi colega mea.
Îmi părea rău, deÅŸi ÅŸtiam că fără „acest copil“ s-ar fi revărsat în încăpere avalanÅŸa amintirilor din facultate, de la fostul loc de muncă, impresiile despre filme indiene ÅŸi telenovele româneÅŸti, sentinÅ£ele („Medicii sunt niÅŸte imbecili“; „Ce a publicat Coande în Prăvălia culturală, scuză-mă, dar nu e poezie! E antipoezie!“), comentariile la ÅŸtirile pe care tocmai le citea, bârfele despre colegii absenÅ£i încheiate invariabil cu un zâmbet cochet: „Vai, ce răutăcioasă sunt!“, bosumflările legate de volumul de muncă prea mare ÅŸi salariile atât de mici. Pentru că ei îi place foarte mult să socializeze. S-au deschis niÅŸte cursuri de inteligenţă emoÅ£ională foarte interesante în oraÅŸ. Despre demisia ÅŸtiristului ÅŸtiu? Åži-o fi găsit în altă parte? Ea nu pleacă de aici. Ar înnebuni dacă ar sta acasă. Nu suportă liniÅŸtea. Åži lipsa mea de comunicare o deranjează, ca să fie sinceră. Ar vrea să ÅŸtie ce păreri am! („Ce uÅŸor scapă Simona!“, îmi zic, tânjind ÅŸi eu după o întrebare de genul: „Câte beÅ£iÅŸoare are acum Andrei?“). Apropo, în Canada cum era? Păi, vezi? Nu ca la noi! Åži chiriile? În Toronto. Åži în Montreal? Dar salariile? Oho! Le rămân bani!! Mersi!
După-amiezele în redacÅ£ie au devenit mai pedagogice. „Simona, eÅŸti tâmpită?“; „De ce sunt tâmpită?“; „Păi, cum spui, mamă, că în pădure a răsărit privighetoarea? Aici trebuie să spui că au răsărit ghioceii! Deci, privighetoarea nu are ce căuta!“. „Simona, vezi-Å£i de treaba ta, dă-mi revista asta! Deci, prunele se coc toamna? Dar gutuile?“. „Scrie! Åžtii să faci adunări? Mă laÅŸi să îmi fac treaba? Deci, te rog frumos să faci adunări, da?“. Mai tresăream la câte un Å£ipăt: „Cum să nu poÅ£i să faci propoziÅ£ii cu ghiocel? PoÅ£i să faci o mie de propoziÅ£ii cu ghiocel: «Am desenat un ghiocel», «Am visat un ghiocel», «Mi-a adus mama un ghiocel»! PoÅ£i să faci cinci miliarde de propoziÅ£ii cu ghiocel!“; „Pot să scriu «Am găsit un ghiocel?»“, întreba fetiÅ£a; „Da, mami, scrie aÅŸa!“, se îmblânzea colega mea ÅŸi eu unul eram mulÅ£umit.
În alte zile, lecÅ£iile nu mergeau. „Ce vrei să faci? Să te uiÅ£i la mocheta asta gri? Să o contempli? Să ÅŸtii că voi recurge la soluÅ£ii extreme ÅŸi o să ajung să te bat! Sau mă hotărăsc ÅŸi luni te retrag de la ÅŸcoală. Acum, de ce plângi?“; „Dar nu plâng!“; „Cum nu plângi, când plângi? EÅŸti pedepsită!“; „De ce?“; „Pentru că mă iriÅ£i! Eu nu pot să-mi toc nervii în fiecare zi împingându-te pe tine de la spate. Te-ai prostit definitiv!“. FetiÅ£ei îi dădeau, probabil, lacrimile, căci urma: „Cum nu plângi, mă, când tu acuma plângi? Mă ÅŸi minÅ£i în faţă! Ce naiba ai de plângi? Å¢i-a făcut cineva ceva?“; „Nu“; „Atunci de ce plângi?“; „Mi-e somn“, încerca micuÅ£a o salvare. „Nu Å£i-e somn! EÅŸti vacă, asta eÅŸti! NesimÅ£ito ce eÅŸti! Dacă tu continui cu atitudinea asta, mă duc la director ÅŸi te retrag de la ÅŸcoală. Ai înÅ£eles? Mă lasă nervii! Chiar nu ai nici un fel de constanţă în tine? Cu cine semeni aÅŸa de leneşă, nu ÅŸtiu! Cu bunicu’ tău, care râde tot timpul! FaceÅ£i-vă clovni!“, izbucnea în lacrimi ÅŸi colega mea.
Îmi părea rău, deÅŸi ÅŸtiam că fără „acest copil“ s-ar fi revărsat în încăpere avalanÅŸa amintirilor din facultate, de la fostul loc de muncă, impresiile despre filme indiene ÅŸi telenovele româneÅŸti, sentinÅ£ele („Medicii sunt niÅŸte imbecili“; „Ce a publicat Coande în Prăvălia culturală, scuză-mă, dar nu e poezie! E antipoezie!“), comentariile la ÅŸtirile pe care tocmai le citea, bârfele despre colegii absenÅ£i încheiate invariabil cu un zâmbet cochet: „Vai, ce răutăcioasă sunt!“, bosumflările legate de volumul de muncă prea mare ÅŸi salariile atât de mici. Pentru că ei îi place foarte mult să socializeze. S-au deschis niÅŸte cursuri de inteligenţă emoÅ£ională foarte interesante în oraÅŸ. Despre demisia ÅŸtiristului ÅŸtiu? Åži-o fi găsit în altă parte? Ea nu pleacă de aici. Ar înnebuni dacă ar sta acasă. Nu suportă liniÅŸtea. Åži lipsa mea de comunicare o deranjează, ca să fie sinceră. Ar vrea să ÅŸtie ce păreri am! („Ce uÅŸor scapă Simona!“, îmi zic, tânjind ÅŸi eu după o întrebare de genul: „Câte beÅ£iÅŸoare are acum Andrei?“). Apropo, în Canada cum era? Păi, vezi? Nu ca la noi! Åži chiriile? În Toronto. Åži în Montreal? Dar salariile? Oho! Le rămân bani!! Mersi!
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 3.9 din 20 voturi
Nota curentă: 3.9 din 20 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Victor Socolovici:
Catalina,o fetita de 8 ani , subzista pe strazile Limei,in Peru,fara a pune la socoteala mii de alti copii abandonati, reuniti in bande, asanumitele ,,piranhitas,, Intr-o zi, mana Catalinei se refugie in cea a Magdei, o peruviana de 30 de ani , sociolog si fiica de medic, bulversata de soarta acestor copii. Cum vor cuceri libertatea lor aceste 2 eroine intr-o America cu fata dubla? Episodul de azi al povestii dvs., domnule Ungureanu, l-am regasit (cumva) intr-un roman vaporos al lui Gilles Gougeon(realizator si jurnalist quebechez) care ne poarta din muntii peruvieni pe strazile Montrealului, trecand prin vulcanii Guatemalei. Pe parcursul a 20 de ani Catalina va deveni Catalina Portal, o actrita al carui talent va fi descoperit la Montreal.Si Magda,, - la passionaria,, de copii - va fi antrenata intr-o cariera politica in care, Catalina, va juca in sfarsit cel mai mare rol al vietii ei: cel al unui copil decedat condamnat sa traiasca. Simona nu e un copil al strazii, este(a fost) un copil condamnat sa reuseasca. Articolul dvs...Am citit aceasta pagina ca pe un studiu psihologic.O mama a oferit ,, un cadou,, fiicei sale.Pe care nu l-a vrut.Pentru ca nu l-a inteles atunci.Simona(este opinia mea) a inteles- reflectand la scena penibila cu propozitiile si cu ghioceii - ca demersurile mamei erau totusi simple, naturale si dictate de solicitudine. Ceea ce nu e cazul cu salariul canadian pentru o mama din Romania. - de I C from NY:La matematica, pentru a intelege mai bine ceea ce vrem sa demonstram, se foloseste metoda contra-exemplului. Care, la randul lui, este, cum zicea si D-l Avramescu, este tot un exemplu. In poezie, probabil, pentru a intelege mai bine ce e poezia, unii scriu "anti-poezie". Am si eu un volum de poezii de la D-l Coande. Iata inceputul unei (anti)poezii: "Daca ar sti cat sunt de sleit de decazut oamenii m-ar lovi/ deindata peste fata cu o limpezime nesperata/ si provocandu-mi durerea sau poate rasul n-ar afla vreodata/ ca mi-am propus anume sa fiu vechi ca noutatea/ nu ma poate atinge de vreme ce am simtit cu timp in urma/ ca inima pierdutei in multime ca un bot de caine/ poate simti sub sapte pasi o lovitura mult mai clara/ mai seducatoare prin incapatanarea cu care imita tic-tacul clinic/ al catalepsiei al marii linisti unde se petrece/ un intreg de sange silindu-i pe cei grabiti deodata sa-si intoarca ochii./.....( "Prapastia cu ochi albastri", din volumul "Folfa")
- de gabimontreal:Din pacate , nu pot sa ma abtin sa nu-mi exprim parerea cind este la mijlocul discutiei un copil - daca nu cumva subiectul acestui articol nu este decit imaginar . Din toate timpurile , parinti care ajung la limita puterilor , cred ca pot pedepsi copiii printr-un vocabular mai agresiv , violent , chiar daca acesti copii nu au nevoie decit de putin mai multa iubire si intelegere . Acest mod de a trata copiii de virste asa de fragede cum este Simona , de cele mai multe ori duce la distrugerea oricarei putinte de a se concentra , sa-si formeze deja personalitatea si increderea in sine insusi . De frica sa nu greseasca , astfel sa fie din nou apostrofati de parinte , copiii recurg de cele mai multe ori la mici stratageme pentru a evita confruntarile , in final se indeparteaza de mama care este totusi o mama foarte buna . Daca aveti pe la birou un mic magnetofon portabil activat de voce , il puteti lasa linga mama care nu-si da seama cit de gresit se comporta cu un copil asa de mic , apoi sa-i dati sa asculte singura cele inregistrate . Violenta verbale este la fel de distrugatoare ca si violenta fizica si se transmite copilului care la rindul sau , inconstient , o va folosi contra prpropriiloc copii mai tirziu . Cu multi ani in urma , mergeam pe strada fara sa vreau in urma poetului si manastrelului Tudor Gheorghe care mergea cu mina pe umarul baiatului sau , care probabil era aproape de aceasi virsta cu Simona din acest articol . Am fost surprins placut de vocea calda si de discutia de la egal la egal intre tata si fiu , dojenind o " baba " care-i imbrincise din neatentie baiatul . Oare Simona va merge mai tirziu cu fruntea sus , sa aiba curaj sa se interpuna in cazuri ca acesta gindindu-se la rindul ei ca trebuie sa intervina daca se poate ... Trecerea de la sistemul comunist la sistemul actual se face lent si eficace . Dar nu se vor putea ajunge din urma civilizatii care nu au fost tinute pe loc timp de aproape o jumatate de secol ... fiindca au aproape de cincizeci de ani inainte si nu stau pe loc ! Daca mama Simonei ar veni pe la noi , i-am face cunostiinta cu un specialist in educatie parantala , astfel ar intelege cit de neintelepte si destructive sint discutiile cu micuta fata . In alta ordine de idei , de cind ati intrat ca cetateni in Comunitatea Europeana , nici o tara dezvoltata din aceasta comunitate nu a ridicat glasul ca sa impuna Romaniei salarii egale pentru putere de cumparare egala . Nici macar la medici , ca sa nu mai pretinda plicuri ... nici la profesori ca sa nu mai se vaiete ca nu li s-au dat bonuri de masa de nu stiu cind , nici la judecatori care sa nu mai ia mita ca sa faca dosarele celor mai corupti sa dispara ... Daca chiriile sint mari , poate guvernul ar trebui sa construiasca locuinte sociale mai multe si sa nu lase totul pe seama lui Gigi Becali .In biroul ziarului dumneavoastra ar trebui sa cereti la patron salarii mai bune si poate asa reglati si problema micutei Simona , nu credeti asta ? Cititi povesti fetei.
- de www.craiova4all.ro:VISIT Craiova!!!!!!
- de cmu:am sa caut cartea despre care vorbiti, domnule Socolovici. din cate stiu, bugetarii stau bine, ca salariu, in Canada. poate nu se bucura de la fel de multe facilitati ca francezii, dar un bugetar canadian poate, pe termen lung (luni, poate ani), sa isi ia copilul de la scoala si sa isi faca lectiile la serviciu? exista acolo manageri la fel de intelegatori ca redactorul sef din povestioara (caci povestioara este, nicidecum comentariu sau editorial) de mai sus? desigur, cazul nu este reprezentativ, dar si exceptia poate fi o lectie. Domnule IC from NY, in opinia mea Nicolae Coande este printre foarte putinii scriitori din Oltenia cu forta. in rest, mediocritate cat cuprinde si cativa scriitori care au putere. Domnule Gabimontreal, va multumesc pentru mesaj, va dau dreptate in multe privinte. le multumesc si celor care au comentat articolul de saptamana trecuta cand, din pacate, nu am reusit sa raspund. week-end placut!
- de o mama:Vai de capul simonei! asta e nivelul la care s-a ajuns! Cu ce ar ajuta-o pe mama ei salariul canadian? se poate cumpara rabdarea? Se poate doar plati o bona sau o meditatoare cu mai multa rabdare, dar nu o mama.Pesemne ca epitete de genul "vaca"( Va rog sa credeti ca am folosit cuvantul epitet doar contextual, caci altfel era subst. com. gen fem, nr sg, nearticulat) si poate si altele ii sunt familiare mamei chiar din propria ei copilarie, si nu vede nici un inconvenient in a le folosi A fost, pesemne, traumatizata la randul ei si se razbuna, inconstient. Ar mai fi ceva de intrebat: de ce nu este Simona la o scoala cu program"step by step," unde ar avea posibilitatea sa-si faca lectiile cu un cadru didactic, scapand-o pe mama ei de corvoada asta? Scolile sunt de masa, iar costurile nu ruineaza pe nimeni, nu-i nevoie de salariu canadian pentru ele. Si apoi, unde este tatal? El nu poate fi implicat in educatia fiicei sale? Multi tati sunt mai rabdatori decat mamele, caci ei nu au si stresul casei in afara de servici
- de I C from NY:Nu demult, am citit pe internet un frumos poem, intitulat sugestiv "Mean Moms". In acest poem este vorba despre unele, din nefericire, nu destule, prea putine "MAME RELE".
- de Victor Socolovici:Domnule Ungureanu, Saptamana viitoare, mai exact joi, astept vizita unui fost coleg de serviciu, aflat in vizita in Canada.Daca e posibi, va voi trimite aceasta carte prin fostul meu coleg.Sper sa reusesc. Unde va poate gasi ,in Craiova, pentru a va inmana cartea? Adresa mea electronica este visocol@yahoo.ca Cu respect !
- de o mama:regret ca spatiul nu permite scrierea, aiai, a poemului "mean moms".Este cu adevarat teribil!Il voi da ficei mele sa-l citeasca, desi ea nu are decat 13 ani. Va intelege. Daca as fi reporter de ziar, l-as posta pe prima pagina, fireste, in romana, desi este accesibil si in engleza (Iar eu am invatat-o de la primele sunete doar alaturi de fica mea.) Poate atunci s-ar termina si cu mamele "bune" pe care le iubesc atat copiii, pentru ca ii lasa sa faca doar ce vor ei. Fireste, nu de la asta a pornit discutia. Am avut si eu de-a face cu adunarile, cu propozitile cu ghiocei si privighetori, cu pagini rupte de la caiet pentru scris urat, dar acum, dupa unele lacrimi in timpul anului scolar, caci nu state a pe mess toata noapte precum unele colege, fiica mea ridica capul si spune cu mandrie indreptatita ca a terminat clasa a sasea cu media zece, fara pile sau copiat. pentru asta, s-a mai ars mancarea, caci venea cu cartea s-o ascult, s-a mai ignorat cate un telefon de la servici, iar serile au devenit un fel de "confesional" despre micile probleme, parerile colegelor sau atitudinea unui profesor. Si ,fireste , mi-am mai poierdut si eu rabdarea, dar nici atunci fata nu era vaca sau altceva, poate cel mult neatenta , si platea pentru asta. o sa ma acuzati de perfectionism. Poate. Dar, ce vreti, sunt o "mama rea" si doresc sa scot din copil tot ce are mai bun de dat. Ca sa stai dupa liceu sau facultate in fata blocului, sa mananci seminte si sa te vaiti de sslariul mic din tara, nu trebuie sa faci nici un efort. Pentru mai mul, insa, pentru schimbarea valorilor, este nevoie sa cerem perfectiune, caci nu se poate ajunge la ea .Dar daca cerem putin se va ajunge la "si mai putin". cati dintre copii nu au, cu adevarat, potential? Foarte putini! la marea majoritate, insa, stimularile de genu vaca sau tampita n-au facut decat sa inhibe tot ce e bun si sa iasa la iveala erorile!
- de Ginel:imi cer scuze ca, poate citind in fuga tot ceea ce ati postat aici, nu am sesizat la nici unul din voi ideea autorului, care dupa mine este aceea ca Mama Simonei viseaza la salarii canadiene, dar se comporta romaneste la servici. Pentru ca e cred ca in Canada nu poti sa si lucrezi si sa fii in acelasi timp cu mintea EXCLUSIV la problemele personale. Mie, si cred ca si autorului, mi se pare chiar jignitor fata de colegi ca cineva sa se comporte astfel, pentru ca problemele ei devin ale tuturor, si nu e drept si nici civilizat.Nu ajunge ca viata familiei ei graviteaza in jurul Simonei, dar si cea a intregului colectiv de munca!
- de www.craiova4all.ro:visit Craiova!!!
- de trotineta Fraud:hmmmmm! :)
- de trotineta Fraud:hai sa dau iar cu bita-n balta: nu mai stiu cine face topul asta faimos al primelor zece firme: Cel mai bun loc de munca!!! Si de citiva ani iese Google! Au cea mai dotata bucatarie din lume: poti sa maninci de la chinezesc laaaaa... ce vrei tu! Si daca vrei ceva deosebit, bucatarii sint obligati sa-ti gateasca! Si poti sa vii cu cine vrei tu la serviciu: mama, frate , catel, purcel, crocodil, elefant, sarpe...... ! Oare cum o fi sa-i interzici lui Gates sa vina la serviciu cu fata aia? :) (mi se pare ca a trecut la pensie)
- de Felix Hateganu:Mai Trotineta asa este iar ai dat cu bata-n balta ca de obicei.Am vazut ca iti recomanda mai multi sa nu mai vii cu tampenii,ca arati tare prost.Daca nu intelegi este si mai rau se poate crede ca esti bolnav.
- de daniel:Cred ca in realitate ,Trotineta este o persoana foarte simpatica.Aici insa ,Trotineta sufera de o dedublare a personalitati transforminda-se intr-o persoana nesuferita ,care bate cimpi,aratind cit este de citit.Am facut eforturi sa prind legaturile spusulor lui,dar am renuntat.As numi sindromul copilului neiubit de parinti si singur acasa.
- de Voiculescu:Daniel are dreptate omul acesta are o problema si nu vrea sa inteleaga.Eu i-am spus cu frumosul ca nu intereseaza pe nimenii comentariile lui fara sens.,si vrand sa scoata in evidenta ca el este desteptsi a tot cunoscator.Pe mine m-a facut incult,sa ma duc sa citesc,dar fara sa stie cine sant.Asa ca ai dreptatesufera de sindromulcopilului neiubit.Poate v-a intelege deaceasta data si nu va mai veni cu aiureli.
- de trotineta Fraud:Mai Charlie Chaplin, credeam ca ai facut infarct!! Bine ai venit cu comentariile tale la comentariile altora! Daniel e copilul tau de suflet? P`Va potriviti ca sacul cu peticul! Ai exersat scrierea la Schengen? Acu´ sa nu-mi spui ca esti vreun profesor si tu !... Daniele, lasa bre ca pentru tine am sa fac si niste desene sa pricepi mai usor! Sa-mi spui numa´ intre ce ore te lasa tanti infirmiera la computer sa nu desenez asa in nestire! :) Ba da´ panarame sinteti! :)
