Nea Caisă ăsta, Bush, şi talibanii

România a ajuns buricul Pământului, în aceste zile de Summit NATO! Prezenţa în Bucureşti a numeroşi şefi de stat şi de guvern, între care şi liderii marilor puteri, îi face pe unii dintre compatrioţii noştri să se simtă mângâiaţi. Mai mult de trei mii de jurnalişti acreditaţi transmit zi de zi imagini şi informaţii din capitala ţării noastre, unde se parafează decizii – politice, militare, diplomatice – importante pentru mersul lumii.
Imaginea României se propagă şi ea, cu bune şi rele, cu eforturi şi bâlbe organizatorice, cu parfumul istoric al Bucureştilor (de la vechile palate, la Casa Poporului) şi cu valurile Mării Negre în fundalul discursului preşedintelui Bush. Invitaţii fac cunoştinţă, în puţinul timp liber, cu folclorul, bucătăria şi ospitalitatea româneşti, doar măsurile de securitate au părut excesive unora dintre ei. Câţiva jurnalişti s-au plâns încă din prima seară de omniprezenţa agasantă a forţelor de ordine, iar tinerilor (nechemaţi) care se înarmaseră cu foi de hârtie şi vopsea pentru a scrie lozinci împotriva NATO şi a militarizării, într-o hală închiriată la Timpuri Noi, nu le-a mers! Au fost anihilaţi printr-o acţiune în forţă a jandarmilor (de-ar fi la fel de determinaţi şi în lupta cu grupurile infracţionale!). Chestorul, încântat de această lovitură aplicată participanţilor la un workshop cultural (până la proba contrarie), mi-a amintit vigilenţa minerilor care descopereau arme şi droguri, în ’90, la sediul partidelor istorice şi-i ciomăgeau pe cei care nu se îmbrăcau pe gustul lor. Asupra artiştilor deocamdată pacifişti nu s-a găsit nimic incriminator, iar forţele de ordine şi-au mai temperat elanul („Mai discret, băieţi!“, li s-o fi şoptit).
Nu ştiu dacă Graham Greene (de la moartea căruia s-au împlinit ieri 17 ani) ar fi scris despre soţia preşedintelui azer la fel de admirativ ca despre cea a lui Daniel Ortega, dar mă pot întreba: „Ce se întâmplă, după o vreme, cu femeile pe care le dorim?“. Sau, privindu-i pe Ion Iliescu sosind la recepţia de la Palatul Victoria şi pe deputatul Mihai Ungheanu rostind discursul de întâmpinare a jurnaliştilor străini: „Unde a dispărut conştiinţa socialistă înaintată de altădată?“. Sau: „I se va urca şi lui Băsescu la cap că e lider regional, cum a păţit Constantinescu?“. Asta dacă nu ar fi atât de importante consecinţele politice şi militare ale întâlnirii! Croaţia, Albania, Ucraina şi Georgia vor ţine minte Bucureştiul (pentru Macedonia, veştile nu au fost la fel de bune). Replica Rusiei la extinderea NATO şi la scutul antirachetă o vom afla chiar de la Vladimir Putin, iar analiştii noştri, şi cei şcoliţi în Europa de Vest sau în America de Nord, şi cei de acasă, care îşi încep comentariile cu: „Nea Caisă ăsta, Bush…“, vor trage concluziile. Şi despre efectele proamericanismului preşedintelui Băsescu, şi despre atitudinea sa faţă de Rusia, care îmi aminteşte tupeul şoricelului întrebător: „Unde e pisica, s-o mănânc?“, dintr-o istorioară pe care mi-o spunea tata. În poveste, şoricelul era beat, dar la fel de bine se poate scrie una în care să fie curajos.  
Cert este că în Afganistan vor fi trimise noi efective militare, aşa că vom mai avea ştiri de genul: „Trei soldaţi britanici ucişi din greşeală de americani“ sau „Avioane americane au deschis focul asupra unui sat afgan, după ce un nuntaş a tras în sus cu o puşcă“. Şi că preşedintele Băsescu nu pare pregătit să propună Rusiei să adere la NATO, deşi, cu un scut la Marea Caspică, nici o rachetă talibană nu ne-ar putea lovi.