Iliescu, Vanghelie şi democratizarea partidelor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Conflictul dintre Ion Iliescu şi Marian Vanghelie, atât de discutat în ziare, pune PSD în faţa unei alegeri ridicole: între un socialist de nereformat şi un îmbogăţit dubios şi agramat. Ce preferaţi?

A-l trimite pe Vanghelie să candideze acolo unde există cel mai educat şi înstărit public din România, care a votat mereu anti-PSD (PDSR), este curată sinucidere politică. Vanghelie este un produs tipic al baroniadei, construit pe spoieli, în loc de lucrări publice, şi manifestări folclorice, în loc de politici serioase. Vedem o confruntare între două feţe indigeste ale PSD, în care reformiştii nu au tabără proprie, ci s-au împărţit între Vanghelie şi Oprescu. Ponta îl susţine pe ultimul, Geoană a capitulat în faţa primarului de la sectorul 5, pentru a nu fi copleşit de echipa Iliescu-Năstase. Faptul că tocmai Ion Iliescu s-a ridicat vocal împotriva obrăzniciei de mahala nu ne dă mari speranţe de schimbare.

Conflictul din PSD reprezintă doar un simptom al tranziţiei prin care vor trece toate partidele: politica modernă nu mai poate fi controlată de la centru. Vanghelie are legitimitatea susţinerii organizaţiei. De ce preferă o organizaţie atât de mare un individ atât de dubios? Aici apare problema modului de funcţionare al partidelor la noi. Cei 600.000 de membri cu care se lăuda PSD existau doar pe hârtie. Când au încercat un fel de recensământ intern, prin 2004, au ieşit mult mai puţini. Oricum, majoritatea activa doar la petrecerile cu mici şi bere, iar cotizaţiile erau plătite cu geamantanul de liderii de judeţe, care aveau nevoie de cifre impresionante pentru a rămâne în funcţie. Iar PSD nu este singular. Partidele noastre funcţionează ca nişte cluburi de interese, cu oameni care urmăresc funcţii şi afaceri cu statul. Normal că un asemenea club poate fi lesne manipulat. Iliescu şi greii care se opun lui Vanghelie ştiu asta, astfel încât pretinsa legitimitate dată de organizaţie îi lasă reci.

La Londra, unde locuiesc în prezent, Partidul Conservator are un candidat destul de controversat la primărie. Boris Johnson nu seamănă cu conservatorii tradiţionali. Este un tip blond, cu părul vâlvoi şi gură spartă, care face gafe, spre deliciul presei. Nu că ar semăna cu Vanghelie! Jonhson este educat la Oxford şi a fost ziarist înainte să intre în politică. Dar, dat fiind stilul său nonconformist, mulţi grei din conducerea Partidului Conservator au ridicat din sprâncene la candidatura lui. Nu au avut însă ce să îi facă. Conservatorii şi-au desemnat candidatul prin alegeri primare deschise. Cine a avut chef să voteze pentru candidatul lor a votat, astfel încât Johnson şi-a învins la scor doi contracandidaţi conservatori, iar acum este susţinut de partid. Sondajele chiar îl arată înaintea actualului primar laburist al Londrei.

Partidele româneşti au rămas în urma ţării. Funcţionează încă închis, iar tensiunile dintre centru şi filiale vor duce inevitabil la procedee democratice. PSD a încercat în 2004 să impună de sus alegeri interne. A fost un fiasco. Mă aştept ca în viitor tocmai filialele să inoveze pentru a-şi spori şansele. Cu o legitimitate populară cum are Boris Johnson, nici un Iliescu, oricât de părinte fondator ar fi el, nu ar avea argumente împotrivă.

Celelalte partide vor suferi şi ele crize interne. PD-L va trebui să facă pasul de la un partid centrat în jurul personalităţii lui Traian Băsescu la o maşinărie politică de sine stătătoare, capabilă să supravieţuiască mandatelor actualului preşedinte. PNL e ceva mai bine pregătit, dată fiind conducerea colegială de la Bucureşti, dar nu e limpede cum un partid în cădere ar putea interesa publicul faţă de activitatea sa internă.

Alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct va muta centrul de greutate al politicii la nivelul judeţelor. Iliescu are dreptate când se opune lui Vanghelie, dar cauza sa este pierdută: partidele se vor descentraliza şi democratiza sau vor fi marginalizate.