Semnificaţia unei decorări

Luând prin surprindere opinia noastră publică, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat marţi, 25 martie 2008, pe arbitrul Alexandru Deaconu, pentru că a întrerupt meciul Rapid – Steaua după ce a fost lovit cu o brichetă în cap.
Simţind nevoia unei explicaţii, domnul preşedinte a declarat:
„Am decorat fotbalişti celebri în toată lumea, fotbalişti iubiţi în România şi peste tot în Europa, antrenori preţuiţi, arbitri respectaţi. Poate v-a surprins ultima decoraţie pe care am acordat-o şi m-aş bucura mult dacă nu s-ar face nici un fel de speculaţii.
Am apreciat extraordinar de mult curajul arbitrului Deaconu de a opri un meci. Ce va hotărî Federaţia – cum va continua, dacă s-a terminat sau nu – este problema Federaţiei, dar semnificaţia pe care am vrut s-o dau astăzi s-a referit la curajul unui arbitru la un derbi. Venise timpul pentru cineva să spună stop comportamentului nesportiv.
În acelaşi timp – o spun din tot sufletul – ar fi păcat ca fotbalişti, oameni care dăruiesc în competiţie, să sufere pentru cei din tribune, care nu au venit acolo pentru a le respecta jocul şi efortul. Însă am apreciat foarte mult faptul că un arbitru tânăr a avut curajul să dea semnalul că în România trebuie să înceapă competiţia civilizată, în care suporterii nu au dreptul să afecteze performanţa.
Nu este o decoraţie pentru calitatea arbitrajului, dar curajul trebuia respectat şi apreciat. Prea mulţi au fost aceia care au vorbit despre nevoia de a se pune ordine pe stadioanele noastre, dar nu au făcut nimic. A făcut-o un arbitru tânăr şi îl felicit“.
Aşadar, pentru a nu fi acuzat că se coboară până la nivelul unui chibiţ, şeful statului a ţinut să dea gestului de a-l decora pe arbitrul Alexandru Deaconu semnificaţia încurajării faptelor de eroism.
Spre deosebire de alţi confraţi, noi salutăm gestul preşedintelui.
Nu credem însă că aceasta e semnificaţia gestului.
E o exagerare să vezi în decizia lui Alexandru Deaconu un act de eroism.
O eroare ce ridiculizează sensurile cuvântului eroism.
Noi credem că semnificaţia trebuie să fie alta.
Şi anume, datoria de a respecta procedurile.
Deşi nu mă pricep la fotbal, am urmărit cu atenţie discuţiile iscate de decizia arbitrului Alexandru Deaconu.
Cele mai multe intervenţii au criticat decizia, susţinând că mare lucru nu s-a întâmplat.
Sigur, au declarat preopinenţii, Regulamentul nu permite ca suporterii să arunce în arbitru nici măcar cu un fulg, d-apoi cu o brichetă.
Dar, având în vedere că bricheta nu i-a crăpat capul, arbitrul putea să continue jocul.
Astfel de opinii trădează una dintre cele mai mari slăbiciuni ale românilor: interpretarea şi nu respectarea procedurilor.
Civilizaţia occidentală se defineşte însă prin stricta respectare a procedurilor, chiar dacă ele par multora absurde.
Iar noi, românii, vom fi occidentali doar în clipa în care nu ne vom întreba de ce trebuie să procedăm într-un fel şi nu într-altul.
Decorându-l pe Alexandru Deaconu, Traian Băsescu ar fi trebuit să invoce această semnificaţie.
Abia atunci gestul decorării ar fi fost la înălţimea unui şef de stat.