(Ediţie din arhivă) Anul 13, nr. 3991. Miercuri, 06 Februarie 2008
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Opinii
Oamenii şi oborul
Opinii - Alin TEODORESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marimea textului: 
Singuri, cum au putut, Weissii au modernizat casa („Am făcut toalete şi duşuri, că la francezi aşa ceva era un lux orbitor, am pus centrală pe gaz pentru încălzire, am tras apă în camere, am schimbat reţeaua electrică, pentru că atunci când mergea televizorul nu mergea frigiderul, şi invers„, mă rog, poveşti de modernizare bine cunoscute), au transformat grajdul în atelier de lucru şi s-au pus pe treabă. Ce treabă?! Că agricultură nu ştiau, aşa că au arendat cele şapte hectare de pământ şi s-au apucat de turism. O agenţie din Anglia le trimite familii englezeşti tipice - câte trei-patru copii, mama, tata şi cumnata, un câine şi două pisici - care stau vara o săptămână, două, mănâncă, fac trasee şi învaţă în atelierul din fostul grajd diferite meserii - ceramică, prelucrarea lemnului, cusătorie, electricitate, producerea de uleiuri din plante, grădinărit, toate trăsnăile... Ian şi Jane sunt profesori, bucătari, spălătorese, cameriste... Se mai ajută cu câţiva oameni din zonă, dar rar, pentru că sunt scumpi, iar francezul la ora 12.00 lasă totul baltă şi se duce la masă, două ore... aşa e regula şi nu le-o scoţi din cap cu nimic. Sistemul se numeşte „learning farming„, adică ferme în care se învaţă. Aceleaşi familii vin câte doi-trei ani la rând, să înveţe mai multe lucruri. E mai ieftin ca la hotel şi mai plăcut. În plus, ca printr-o minune, copiii sălbatici şi gălăgioşi devin cuminţi şi harnici după un curs de ceramică unde trebuie să ridice vreo 20 de kile de lut pe zi ca să facă o farfurie strâmbă... Dar banii din turismul acesta nu ajung. Aşa că, în fiecare zi când nu au musafiri, Weisii se duc în pieţele ţărăneşti din zonă unde vând ce produc ei înşişi: vase de ceramică pictate în stil englezesc, portofele din piele organică luată de la fermele din jur, veioze din lemn cu un design uluitor de simplu, dar foarte elegante... Sunt cunoscuţi, lumea cumpără de la ei, iar turiştii englezi care umplu zona în fiecare vară se mândresc cu cadourile achiziţionate în Franţa.Nu mai am loc să vă povestesc despre fermierul din Anglia care a plecat pentru că i se furau utilajele, în timp ce în Franţa poţi să laşi tractorul pe câmp că nu ţi-l ia nimeni. Ba te mai şi sună vecinii să-ţi spună pe unde e. Despre olandezul care a plecat din Amsterdam cu nevasta lui şi s-a apucat să facă brânză în Franţa! Excelentă, de altfel... Despre australianul specialist în vinuri, care s-a apucat să facă vin de casă în Franţa şi care nu vinde la piaţă că nu are ce: toată producţia lui de vreo 1.000 de hectolitri o iau birturile şi familiile din zonă la doi euro litrul. Am văzut asemenea lucruri şi la noi. Prea puţine şi prea lente. La Horezu, unul s-a apucat să-şi facă un mic magazin cu ceramică produsă de el, acum sunt cinci-şase pe strada principală şi stau maşinile la coadă să cumpere. La graniţa dintre judeţele Brăila şi Ialomiţa, într-o câmpie arsă de soare, unde rar vezi un pom, am întâlnit familii care produc vinete coapte şi curăţate, ambalate frumos şi păstrate la frigider pentru iarnă. Puţin, prea puţin...În pieţele fermierilor de care vorbeam săptămâna trecută vând cei care produc ceva pe plan local. Ce povestesc mai jos se referă la sud-vestul Franţei, regiunea Dordogne, o zonă în mod tradiţional săracă, în ciuda climei şi reliefului. Clima este mediteraneană, iarna plouă, vara plouă, dar niciodată nu vezi zăpadă acolo. Relieful este uşor deluros, cu multe pâlcuri de pădure, la marginea cărora vezi duminica dimineaţa liote de vânători umblând ca bezmeticii după căprioare, mistreţi, iepuri şi fazani. Am aflat apoi că pâlcurile acestea de pădure sunt aproape toate noi, statul dă banii, iar tu îi pui la dispoziţie hectarele tale, se plantează pădure, iar statul îţi plăteşte anual o redevenţă pentru a o menţine curată şi sănătoasă. Tot ce creşte în pădure este al tău: animale, ciuperci, ierburi, turişti, vânători...
Familia Dufour este o familie de ţărani - cum altfel să numeşti pe cineva care stă la ţară şi trăieşte din agricultură? Dufourii au cinci hectare, produc porumb pe patru, iar al cincilea îl folosesc pentru solarii. Porumbul îl dau la vite, iar pe acestea le vând la angrosistul care vine în ziua şi la ceasul hotărâte, le cântăreşte, le plăteşte şi le duce unde numai el ştie. În solarii produc roşii, castraveţi, ardei, vinete, salată, varză, câte trei-patru varietăţi din fiecare. Cea mai mare parte a producţiei din solarii o vând la pieţele ţărăneşti din zonă, dar asta numai sâmbăta şi duminica. Ce le rămâne din producţia din solarii se prelucrează. Să nu credeţi că au o fabrică. Într-un fost grajd din piatră au amenajat un mic laborator, cu faianţă, apă curentă, electricitate, gaze la butelie şi fosă septică - în zonă nu există canalizare. În laborator au un cazan de inox unde fierb vegetalele, un aparat mic de produs abur cu care sterilizează borcanele, o presă de pus capace şi alt cazan, în care sterilizează borcanele gata umplute. Mai sunt un cântar şi câteva bidoane unde se ţin oţetul, sarea, piperul, ierburile aromate. Asta e tot. Toată „fabrica“ Dufour costă vreo 2.000 de euro dacă o iei la mâna a doua. Acolo produc Dufourii ghiveci (ratatouille), pastă de roşii organice, pastă de ardei organic şi altele. Borcanele sunt etichetate manual, etichetele se produc în casă - după nişte norme foarte rigide - pe o imprimantă color. În toată zona, ghiveciul, roşiile, ardeii Dufour sunt bine cunoscute. Un borcan de 1 kg de ghiveci se vinde cu cinci euro, adică 18 lei. Şi Dufourii vând cam zece mii de borcane pe an...
La vreo 3 km de ferma Dufour este ferma Weiss. Altă minune. Jan are cam 60 de ani, este englez de origine cehă (tatăl său a venit în Anglia ca pilot de vânătoare în cel de-al doilea război mondial, s-a însurat cu o scoţiană, a murit în luptă deasupra Berlinului în 1944 şi a lăsat-o pe scoţiană cu patru copii, fără casă şi fără venituri), iar Jane, soţia lui, este englezoaică pursânge. Acum doi ani au devenit şomeri amândoi, în aceeaşi lună. Firma de distribuţie echipament sanitar unde Jane lucrase douăzeci de ani a fost cumpărată de alta, care a dat-o afară, iar firma de electronică unde lucra Jan l-a pus pe liber, înlocuindu-l cu doi emigranţi mai ieftini. S-au sucit, s-au învârtit, facturile creşteau, creditele presau - ca multe familii occidentale, trăiseră mai mult pe credit - aşa că au vândut casa din Scoţia cu 300.000 de lire, au plătit datoriile şi au cumpărat o fermă în Franţa cu 150.000 de euro. Şapte hectare de câmp şi o pereche de case de te pierzi în ele. Una are vreo şapte camere, cu o bucătărie foarte mare, cu cuptor de făcut pâine şi cămară. Cealaltă este un fost grajd, mare cât o zi de post. Clădirile acestea sunt pur ţărăneşti, din piatră cioplită manual, cu acoperişuri din lemn cu învelitoare din şindrilă. Reci şi umede de-ţi vine să te duci acasă.
Familia Dufour este o familie de ţărani - cum altfel să numeşti pe cineva care stă la ţară şi trăieşte din agricultură? Dufourii au cinci hectare, produc porumb pe patru, iar al cincilea îl folosesc pentru solarii. Porumbul îl dau la vite, iar pe acestea le vând la angrosistul care vine în ziua şi la ceasul hotărâte, le cântăreşte, le plăteşte şi le duce unde numai el ştie. În solarii produc roşii, castraveţi, ardei, vinete, salată, varză, câte trei-patru varietăţi din fiecare. Cea mai mare parte a producţiei din solarii o vând la pieţele ţărăneşti din zonă, dar asta numai sâmbăta şi duminica. Ce le rămâne din producţia din solarii se prelucrează. Să nu credeţi că au o fabrică. Într-un fost grajd din piatră au amenajat un mic laborator, cu faianţă, apă curentă, electricitate, gaze la butelie şi fosă septică - în zonă nu există canalizare. În laborator au un cazan de inox unde fierb vegetalele, un aparat mic de produs abur cu care sterilizează borcanele, o presă de pus capace şi alt cazan, în care sterilizează borcanele gata umplute. Mai sunt un cântar şi câteva bidoane unde se ţin oţetul, sarea, piperul, ierburile aromate. Asta e tot. Toată „fabrica“ Dufour costă vreo 2.000 de euro dacă o iei la mâna a doua. Acolo produc Dufourii ghiveci (ratatouille), pastă de roşii organice, pastă de ardei organic şi altele. Borcanele sunt etichetate manual, etichetele se produc în casă - după nişte norme foarte rigide - pe o imprimantă color. În toată zona, ghiveciul, roşiile, ardeii Dufour sunt bine cunoscute. Un borcan de 1 kg de ghiveci se vinde cu cinci euro, adică 18 lei. Şi Dufourii vând cam zece mii de borcane pe an...
La vreo 3 km de ferma Dufour este ferma Weiss. Altă minune. Jan are cam 60 de ani, este englez de origine cehă (tatăl său a venit în Anglia ca pilot de vânătoare în cel de-al doilea război mondial, s-a însurat cu o scoţiană, a murit în luptă deasupra Berlinului în 1944 şi a lăsat-o pe scoţiană cu patru copii, fără casă şi fără venituri), iar Jane, soţia lui, este englezoaică pursânge. Acum doi ani au devenit şomeri amândoi, în aceeaşi lună. Firma de distribuţie echipament sanitar unde Jane lucrase douăzeci de ani a fost cumpărată de alta, care a dat-o afară, iar firma de electronică unde lucra Jan l-a pus pe liber, înlocuindu-l cu doi emigranţi mai ieftini. S-au sucit, s-au învârtit, facturile creşteau, creditele presau - ca multe familii occidentale, trăiseră mai mult pe credit - aşa că au vândut casa din Scoţia cu 300.000 de lire, au plătit datoriile şi au cumpărat o fermă în Franţa cu 150.000 de euro. Şapte hectare de câmp şi o pereche de case de te pierzi în ele. Una are vreo şapte camere, cu o bucătărie foarte mare, cu cuptor de făcut pâine şi cămară. Cealaltă este un fost grajd, mare cât o zi de post. Clădirile acestea sunt pur ţărăneşti, din piatră cioplită manual, cu acoperişuri din lemn cu învelitoare din şindrilă. Reci şi umede de-ţi vine să te duci acasă.
Dacă oamenii ar citi etichetele din supermarket-uri...
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.4 din 9 voturi
Nota curentă: 4.4 din 9 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de cetatean:
Incearca si la noi sa faci ceva, nu poti nici la oras nici la tara, cu motorina si benzina la pret de 1euro cand salariu minim e 150 de euro, cu toate preturile mai mari ca in UE si salarii de 10 ori mai mici, ori ce vrei sa faci scoti la un pret de productie mai mare decat poti vinde. Politica antinationala produsa de politicieni imbecili. Deaia au desfintat mineritul, nu de minerit le era frica ci de mineri, aia aveau solutie pentru politicieni. - de Dan Rotariu:Povesti ... Cu nimic mai prejos taranii din Poiana Mare, desi nu sunt venetici, muncesc, produc si neavand piata care sa inghita cu 5 euro ghiveciul de legume nu isi permit sa isi creeze conditii de oras. Cat despre piata ... stim amandoi de ce nu se va cumpara mancare BIO in Romania pe o previziune scurta (4 ani) pentru ca romanii au venituri mici. De ce au venituri mici? Din cauza productivitatii scazute avand in vedere ca din industrie numai s-a muls nu s-a si investit in ultimele 2 decenii.
- de Hitler:Domnule, nu trebuie sa ne spui ce fac taranii francezi, dar sa vezi ce pot face taranii nostrii daca ar fi ajutati de stat. ce a facut guvernul dumitale, social-democrat, in acest caz ? Nimic. Atunci mananca si dumneata roşii şi mere făcute pe calculator şi pline de substanţele de substanţele din Tabelul lui Mendeleev s-au mănâncă ouă ecologice făcute de cocoş nestresat (?! ) cu gălbenuşi spermatic.
- de Bagareata:Chiar credeti ca nu s-ar putea si in satele romanesti asa ceva? Pe vremea cand locuiam inca in tara, stiu ca existau societati care acordau imprumuturi pentru a fi investite in diverse proiecte, pe baza studiului de fezabilitate. Si chiar daca nu ar dori sa recurga la acestea, cu un picut de imaginatie si vointa de schimbare s-ar putea realiza. Chiar la nivel mult mai redus. Am cunoscut familii care azi sunt milionare in euro, si care si-au construit "cariera de bogati" facand paine in casa si ducand-o acasa clientilor. Calitatea a sporit numarul clientilor, a dus la mai multa munca, productie mai mare, venit mai bun. Acum dispun de adevarate fabrici de paine, cu laboratoare de cofetarie, unde este un continuu dute-vino de cumparatori. Si nu aveau facultate, si locuiau la inceput intr-o casuta si transportau painea in cosul bicicletei. Deci, se poate! Stiti cum a inceput vestita "Stefanel"? Confectionand haine din resturi de cupoane de material, luat la pret redus. Si ei au fost mici, mici la inceput. Amintiti-va de Emma Hart din cartea si filmul cu acelasi nume. Totul s-a petrecut in realitate. Asadar, repet: se poate! Insa, lipseste inca mult informarea in special in mediul rural unde bietii oameni trudesc dar fara un anume criteriu si fara beneficiu.
- de I C from NY:"Am cunoscut familii care azi sunt milionare in euro, si care si-au construit "cariera de bogati" facand paine in casa si ducand-o acasa clientilor. " Stimata D-na (4), Am cunoscut si eu, cand lucram in Franta un brutar, cu o vechime de peste 30 de ani in meserie, de la care cumparam paine. Si l-am intrebat cat castiga. Nu-i ramanea pe luna mai mult decat un castig mediu pe economie. Cum sa devii milionar cu un asemenea castig? Nu am vazut si nu am auzit sa ajunga milionari nici in alte tari din aceasta activitate. Daca e adevarat ca sunt milionari, la mijloc sunt si alte afaceri. Curate mai putin curate, sau chiar necurate.Eu nu cred ca Weissii D-lui Teodorescu sunt milionari. Exista o tendinta, in toata lumea, spre produsele naturale, biologice. Care sunt mai bune decat cele produse pe baza chimizarii agriculturii. Va mai amintiti cum se sustinea acest lucru pe vremea comunistilor? La toate plenarele, la invatamantul ideologic, se discuta despre avantajele chimizarii agriculturii. Ce zic oamenii de stiinta acum? Altii sau aceiasi. Ca nu e bine. Cam tarziu. Pe de alta parte, ce dai sa manance la 6 miliarde? Biologic? Cam greu. Eu cunosc bine gustul legumelor si fructelor de pe vremea cand eram copil. Se realizau greu. Cu mare risc. Si acum cred ca tot la fel este. Daca nu, mai greu. Una peste alta, povestea D-lui Teodorescu pare a fi extrasa din cartile cu povesti. Frumoasa, relaxanta. Realitatea insa este mult mai dura.
- de Bagareata pt. IC from NY:Nu toate cazurile sunt la fel. Eu nu am spus ca toti sunt milionari din astfel de meserii. Insa exista posibilitatea aceasta. Eu am cunoscut asemenea oameni. Au avut curajul de a incepe, a se indatora dar mai ales de a renunta la foarte multe comoditati. Suspiciunea dumneavoastra, domnule I C from NY, poate ca este indreptatita. S-a demonstrat de multe ori ca unde cifrele de afaceri au tot mai multe zero-uri, incep urzelile sa nu mai fie chiar curate.Eu nu mi-am putut permite sa fac investigatii in acest sens. Nu incercam sa vand iluzii oamenilor, (si sper ca nimeni nu a inteles gresit mesajul meu) zicandu-le: faceti -va toti brutari ca veti deveni milionari in euro. Nu, ideea pe care am dorit sa o comunic romanilor mei e aceea ca se poate trai si mai bine, ca pot sa devina singurii lor stapani si sa se faca apreciati cu adevarat prin ceea ce fac. Ca daca o usa se inchide, (si in Romania s-au inchis si se inchid, din pacate inca, prea multe usi, ) isi pot deschide singuri o alta usa, mai larga, spre realizare personala si un trai mai decent. Spun asta pentru ca nu de putine ori am auzit afirmatia: "as munci si pe branci, dar sa stiu ca venitul este al meu si nu mi-l fura statul sau patronul care ma plateste cu un salariu de toata jena". Multi, asa cum am spus ceva mai sus, isi irosesc fortele fara castig. Multi au facut gesturi nesocotite de a-si vinde chiar casele pentru a pierde la Cluj la Caritas cu ceva ani in urma.... Insa cati au avut inspiratia si vointa de a strange cureaua pentru un timp si a pune pe picioare o afacere proprie care sa-i ajute sa schimbe starea de fapt a lucrurilor la nivel personal si de ce nu la nivel de Romania...Tara asta, pe langa uscaturile pe care ni le publica zi de zi ziarele in prima pagina, are foarte multi cetateni cinstiti si muncitori. Insa marii majoritati ii lipseste spiritul de organizare si mai ales curajul de a pune baze solide unui nou inceput, asa cum probabil ca si mie mi-au lipsit cu ceva ani in urma. A deveni sau nu milionar, devine un alt argument. Fiecare om isi stabileste propriile limite intre care sa-si conduca viata sau sa fie condus. Toate cele bune!
- de dumi:una din dramele noastre este reprezentata de faptul ca, in momentul in care ne gandim sa facem o afacere, imediat ne gandim cum o sa ajungem multimilionari (in lei, in valuta,...). cand incepem sa lucram in afacerea noastra proprie, deja avem impresia ca am devenit milionari. stimabililor, trebuie sa intelegem ca o afacere se poate face si doar pentru a ne castiga traiul zilnic, fara a mai fi la mana sefului, fara a mai fi stresati de fel si fel de sicane facute de colegi, pentru a avea un venit demn (sa zicem, in momentul actual de cam 500-600 euro/luna) cu care sa putem sa ne permitem sa ne simtim mai bine. daca urmarim inbogatirea imediata, vom fi permanent total nemultumiti. am o afacere din care castig ceva mai mult decat ce am spus mai sus, si sunt foarte multumit ca sunt UN OM LIBER, care nu mai depinde de nimeni. si cred ca este cel mai important. parerea mea.
- de dumi:rectificare: "imbogatirea" in loc de "inbogatirea". imi cer scuze
