« Alte articole din categoria Opinii
Când fredonam, în ’83, împreună cu Sorin, colegul meu de liceu, „UTC-iÅŸtii de azi, RFG-iÅŸtii de mâine!“, în ultima bancă a vreunei ÅŸedinÅ£e, nu ÅŸtiam mai nimic despre Occident. Gustam fructul oprit, în colivie, răsfoind un Neckermann - mesagerul societăţii de consum către una de sacrificiu (numai în revista germană am văzut, înainte de 1989, salam de Sibiu). Era reconfortant să îÅ£i închipui o societate în care conÅŸtiinÅ£a socialistă nu era obligatorie, în care erai liber să te exprimi, în care puteai să călătoreÅŸti, în care pâinea ÅŸi alte alimente nu se vindeau pe cartelă etc. Mirajul (necunoscut) al acelei lumi se suprapunea peste un altul (testat pe propria piele), al egalităţii ÅŸi prosperităţii socialiste, risipit între timp ÅŸi pentru mulÅ£i dintre cei care crezuseră în el, căci diferenÅ£a între enunÅ£urile propagandei comuniste ÅŸi viaÅ£a sufocată de lipsuri, minciună, ameninÅ£are era greu de ignorat.
Sub semnul cunoscutelor ÅŸi necunoscutelor stă pentru mine ÅŸi această ultimă zi de vară din 2007. Nu ÅŸtiu, de exemplu, ce urmări va avea cedarea de către Patriciu a controlului companiei Rompetrol societăţii petroliere de stat KazMunayGaz din Kazahstan, dar se ÅŸtie că în urma tranzacÅ£iei magnatul român e mai bogat cu 2,71 miliarde de dolari (iar logica sa: „25 la sută dintr-un pepene înseamnă mai mult decât 100 la sută dintr-un măr“ îmi e mai pe înÅ£eles decât cea a comentatorului de fotbal: „În 20 de minute, ar putea ÅŸi Dinamo să dea trei goluri! Lazio a dat!“). Nu ÅŸtiu cine a profitat la bursă ÅŸi dacă a făcut-o legal, nu ÅŸtiu dacă e mai bine cu scut american antirachetă în Europa de Est, dar când privesc patronii echipelor de fotbal, mi se pare că ei au ceva în comun (în afară de această pasiune).
Nu ÅŸtiu dacă rugăciunile a sute de preoÅ£i pentru luminarea minÅ£ii lui Dinescu vor avea efect, dacă se va dovedi că „nu a existat nimic din declaraÅ£iile sale halucinante“ (ca să îl citez pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei) privitoare la colaboratori ai Securităţii care fac parte din Sfântul Sinod al BOR. Åžtiu că 3.500 de cadre medicale din România au cerut de la începutul acestui an oficialităţilor hârtiile necesare pentru a munci în străinătate.
Nu ÅŸtiu dacă vor depune social-democraÅ£ii moÅ£iune de cenzură (vorba lui Babi: „Să nu fie pavoaz!“), dacă vor trânti guvernul ÅŸi ce vor face după aceea (mi se pare că nici ei nu ÅŸtiu). Nu ÅŸtiu când vom avea primele alegeri cu vot uninominal, când vor isprăvi elitele noastre noua lege fundamentală ÅŸi dacă, după ce vom fi chemaÅ£i la urne să o validăm, în comunităţile de rromi o să apară iarăşi generaÅ£ii de băieÅ£i botezaÅ£i Referendum ÅŸi de fetiÅ£e numite ConstituÅ£ia. Pare însă că depolitizarea înalÅ£ilor funcÅ£ionari publici intrată în vigoare la începutul acestui an a rămas doar pe hârtie.
Nu ÅŸtiu dacă un sistem drastic de amenzi ar îmbunătăţi serviciile publice, aÅŸa cum crede Corina în bătăliile ei: „Eu ÅŸi protecÅ£ia consumatorului de o parte, restul lumii de cealaltă“. Nu ÅŸtiu dacă părul vă va străluci cu o nouă forţă, folosind un ÅŸampon, dacă va deveni de ÅŸapte ori mai puternic ÅŸi va avea un volum de trei ori mai mare. Nu ÅŸtiu dacă brânza aceea e atât de delicioasă, dacă detergentul diferit de cei „obiÅŸnuiÅ£i“ va scoate complet petele dificile chiar de la prima spălare. Dacă e bine să vă abonaÅ£i acum, să profitaÅ£i de oferta dublă la reîncărcare sau dacă achiziÅ£ionând o cutie de margarină veÅ£i câÅŸtiga ÅŸi nu ÅŸtiu ce maÅŸină! Åžtiu însă că în paginile uzate ale revistei Neckermann capitalismul se vedea diferit.