« Alte articole din categoria Opinii
Comentariu
Biserica de pe lumea asta
Opinii - Alina MUNGIU-PIPPIDI
(citeste alte articole de acelasi autor »)
Alina MUNGIU-PIPPIDICei care sunt ÅŸocaÅ£i, pe bună dreptate, de felul în care arată în presă zilele acestea Biserica Ortodoxă Română trebuie să se împace cu realitatea. Lunga viaţă postrevoluÅ£ionară a Patriarhului Teoctist, pus la loc de autorităţile improvizate din 1990, după ce tot ele îl dăduseră jos, a amânat, pur ÅŸi simplu, dezbaterea despre colaborarea BOR cu regimul comunist ÅŸi rolul său în societatea de după tranziÅ£ie. La asta a servit longevitatea patriarhului, sau „echilibrul“ său, cum îi place lui Ion Iliescu să spună: la Å£inerea sub capac a unui trecut dubios. Cu ajutorul unei prese lucrând adesea la comandă, capacul e ridicat fără menajamente zilele astea ÅŸi ies la iveală lucruri de factura cea mai oribilă. Rivalii la scaunul lui Teoctist ÅŸi aliaÅ£ii lor politici sponsorizează ei înÅŸiÅŸi cele mai murdare atacuri, fără să-ÅŸi dea seama că trebuie să dea dovadă de maximă reÅ£inere faţă de moÅŸtenirea oricum moral ambiguă a BOR, pentru a conserva respectul oamenilor.
DiferenÅ£a de imagine dintre presa străină ÅŸi cea română a morÅ£ii patriarhului spune totul. Acolo s-a raportat că a murit patriarhul „roÅŸu“ român. La noi, o personalitate tipic colaboraÅ£ionistă, care l-a omagiat pe CeauÅŸescu ÅŸi i-a livrat până ÅŸi condamnarea morală a revoluÅ£ionarilor de la TimiÅŸoara, a fost îngropată cu funeralii de erou naÅ£ional. La fel se va întâmpla ÅŸi cu Ion Iliescu, dacă are norocul să moară înainte să fie condamnat în dosarul mineriadei. Åži la fel i s-ar fi întâmplat ÅŸi lui CeauÅŸescu dacă nu ar fi fost împuÅŸcat. În fond, atâÅ£ia oameni merg la cimitirul Ghencea în fiecare ianuarie, de ziua lui de naÅŸtere, fostă sărbătoare naÅ£ională, ca să pună flori pe un mormânt care poate nici nu e al lui. Dezechilibrul moral creat de comunism continuă, la fel ÅŸi lipsa de discernământ. Pentru că, dacă nu facem deosebirea dintre martirii bisericii noastre, ca părintele Drăgoi de la NucÅŸoara, sau alÅ£i preoÅ£i care au fost executaÅ£i sau închiÅŸi fiindcă au protestat când comunismul a trecut la distrugerea societăţii româneÅŸti, ÅŸi colegii lor care în acea vreme acceptau bisericile confiscate de la fraÅ£ii lor greco-catolici ÅŸi îi binecuvântau pe comuniÅŸti ca să fie lăsaÅ£i în pace (mai târziu, ÅŸi comuniÅŸtii făceau agape pe la mânăstiri), atunci toată istoria noastră a fost de pomană. Chiar nu merită să avem oameni buni, pentru că îi tratăm la fel ca pe cei răi. Ca instituÅ£ie, BOR a colaborat cu comunismul, ceea ce alte confesiuni nu au făcut, ÅŸi chiar a profitat de pe urma acestuia. În manualul de istorie comparativă a regimului comunist scris de profesorul Ghiţă Ionescu, pe atunci la Londra, se spune fără echivoc că, dintre toate bisericile din Estul Europei, ortodocÅŸii s-au acomodat cu comuniÅŸtii cel mai bine; Ionescu trecea în revistă numărul de ierarhi închiÅŸi în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, subliniind că în România patriarhia adoptase o politică de acomodare, după modelul Rusiei. Actualul patriarh rus Alexei fusese trimis de partidul sovietic la noi prin anii ’50 să ne predice cu succes calea comunismului. PreoÅ£ii ortodocÅŸi care au făcut puÅŸcărie politică în România au fost de rang mic. Fără nici un echivoc, conducerea Bisericii a colaborat, ÅŸi colaborează ÅŸi azi, livrând binecuvântări la cerere oricărui om cu putere care are să îi ofere ceva în schimb, de la Gigi Becali la Traian Băsescu.
Åži dacă BOR a fost mai intimidată după 1990, în ultimii ani a devenit de-a dreptul agresivă, impunând o lege a cultelor neeuropeană, care aduce grave încălcări libertăţii de exprimare, ÅŸi chemând pe faţă la discriminarea unor minorităţi. De ce? Tocmai pentru că se ÅŸtie cu musca pe căciulă ÅŸi vrea să abată atenÅ£ia de la propriul statut neclarificat.
Bisericile ortodoxe din Balcani nu au fost niciodată tocmai de admirat. Ele au copiat modelul grecesc de autocefalie, devenind biserici naÅ£ionale, păstrând doar o suzeranitate simbolică a patriarhului de la Constantinopol. Au contribuit la naÅ£ionalism cât au putut, în Serbia cu rezultate tragice, ÅŸi s-au acomodat cu comunismul când a apărut acesta. DiscuÅ£ia despre reconcilierea cu catolicii de azi e foarte neconvingătoare: catolicismul a fost ÅŸi a rămas universal, în vreme ce bisericile noastre s-au naÅ£ionalizat treptat, ÅŸi nu prea mai au cale de întors.
Atuul bisericii noastre este marele număr de oameni credincioÅŸi, deÅŸi la destui credinÅ£a e mai aproape de superstiÅ£ie primitivă. Românii nu dedică multă reflecÅ£ie chestiunilor spirituale, dar Å£in la ritualurile bisericeÅŸti mai mult decât occidentalii. AceÅŸti oameni merită o biserică decentă. Dar aici, alternativele sunt foarte deosebite. Care va fi rolul social al acestei biserici? Să fie doar o biserică de ritual, ca până acum, bună doar să îngroape morÅ£ii ÅŸi să căsătorească viii (dacă sunt cu pile, de mai multe ori chiar), cu preoÅ£ii vizibili doar de câteva ori pe an, pe care nimeni nu îi ia de sfătuitori, ÅŸi păstrând o mare ambiguitate morală faţă de trecutul ei ÅŸi al ţării? Sau poate deveni o biserică partener în renaÅŸterea României ca Å£ară europeană, fără să mai privească spre Europa cu teamă ÅŸi resentiment, ci contribuind cum s-ar cuveni la completarea civilizării unei ţări încă sălbatice ÅŸi superficial creÅŸtinate? Aici mi se pare mie că e miza întregii competiÅ£ii electorale care se duce în aceste zile. Vrem o biserică de pe lumea asta, despre care să spunem, ca despre parlament, că e imaginea societăţii noastre moral handicapate, deci nu ar putea arăta mai bine decât arată, sau o biserică aspirând la o lume mai înaltă, în care nu contează numai câÅŸtigul ÅŸi puterea, ci ÅŸi solidaritatea, onestitatea ÅŸi spiritualitatea, pe care să ÅŸi le asume ÅŸi să le predice convingător unei comunităţi pe cale de disoluÅ£ie? Patriarhul va fi ales dintre oameni cu dosare, asta e din păcate clar, că nici ierarhii mai tineri n-au scăpat de asta. Va fi ales, de asemenea, de oameni cu dosar: dintre mirenii membri ai colegiului electoral, nu unul, cum a spus Mircea Dinescu, ci mai mulÅ£i sunt foÅŸti securiÅŸti sau ofiÅ£eri sub acoperire, la fel ca unele dintre feÅ£ele bisericeÅŸti. Unii vor fi descoperiÅ£i zilele astea, alÅ£ii nu. Dar, chiar ÅŸi aÅŸa, alegerea reală mie nu mi se pare că e între cei curaÅ£i ÅŸi cei necuraÅ£i, că toÅ£i sunt marcaÅ£i de trecut. Alegerea reală este între ambiÅ£iile acestor candidaÅ£i. Indiferent de trecut, unii năzuiesc la o biserică europeană, nu naÅ£ional comunistă. Să nădăjduim că aceia vor avea câÅŸtig de cauză. Åži până atunci, să nu ne respectăm biserica în general, cum nu respectăm nici parlamentul în ansamblu, ci pe fiecare reprezentant al ei aÅŸa cum merită.