Incidentul de la dezbaterea sondajului comandat de Jurnalul national, declaratiile lui Dan Voiculescu despre noii securisti care ar fi jurnalistii au adus din nou in prim-plan relatia dintre presa si politicieni.
Ceea ce Traian Basescu si, mai nou, liderul PC o spun pe fata, fara complexe, o cred si o soptesc pe la colturi toti politicienii: presa e tendentioasa in atitudinea sa fata de clasa politica.
Ori de câte ori politicienii, dar si simplii cetateni, au exprimat acest punct de vedere, presa a sarit in sus de doi stânjeni, taxându-l drept atac la libertatea de expresie. Mai grav, cei care au cutezat sa spuna deschis ceea ce toti politicienii sustin pe din dos au fost bine tabaciti.
Indiscutabil, politicienii gresesc prin generalizare excesiva. E la mintea cocosului ca nu toate publicatiile si, cu atât mai mult, nu toti jurnalistii sunt tendentiosi in receptarea politicienilor.
Nici reactia jurnalistilor insa nu e una corecta. Si nu numai pentru ca au fost si sunt multe cazuri de tratamente absurde aplicate de jurnalisti unor politicieni, dar si pentru ca intr-o democratie, unde nimeni nu e infailibil din start, presa trebuie sa ia in seama cea ce se spune despre ea.
Un exemplu semnificativ:
Dublul standard aplicat de presa in cazurile dosarelor lui Dan Voiculescu si Traian Basescu de la CNSAS.
Presa a jucat un rol decisiv in luarea deciziei de colaborator al Securitatii ca politie politica. Apelând la mai mult decât suspectele surse, ziare si televiziuni dusmane lui Dan Voiculescu au dus o campanie violenta in care liderul PC era condamnat inainte de sedinta Colegiului. Campania tendentioasa a continuat si dupa anuntarea deciziei. Nu stiu trecutul lui Dan Voiculescu si nu bag mâna in foc ca n-a fost colaborator al Securitatii, poate la un nivel mai inalt decât cel de simplu informator. Dosarul dezbatut de CNSAS nu justifica insa decizia atât de severa a Colegiului. Intr-un caz relativ asemanator – cel al lui Traian Basescu – s-a hotarât – si corect dupa opinia mea – ca n-a fost vorba de politie politica in sensul dat de lege. O presa corecta trebuia sa observe si sa evidentieze asta. Pentru ca o presa corecta se verifica mai ales in cazul celor pe care ea nu-i sufera.
Nu pot sa nu remarc, de exemplu, ca decizia in ceea ce-l priveste pe Traian Basescu a fost neglijata de presa care a invatat smecheria de a fi adversara presedintelui pâna la un punct: cel in care trebuie sa infigi cutitul. Fiind de acord cu decizia ca Traian Basescu n-a facut Politie Politica (cel putin asa se desprinde din dosarul de pe masa CNSAS, singurul care conteaza), nu pot sa nu remarc faptul ca rapiditatea si discretia cu care s-a rezolvat controversa privind trecutul lui Traian Basescu n-au fost sesizate si amendate de presa. Nu era normal sa se atraga atentia ca, desi documentele primite de la SRI si de la MApN dovedeau colaborarea presedintelui cu Securitatea, CNSAS n-a catadicsit sa-l invite pe Traian Basescu la discutii, fie si pentru a se convinge ca n-a facut politie politica in sensul precizat de lege?
Nu numai Dan Voiculescu, dar si alti politicieni bat câmpii, punând tendentiozitatea presei fata de anumite persoane si anumite subiecte pe seama unor ordine date de patroni.
Incontestabil, oligarhii dau ordine.
Orice gazetar stie insa ca ordinele se executa anapoda in lumea presei.
Adevarata tendentiozitate e cea izvorâta din simpatia sau antipatia sincera.
Or, din acest punct de vedere, sondajul nu poate decât sa ingrijoreze.
El reliefeaza ca gazetarii nu sunt deloc neutri politic, asa cum le cere profesia.
56% ar vota la alegerile prezidentiale cu Traian Basescu.
21% se declara mai apropiati de curentul liberal, ceea ce inseamna PNL, iar doar 8%, de curentul social-democrat, ceea ce inseamna PSD.
Si cum atât PNL, cât si Traian Basescu inseamna puterea actuala, iata-i pe jurnalisti intr-o ipostaza mai mult decât absurda: tendentiosi de favorabili cu puterea!
