Bomba meteorologica

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Cu ani in urma, prin ‘90-’92, mai precis, era la moda teoria ca relele care ni se intâmplau n-aveau cauze autohtone. Erau - se zicea - consecinta unor „evenimente“ oculte. Aceasta teorie avea radacini vechi, in ce-au zis cronicarii. Grigore Ureche se plângea, se stie, ca suntem asezati „in calea rautatilor“, iar Miron Costin observa cu melancolie ca nu e omul „deasupra vremurilor“, ci „bietul om e supt vremi“. De fapt, cele doua judecati, ajunse celebre, se completau una pe alta. Una arunca vina pe „geografie“, sugerând ca ea se transforma la noi in „istorie“, alta ne soptea ca nu ne putem opune soartei.

Si amaraciunea lui Grigore Ureche, si melancolia lui Miron Costin au trecut din generatie in generatie ca o axioma pe care nimeni nu simtea nevoia s-o dovedeasca, intarind suspiciunile ca fie „diavolesti lucraturi“ din afara tarii, fie lumesti interese ne puneau in cumpana asteptarile. Nici Dumnezeu n-a scapat de banuieli. In momentele de depresie, era suspectat ca si-a intors fata de la noi, nemaiasteptând Judecata de pe Urma pentru a ne pedepsi. Acest fatalism proverbial, care ne stimula sa ne imaginam ca raul si binele nu depind decât aparent de noi, se combina cu capacitatea noastra, remarcabila, de a crea zvonuri. Nu intâmplator, prin anii ‘30, ambasadorul Majestatii Sale britanice la Bucuresti a gasit cu cale sa comunice la Londra, pentru a scuza o incertitudine probabil, ca „nimic nu e sigur intr-o tara unde apare un zvon la fiecare jumatate de ora“.

Incepusem, insa, sa-mi pun problema daca nu cumva, printre traditiile care au disparut, se numara si aceea la care m-am referit. Nu mai auzisem de câtiva ani presupuneri „conspirationiste“, in afara celor legate de partea tulbure a evenimentelor din decembrie ‘89. Ma intrebam: sa fi secat fantezia care, de secole, ne-a ajutat sa inlocuim explicatiile cu scuze? Sa se fi demodat tendinta de a cauta in afara originea deziluziilor traite in ultimii saisprezece ani? Sa fi inceput noi sa fim mai imuni la zvonuri, la ceea ce „se zice“, mai dispusi sa vedem in mod critic raul produs de noi, când e produs de noi?

Ei bine, saptamâna trecuta m-am lamurit ca psihologiile nu se schimba cu una, cu doua. Si ca n-am pierdut usurinta de a gasi „cauze oculte“, in locul celor autoh-tone, când e vorba de nenorociri. Nu intr-o cârciuma si nu intr-o piata am auzit ca inundatiile de anul trecut au fost provocate de o „bomba meteorologica“ pusa la cale si activata undeva la Est de noi; norii de deasupra Marii Negre ar fi fost dusi de aceasta „bomba meteorologica“ deasupra Moldovei, unde puhoaiele au potopit pamântul si au umflat râurile. „Noutatea“ aceasta am aflat-o din relatarile reporterilor tv de la parlament. Un senator, d-l Dan Cirlan, a lansat o teorie potrivit careia „tehnologii din afara tarii“ ar fi raspunzatoare de inundatiile din perioada iulie-august anul trecut. Si credeti ca senatorii s-au pornit pe râs sau, macar, au zâmbit sceptic? Nici vorba. Dimpotriva, l-au luat in serios pe extravagantul specialist in „razboaie meteorologice“. Cel putin asa am dedus din stirea ca s-a decis constituirea unei comisii parlamentare care va analiza „problema“.

Intre timp, nimeni nu va analiza efectele dezastruoase asupra climei provocate de masacrul padurilor din muntii nostri sau absenta oricaror lucrari hidrotehnice in zonele despre care se stia (sau ar fi trebuit sa se stie) ca sunt expuse in cazul unor ploi abundente.