Surprize sau doar intâmplari?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Sincer sa fiu, proportiile pe care le-a luat scandalul de la CNSAS au fost pentru mine o surpriza. Nu-mi dau seama, de altfel, nici acum daca interesul societatii românesti pentru ceea ce e ascuns in arhivele Securitatii e real si azi, neuzat de anii trecuti. Sa fi fost vacarmul pe care l-au facut televiziunile doar o sansa de tele-flecareala in plus, fara un suport autentic in România de dincolo de Chitila? Si, mai ales, nu-mi dau seama daca interesul (in cazul ca e autentic) e unul de ordin moral, intemeiat pe dorinta de a scapa, in fine, de duhurile trecutului, sau el tine de explicatii secundare: cum ar fi, de ce nu? placerea, nu foarte straina de noi, de a ne satisface apetitul pentru bârfa.

Clarificarile, pe aceasta tema, ne-ar lamuri mai bine asupra semnificatiei huiduielilor - primele - de care a avut parte Traian Basescu. Au fost ele doar ale unui grup de intelectuali dezamagiti ca PD si Palatul Cotroceni au incercat, prin impingerea lui Turianu la sefia CNSAS, sa puna inca o prelata peste intimitatile cu Securitatea? Sau au reprezentat un moment critic in cariera d-lui presedinte? Probabil, numai viitoarele sondaje ne vor limpezi.

In principiu, imi e greu sa cred ca valorile etice pot avea o mare insemnatate pentru milioanele de saraci din România. Presupun ca preceptul latin, servit, in antichitate si dupa, celor care se pierdeau in „filozofari“, neglijând propria lor existenta, „Primum vivere, deinde philosophari“ („Mai intâi sa traim, apoi sa filozofam“) e valabil si pentru românii care nu-l cunosc, dar au pensii mizerabile sau traiesc cum pot. Si cine le-ar putea reprosa ca lehamitea („paralizia civica“, in termenii folositi de Dumitru Draghicescu in „Psihologia poporului român“) ajuta, de fapt, raul sa se perpetueze si ca politicienii profita de ea? Bunul simt iti interzice, cred, sa-i vorbesti unui om care nu stie ce va pune pe masa copiilor sai despre „cerul instelat de deasupra noastra“, adica despre principii si morala.

Probabil, scandalul la care ma refer va fi uitat destul de repede. La noi scandalurile dureaza cam cât dureaza spuma lasata de un val pe plaja, la mare. Pâna la urmatorul val. Dar niste concluzii ar merita, cred, sa tragem.

1. S-a vazut acum, cu claritate, ca venirea la putere a taberei „portocalii“, care a facut mare taraboi in campania electorala pe tema „adevarului“, n-a inlaturat barierele dintre opinia publica si adevar. Exista, inca, forte puternice, chiar in partide zise „democratice“ si, cu siguranta, in serviciile secrete care incearca sa tina in continuare sub lacat misterele sordide din arhivele fostei (si actualei, zic unii) Securitati. Opinia mea e ca n-au fost deloc „intâmplatoare“ intâmplarile care au urmarit (si au reusit doar partial) indepartarea d-lui Constantin Ticu Dumitrescu de un fotoliu de unde putea crea multe migrene „paznicilor“ arhivelor.

2. Cred ca Traian Basescu n-a fost strain de aceste intâmplari. A aratat-o si declaratia facuta la nervi, probabil, in China, ca se simtea „departe si geografic, si ca interes“ de scandalul de la Bucuresti. A aratat-o si ideea, de-a dreptul stupida, ca va propune accesul liber al presei in arhive! Dupa mine, d-l Basescu a incurajat prin propriile gafe opiniile care pronosticheaza un inceput al declinului.

3. Nu era nevoie s-o aflam din interviul dat de Traian Basescu, recent, la Antena 1. Era limpede, deja, ca Alianta PNL-PD e in faza de divort de facto. Si ca nu mai e prea mult pâna când divortul va deveni si de jure. O demonstreaza modul in care „partile“ isi dau cu oalele in cap. Cum se intâmpla in casniciile ratate.