14.8 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalLicitaţii noi pentru calculatoare

Licitaţii noi pentru calculatoare

OLT. 460.000 de lei alocaţi anul trecut pentru achiziţionarea de calculatoare, copiatoare, telefoane şi note-book-uri şi retraşi la sfârşitul anului pentru că licitaţia a fost contestată au fost realocaţi, iar o nouă licitaţie s-a susţinut pe 28 mai. Răspunsul sosit târziu de la Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor nu a mai dat, în 2007, răgaz pentru achiziţionarea până la sfârşitul anului a celor 71 de seturi, astfel că procedura s-a reluat. Suma a rămas aceeaşi, iar firmele participante la licitaţie şi-au menţinut şi ele preţurile de anul trecut. Dacă, în schimb, nu va fi depusă o nouă contestaţie, de data aceasta s-ar putea încheia contractul în câteva zile.

Cele 1.150 de calculatoare şi 71 de servere vor fi livrate de firma ETA 2 U SRL. Timişoara, lotul II – 71 de copiatoare şi 71 de aparate telefon/fax – a fost câştigat de Top Edge Ingineering SRL Craiova, în timp ce lotul III – 71 de videoproiectoare şi 71 de ecrane de proiecţie ar trebui livrate de firma selectată anul trecut drept câştigătoare, Net Brinel SA Cluj-Napoca.

Zece şcoli de pe lista întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt vor beneficia de seturi de zece calculatoare şi server, 35 de seturi de 15 calculatoare şi server, iar 26 de seturi de 20 de calculatoare şi server.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS