Încă nu se cunoaşte numele firmei care va reabilita podul de la Turcineşti

Podul de la Turcineşti,
reabilitat cu 9 milioane de lei
Podul de la Turcineşti, reabilitat cu 9 milioane de lei

Consiliul Județean Gorj a avansat un nou termen pentru demararea lucrărilor la podul de la Turcineşti. Instituţia abia a reuşit să demareze organizarea licitaţiei, la care s-au înscris trei firme. Este vorba de Secol, Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj şi Ydail Construct Turceni. Urmează să fie selectat un câştigător şi perioada de depunere a contestaţiilor, în care în care vor exista nemulţumiţi în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei. În cel mai optimist caz, un câştigător final al contractului de 9 milioane de lei ar putea fi stabilit săptămâna viitoare. Dacă va fi depusă o contestaţie ar putea exista o întârziere de cel puţin o lună, până la soluţionarea acesteia. Astfel, la mai bine de două luni de când podul de la Turcineşti a fost avariat, lucrările de reabilitare încă nu au demarat, deşi banii au fost deja alocaţi de către guvern, în regim de urgenţă.

Nemulţumiţi că îşi distrug maşinile


Localnicii din comuna Turcineşti sunt nemulţumiţi şi cer explicaţii autorităţilor judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, susţinea încă de la sfârşitul lunii mai că va fi organizată licitaţia în vederea atribuirii contractului de reabilitare a podului. Podul de la Turcineşti a fost avariat în luna aprilie, iar autorităţile au promis că fac tot posibilul pentru demararea urgentă a lucrărilor de reabilitare. Acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă au trecut mai bine de două luni după incident, astfel că singurii care au de suferit sunt localnicii din Turcineşti care fac naveta. Acum, reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin din nou că lucrările vor demara la sfârșitul acestei luni. Variantele ocolitoare dinspre Târgu Jiu către comuna Turcineşti sunt prin Iezureni şi prin Stăneşti. Drumul prin Iezureni este unul de pământ, iar cea de-a doua variantă de ocolire pe tronsonul Ursaţi – Stăneşti este aproape impracticabilă, deşi este asfaltată. De asemenea, nu există nici fonduri pentru construirea unei punţi provizorii sau a unui pod pe pontoane, cu ajutorul Ministerului Apărării Naţionale. Construcţia provizorie care va fi realizată de militari va trebui însă achitată şi încă se caută fonduri.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

11 iulie 2017

Horoscop

Berbec Veți avea parte de succes în tot ceea ce faceți. Există posibilitatea să semnați unele documente importante şi să încheiați noi contracte. Partenerul de viaţă vă propune să încercați să rezolvați o problemă mai veche pe care ați tot

Sumarul ediției de sâmbătă, 22 iulie 2017

Actualitate

» Politia Valcea face cercetari, dupa ce in spatiul public au aparut imagini cu caini spanzurati langa o padure
» A murit compozitorul Dumitru Lupu
» IGPR: Controale în Capitală și 17 județe, la firme bănuite de evaziune cu textile; prejudiciu – peste 3,7 milioane lei
» Cel mai dispreţuit bancher spaniol a fost găsit împuşcat. Era condamnat într-un uriaş scandal de corupţie
» ANSVSA a început o acțiune amplă de control, după apariția unor noi focare de pestă porcină în țările vecine
» Senatorul Florin Cîţu ii cere preşedintelui Iohannis să demareze proiectul prinvind Pactul pentru Infrastructură
» Budapesta da o lovitura majora exploatarilor de gaze din Marea Neagra: Ungaria vrea sa opreasca pe teritoriul ei o conducta care ar fi trebuit sa mearga pana in vestul Europei
» Cod galben de canicula pentru 16 judete din sudul si vestul tarii, temperaturile vor ajunge pana la 38 de grade
» Dolarul a cazut pana la minumul ultimului an, iar bursele lumii au pus capat unei serii de zece zile de cresteri, in care au atins maxime istorice
» Circa 2.500 de consumatori de droguri au fost evaluati anul trecut de specialisti. Programul de asistenta poate inlocui pedeapsa cu inchisoarea
» Peste 100 de aeronave si peste 200 de piloti si parasutisti, sambata, la a noua editie a Bucharest International Air Show  

Dolj

» Doi bărbaţi au murit în maşina care îi luase la ocazie spre Craiova

Gorj

» Furtuna a făcut ravagii la Târgu Jiu

Sport

» Fotbal / CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna, scor 1-1. Alb-albaştrii au făcut un meci slab
» Fotbal / Liga I, ediția 2017/2018 – etapa a 2-a
» Fotbal / Mangia își ține elevii conectați la campionat

Top