Doi craioveni în spatele gratiilor pentru acte de corupţie



Doi craioveni, în vârstă de 32 si 49 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență.

Agentul principal Sîrbu Marian Alin, din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, a fost contactat telefonic, în repetate rânduri, de C. Daniela, de 32 de ani, din municipiu, solicitându-i sprijin pentru schimbarea declarației lui G. Viorel, de 49 de ani, localitate, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

În timpul convorbirilor telefonice craioveanca i-a propus polițistului să îi ofere o sumă de bani în schimbul ajutorului.

Agentul de poliție și-a informat șeful nemijlocit și ulterior comanda Inspectoratului cu privire la această situație, totodată fiind informați și ofițerii specialiști ai Serviciului Județean Anticorupție Dolj.

Ieri, în jurul orei 18.30, la sediul Secției 3 Poliție s-au prezentat cei doi craioveni care i-au oferit polițistului 900 de lire sterline pentru a interveni la un coleg în vederea schimbării declarațiilor date de barbatul de 49 de ani, moment în care a intervenit echipa ofițerilor D.G.A realizându-se prinderea în flagrant.


Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, iar în baza probatoriului administrat procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cei doi suspecți şi retinerea pentru 24 de ore.

Cei doi inculpați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.

Astăzi, șeful Inspectoratului, comisar șef de poliție Dr. Constantin Nicolescu, l-a felicitat pe polițist și i-a înmânat o Diplomă pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor în slujba cetățenilor.

Agentul principal de poliție Sîrbu Marian Alin își desfășoară activitatea în cadrul Secției 3 Poliție Craiova la Compartimentul de Siguranță Publică. Acesta a absolvit Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina în anul 2007, fiind repartizat să își desfășoare activitatea la IPJ Mehedinți, la un post de poliție. Ulterior, în anul 2008, acesta a fost tranferat la IPJ Dolj – Secția 3 Poliție, de-a lungul carierei a fost remarcat de superiori pentru rezultatele bune obținute, fiind recompensat de Comanda Inspectoratului cu o majorare salarială de 50 % din salariul de bază.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 16 iulie 2018

Actualitate

» Vâlcea: Dosare penale pentru nerespectarea legislației rutiere
» Vâlcea: Dosare penale pentru deținerea de arme fără permis
» Salvini: Toţi migranţii plecaţi din Libia şi salvaţi pe mare trebuie retrimişi în ţara nord-africană
» Gorj: Inspectorii DSVSA au aplicat mai multe amenzi pentru nerespectarea condițiilor de igienă
» Cpt. Lavinia Brebu de la ISU Mehedinți, locul I la Campionatul Național de Înot al MAI
» Slatina: Accident cu un rănit pe DN 64
» ICR Berlin lansează un nou număr al revistei „Infinitezimal”
» LOTO: Premiu de 4,37 milioane de euro la extragerea JOKER
» Legea care reglementează regimul general al ocupaţiei de expert şi de tehnician în egalitate de şanse, promulgată
» Orban: Sediul PNL este deschis pentru întruniri; Blaga – un lider implicat în viaţa partidului
» MApN: Piloţii catapultaţi din aeronava care s-a prăbuşit în judeţul Bacău se află în stare stabilă
» Olt: Fonduri de peste 11 milioane de euro atrase de fermierii din judeţ prin programul “Tomate”
» ANCOM propune păstrarea numărului de telefon fix și la portarea dintr-un județ în altul
» MEN: Peste 8.900 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ
» Tarom va achiziţiona cinci avioane noi Boeing737 Max 8, iar alte două vor fi luate în leasing operaţional
» Polonia: Andrzej Duda, favorit la alegerile prezidenţiale din 2020 (sondaj)
» Guvernul Theresei May nu crede că Marea Britanie poate rezista în afara UE, consideră Boris Johnson
» Piloţii avionului IAR 99 Şoim prăbuşit au fost recuperaţi
» Donald Trump: Buna înţelegere cu Rusia ar fi un „lucru bun, nu unul rău”
» Kremlinul exclude extrădarea către SUA a fostului consultant al NSA, Edward Snowden
» Avion prăbuşit la Bacău
» Şeful diplomaţiei germane: Nu ne mai putem baza pe deplin pe Casa Albă
» Uniunea Europeană se arată iritată de faptul că este considerată drept ”inamic” de către Donald Trump
» Peste 60% din comenzile online de mâncare, înregistrate în timpul meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal
» Deficitul de cont curent a crescut cu 15,8%, în primele cinci luni din 2018
» ANPC a dat amenzi de 0,01% din vânzările de Black Friday, deşi 80% dintre oferte erau ilegale
» Șoferi prinşi conducând cu peste 180 km/h. Record de viteză de 228 km/h
» Declarația Unică se depune online prin accesarea https://declunica.anaf.ro/
» Astăzi este Ziua Donatorului de Organe
» Franţa: Incidente violente după victoria la Cupa Mondială
» Întâlnire Trump-Putin, la Helsinki

Publireportaj

» Achiziţie echipamente pentru dezvoltarea societăţii ARQUESTAN SRL
» Creşterea competitivităţii societăţii POP Industry SRL prin achiziţie utilaje de producţie în vederea modernizarii fabricii

Local

» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia, la munte şi la mare

Dolj

» Craiova: Pe urmele strămoşilor în centenarul Marii Uniri
» Craiova: Se opreşte apa în cartierele Bariera Vâlcii şi Şimnicul de Jos
» Craiova: Avaria de pe strada Adrian Păunescu s-a produs din cauza vechimii conductelor
» Dolj: 141 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri
» Craiova: Conducea un autoturism neînmatriculat

Gorj

» Târgu Jiu: Un piroman terorizează locatarii unui bloc

Olt

» Olt: Prins la volan sub influența alcoolului și fără permis de conducere
» Olt: Depistat în timp ce transporta țigarete de contrabandă
» Olt: Amendat pentru încălcarea legislației din domeniul transportului deșeurilor periculoase
» (VIDEO) Pompierii caută un bărbat în apele Oltului

Mehedinţi

» Mandat european de arestare, pus în aplicare de poliţiştii mehedinţeni
» (VIDEO) Mehedinţi: Cercetaţi pentru braconaj şi nerespecatrea regimului armelor şi muniţiilor
» Mehedinţi: Voluntari la Podeni. Vor repara o casă veche de peste 80 de ani

Sport

» Fotbal / Exclusiv: Dragoș Bon, noul antrenor al echipei secunde a clubului „U” Craiova
» Lupte / Craiovenii au cucerit șase medalii la Campionatul Național

Educatie

» Școala va începe anul acesta pe 10 septembrie

Top