18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljExclusiv: S-a rupt lanţul de iubire din telenovela „cartierul chinezesc“

Exclusiv: S-a rupt lanţul de iubire din telenovela „cartierul chinezesc“

Cartierul de locuințe construit de firma chineză Shandong Ningjian Construction pe strada Caracal din Craiova se anunță a fi un eșec de proporții. Susținut de primarul Olguța Vasilescu, care le promitea craiovenilor garsoniere și apartamente la prețuri pornind de la 20.000 de euro, cu mult sub prețul pieței, cartierul a încremenit de aproape șapte luni, iar muncitorii au dispărut de mult de pe șantier. În finalizarea lui nu mai crede acum nici primăria, deși edilul Olguța Vasilescu îi apostrofa pe toți cei care îndrăzneau să tragă un semnal de alarmă în privința ritmului lent al lucrărilor. Printr-o adresă semnată de primar, obținută în exclusivitate de Gazeta de Sud, firma chineză este somată să înceapă lucrările până la sfârșitul acestei luni. În caz contrar, contractul de concesiune a terenului va fi reziliat.

Cartierul chinezesc a fost inaugurat cu mare fast în luna aprilie 2015, în prezența premierului de atunci, Victor Ponta. Pe toate canalele media se vorbea despre investiția de la Craiova, parafată la cel mai înalt nivel printr-un memorandum semnat de premierul României și al Chinei în cadrul unei întâlniri care prevedea și alte investiții chineze în industria autohtonă. La inaugurarea din aprilie de la Craiova, oficialii au îngropat și o capsulă a timpului ca semn al durabilității proiectului. Lucrările au durat doar șase luni, apoi s-au oprit brusc din cauza lipsei banilor. Chinezii  și primarul au anunțat că este doar o problemă temporară și că doar un raport rău-voitor al unei firme de audit din România, care punea la îndoială legalitatea proiectului, a dus la o criză de lichidități. S-au dat asigurări că totul este sub control, că semnele de întrebare sunt doar cârcoteli ale unora care nu doresc binele orașului. Ironic, primăria s-a alăturat și ea acum grupului celor care nu mai cred în finalizarea cartierului.
Pe 15 martie 2016, Direcția de Patrimoniu a primăriei a trimis o notificare firmei Shandong Ningjian Construction prin care o anunță că și-a pierdut răbdarea și că va rezilia contractul dacă nu reia lucrările până la sfârșitul acestei luni. Adresa este semnată și de primarul Olguța Vasilescu, lucru rar în ultima vreme. Primarul a preferat să delege alte persoane să semneze documente în numele lui. Iată cum începe textul notificării: „Vă aducem la cunoștință că sunteți de drept în întârziere în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de concesiune nr. 76966/27.05.2014 astfel încât vă solicităm ca, până la 31 martie 2016, să dispuneți reluarea execuției lucrărilor de construire a locuințelor cu regim mare de înălțime destinate cumpărării (…) În conformitate cu art. 11(1) din contract aveați obligația de a asigura exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a terenului ce face obiectul concesiunii potrivit obiectivului stabilit. În activitatea de supraveghere a modului în care ați executat obligațiile asumate în calitate de concesionar s-au semnalat întârzieri în execuția lucrărilor, precum și sistarea proiectului din luna octombrie 2015. Potrivit principiului forței obligatorii a contractelor (pacta sunt servanda) consacrat de Codul Civil (art 1270) contractul valabil încheiat între părți are putere de lege, de la executarea sa părțile neputându-se sustrage“.

14 aprilie – data rezilierii contractului

Textul notificării continuă apoi imperativ: „Având în vedere că, până în prezent, societatea dumneavoastră nu a asigurat continuitatea lucrărilor de construcții conform clauzelor asumate, am înțeles să formulăm prezenta notificare în vederea punerii de drept în întârziere, motiv pentru care vă comunicăm că, la data expirării termenului prevăzut în prezenta notificare, respectiv 31.03.2016, neînceperea lucrărilor de construcții o vom aprecia ca fiind un refuz privind executarea contractului și, pe cale de consecință, prezenta va constitui notificare de reziliere unilaterală a contractului de concesiune. Prezenta notificare constituie totodată ultima diligență a autorității de soluționare amiabilă a litigiului cu societatea dumneavoastră. Luând în considerare atitudinea dumneavoastră pe parcursul derulării contractului, materializată în sistarea lucrărilor de construcții, considerăm că nerespectarea de către autoritatea locală a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1052/2013 se va datora în exclusivitate culpei dumneavoastră. În acest sens vă facem cunoscut că, în cazul în care nu se vor respecta destinația, obligația și termenele prevăzute în actul normativ mai sus amintit, terenul situat în strada Caracal nr. 132 ce face obiectul contractului de concesiune în vederea construirii de locuințe va reveni de drept în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale“. În final, primăria avansează și un termen pentru rezilierea contractului: 14 aprilie 2016. „Sperăm că veți duce la îndeplinire de bunăvoie obligațiile asumate prin clauzele stipulate în contract, în vederea evitării tuturor consecințelor ce decurg din neexecutarea contractului încheiat. În caz contrar, vă invităm pe 14 aprilie 2016 pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului și predarea-preluarea de către autoritatea locală a investițiilor realizate de dumneavoastră“, amenință primăria. Care este valoarea investițiilor realizate de chinezi nu știe nimeni. Un mister este și suma datorată firmelor care au lucrat efectiv timp de șase luni pentru ridicarea blocurilor, unele construite până la etajul doi. Consultantul din Craiova al Shandong Ningjian, Corneliu Stănescu, spunea pentru GdS acum două luni că firma chineză a investit circa opt milioane de euro în șantierul de la Craiova. Sunt ultimele declarații făcute de acesta. După aceea nu a mai putut fi contactat pentru detalii.
Dar pentru a înțelege cum a ajuns investiția promisă de primarul Olguța Vasilescu în pragul falimentului trebuie să vedem cum s-au derulat lucrurile.

Chinezii promiteau că reiau lucrările cel târziu pe 10 martie

Compania Shandong Ningjian a început să caute finanțare la băncile din China după ce a întrerupt colaborarea cu Banca de Dezvoltare a Chinei cu care se semnase memorandumul inițial. Reprezentanții firmei au explicat că au întrerupt negocierile, deoarece banca le impusese condiții pe care nu le puteau îndeplini în contextul în care problemele financiare din China și-au pus amprenta asupra companiilor de acolo. „Planurile pe care le-au avut cu Banca de Dezvoltare a Chinei nu au mers așa cum trebuia, în sensul că Banca de Dezvoltare a Chinei a aprobat acel credit, dar l-a aprobat cu un aport financiar al companiei mult mai mare decât era cererea făcută: 35% să vină din partea companiei, 65% din partea băncii. Compania făcuse o cerere de 10-15%. Oricum, depuseseră mai mulți bani decât 10%, dar cei de la bancă au zis: domn’e, dați voi întâi 35% și apoi intervenim noi cu cei 65%, lucru care, evident, i-a dezavantajat“, spunea acum două luni consultantul Corneliu Stănescu. Acesta dădea ca sigur obținerea împrumutului de la alte două bănci. „Compania (Shandong – n.r.) a obținut scrisoarea de garantare de la Sino Sure, cea mai mare companie de asigurări din China, iar cu această scrisoare s-a îndreptat și către alte bănci. În momentul acesta sunt în discuții avansate cu două bănci: Banca de Comerț și Industrie a Chinei, cea mai mare bancă comercială din China, principalul finanțator al strategiei de dezvoltare economică a Chinei în afara granițelor, din Asia până în Europa. Din ce înțeleg eu, s-a trecut de faza de analiză, s-a dat aprobarea și acum sunt în negocieri legate de cum se fac acordările și contractarea efectivă a creditului. Mai au încă o colaborare cu Shanghai Pudong Development Bank. Aici s-a făcut o cerere pentru un credit-punte pe care să-l aibă în caz că mai apare ceva și cu banca asta comercială și, în caz că se întârzie, să aibă acest credit-punte și să aibă certitudinea că vor începe lucrările în luna martie. Cu Banca de Comerț și Industrie, problemele sunt rezolvate peste 90%“, spunea Stănescu. Consultantul preciza că Shandong a investit în șantierul din Craiova circa opt milioane de euro, aproximativ 15% din costul total de 50 de milioane de euro al cartierului de 1.800 de locuințe și că lucrările vor fi reluate garantat pe 10 martie.
„Șantierul a fost închis de la 1 octombrie 2015 și se preconizează a se deschide cel târziu pe 10 martie anul acesta. Norocul a fost că închiderea lui a coincis cu vremea rea și în felul acesta s-a diminuat puțin din pierderile financiare și ca timp. Garanția că șantierul începe pe 10 martie este această scrisoare de garanție. Ei pot să meargă cu ea pe mai multe finanțări și asta fac, și-au luat variantă de rezervă acel credit-punte în valoare de zece milioane de euro. Ar fi un ajutor până se face creditarea cea mare. În acest moment, firma nu are nici o datorie la stat sau la primărie“, a mai spunea Stănescu. Acesta recunoștea că Shandong are restanțe de plată către firmele de construcții cu care colaborează de circa un milion de euro, dar spunea că este ceva normal în acest domeniu de activitate. „Am ținut legătura și am avut discuții cu toate companiile de construcții, inclusiv anul acesta. În luna februarie se începe dezafectarea șantierului, curățenie, tasarea drumului și toate celelalte pregătiri“, preciza el pentru GdS la începutul lunii februarie. Stănescu spunea atunci că precontractările pentru vânzarea apartamentelor vor începe pe 1 mai, dată până la care blocurile trebuia să fie construite la nivelul etajului patru. GdS a încercat să obțină explicații de la Stănescu despre noile întârzieri în reluarea lucrărilor, dar acesta nu a mai putut fi contactat.

Olguța Vasilescu și vremea frumoasă

Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a amânat o explicație detaliată despre schimbarea atitudinii municipalității față de constructorul chinez. Într-un răspuns trimis la solicitarea GdS care l-a întrebat dacă și-a schimbat părerea despre finalizarea la termen a cartierului, primarul a spus că firma ar trebui să recupereze întârzierile, mai ales că a venit vremea frumoasă. „Este normal să transmitem această notificare din moment ce s-a întârziat lucrarea și a venit vremea frumoasă. Săptămâna trecută firma chineză a transmis o solicitare pentru a fi aprobate vizele ca să poată veni în România. Așteptăm vizita lor și vom avea mai multe detalii după ce ajung aici“, a precizat primarul. Potrivit contractului, în cazul în care Shandong nu va respecta clauzele, toate investițiile făcute vor reveni primăriei. În legătură cu termenul final de realizare a blocurilor, lucrurile nu sunt clare, deoarece primăria și firma chineză au modificat în contractul de concesionare prevederea din caietul de sarcini referitoare la acest aspect. Caietul de sarcini vorbea despre „un termen stipulat de 24 de luni“, pe când în contract formularea este alta: „în termenul de valabilitate a autorizației de construcție“. Asta înseamnă că lucrările ar trebui recepționate la începutul anului viitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS