18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDe luni se distribuie alimentele pentru persoanele defavorizate

De luni se distribuie alimentele pentru persoanele defavorizate

Primăria Craiova a anunţat că, începând de luni, 7 decembrie, se vor distribui pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din municipiu. Pachetele vor conţine următoarea cantitate de alimente: doi litri ulei, două kilograme zahăr, două kilograme făină, un kilogram orez, un kilogram mălai.
Produsele se vor distribui către beneficiarii din cele cinci categorii cele mai defavorizate, respectiv: persoane cu handicap, adulţi şi copii, neinstituţionalizați; şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă; pensionarii cu venituri cumulate până la 500 lei/lună; persoane beneficiare de venit minim garantat; persoane fără venituri care au vârsta peste 60 de ani.
Distribuirea produselor alimentare se face în funcţie de listele transmise de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, de listele întocmite în baza cererilor depuse de către persoanele fără venituri cu vârsta peste 60 de ani şi de lista persoanelor beneficiare de venit minim garantat aflate în evidenţa autorităţii locale. Distribuirea alimentelor se face în spaţiul cu destinaţia de sală de sport, situat în incinta Şcolii nr. 32 „Alexandru Macedonski“ din Craiova, str. Aleea Castanilor nr. 4, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.30, după cum urmează: în zilele de 7 decembrie şi 8 decembrie, de la litera A-C; în zilele de 9 decembrie şi 10 decembrie, de la litera D-L; în zilele de 11decembrie şi 14 decembrie de la litera M-P; în zilele de 15 decembrie şi 16 decembrie, de la litera Q-S; în zilele de 17 decembrie şi 18 decembrie de la litera T-Z.

Acte necesare pentru ridicarea alimentelor

Pentru ridicarea alimentelor, titularul drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare trebuie să se prezinte cu: BI/CI în original; cupon de pensie din ultima lună de plată -pentru pensionari; carnet de evidenţă vizat la zi- pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj; certificat de încadrare în grad de handicap – în original – pentru persoanele cu handicap; pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi fără venituri, pachetul cu alimente se va distribui în baza unei cereri însoţite de actul de identitate, depuse la sediul Primăriei Craiova din bulevardul Oltenia, bl. 65A1, parter sau la depozitul de distribuire.
În situaţia în care titularul este în imposibilitatea de a se prezenta pentru a-şi ridica drepturile, alimentele se vor elibera pe bază de: declaraţie – formular tipizat ce va fi asigurat de către instituţie; BI/CI titular şi persoana împuternicită/ reprezentant legal/curator/asistent personal- originale şi copii; cupon de pensie din ultima lună de plată – pentru pensionari – original şi copie; BI/CI sau, după caz, certificate de naştere copil cu handicap – original și copie; certificat încadrare în grad de handicap – original şi copie.
Consultarea tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare se poate face la sediul Primăriei Municipiului Craiova din bulevardul Oltenia, bl. 65A1 parter, şi la depozitul de distribuire.
Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la numerele de telefon: 0251/587220, 0351/451686.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS