25.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMedalie de aur la Bruxelles pentru noi materiale de construcţie brevetate de UCB

Medalie de aur la Bruxelles pentru noi materiale de construcţie brevetate de UCB

Noile materiale au fost utilizate deja experimental
Noile materiale au fost utilizate deja experimental

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu a cucerit o medalie de aur şi una de argint la cea de-a 63-a ediţie a Expoziției Internaționale de Inventică, Cercetare și Noi Tehnologii Bruxelles – EUREKA, în cadrul Salonului INNOVA. Expoziţia a avut loc în perioada 13-15 noiembrie, iar specialiştii UCB s-au prezentat cu două cereri de brevet de invenţie elaborate în cadrul proiectului „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale – EcoWASTES“ (LIFE10 ENV/RO/729), coordonat de profesoara Luminița Georgeta Popescu şi economista Mădălina Mirabela Marica. În competiţie au fost înscrise 300 de invenţii din 16 ţări (Belgia, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Franţa, Italia, Iran, Maroc, Malta, Moldova, Malaezia, Polonia, Romania, Rusia, Tailanda, Taiwan, Tunisia), ambele cereri de brevet de invenţie ale universitătii fiind medaliate. Astfel, cererea de brevet „Mase cu întărire rapidă pe bază de liant hidraulic obţinut din zgură de tratament secundar al oţelului“, titular Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, a cucerit medalia de aur. Cea de-a doua cerere de brevet intitulată „Procedeu de obţinere a betoanelor termoizolatoare pe bază de cenuşă grea de termocentrală“ a primit medalia de argint. Fiecare brevet are 11 autori.

Proiecte unicat

Proiectul „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale, EcoWASTES” (LIFE10 ENV/RO/729) este realizat de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu în parteneriat cu SC Complexul Energetic Oltenia SA şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, cu o perioada de implementare de 40 de luni, începând cu 1 septembrie 2011. Proiectul şi-a propus să stabilească noi modalităţi de valorificare a deşeurilor generate de industria energetică (cenuşă de termocentrală), industria extractivă (şlamuri de foraj petrolier) şi industria metalurgică (zguri de elaborare şi turnare a metalelor). În cadrul proiectului au fost obţinute până în prezent aproximativ 35 de tone de materiale de construcţii prin utilizarea deşeurilor vizate (cenuşă de termocentrală, şlam de foraj petrolier, zgură de elaborare a oțelului şi zgură de tratament secundar): blocheţi, pavele, cărămizi, borduri, beton termoizolator şi masă de bătătorire. „Produsele noi obţinute în cadrul proiectului reprezintă materializarea conceptului de economie circulară: reciclarea unor deşeuri care, prin tehnologiile inovative elaborate, sunt reutilizate ca materii prime în industriile generatoare de deşeuri (de exemplu, cenuşa de termocentrală este folosită în proporţie de 70-100% la obţinerea betonului termoizolator de torcretare utilizat la repararea cazanelor de ardere din cadrul termocentralelor pe cărbune). Totodată, în Campusul Studenţesc Debarcader a fost realizat un zid demonstrativ şi o alee demonstrativă cu o parte din materialele de construcţii obţinute în cadrul proiectului international LIFE10 ENV/RO/729“, a declarat Luminiţa Popescu, coordonatorul proiectului şi profesor la Facultatea de Inginerie din cadrul UCB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS