25.6 C
Craiova
sâmbătă, 25 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAu așteptat șase ore până să vină ambulanța

Au așteptat șase ore până să vină ambulanța

Pacienții din Olt sunt nevoiți să aștepte cu orele până să fie transportați de la un spital la altul. Asta pentru că ambulanțele din județ nu fac față numărului mare de solicitări. Mai bine de șase ore au așteptat vineri doi pacienți în secția de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Corabia. Din cele trei ambulanțe care trebuie să asigure transportul bolnavilor în zona Corabia, vineri una s-a defectat. „Mori cu zile din cauza sistemului“, strigă oamenii revoltați.

Cei doi bolnavi, ai căror aparținători au chemat presa pentru a vedea cum sunt umilite rudele lor de către sistemul sanitar, aveau nevoie să fie transportați la Spitalul Județean de Urgență din Slatina. Ambulanța a ajuns abia după ce oamenii au sunat la presă. Floricica Rădulea a ajuns cu mama sa la Spitalul Corabia vineri, în jurul orei 10.00, după ce bătrâna de 76 de ani a făcut pareză pe partea dreaptă. „Până ieri (joi – n.r.), mama a fost sănătoasă. Are 76 de ani, dar nu a avut probleme până acum. Astăzi (vineri – n.r.) a căzut jos din picioare și a făcut pareză. Am adus-o de urgență la Spitalul din Corabia. Au îngrijit-o medicii de aici. A venit un medic neurolog la ea de două ori. Mi-au spus însă că mama trebuie transferată la Slatina pentru că ei nu au aparatura de care are nevoie. Au zis că trebuie să i se facă tomograf și ei nu au așa ceva, numai la Spitalul de la Slatina au, dar nu se știe dacă funcționează. De atunci am tot așteptat să vină o salvare să o transporte, dar nu a venit nimeni. Nu înțeleg cum se poate să aștepți ore în șir și să nu vină nimeni“, a povestit femeia revoltată.
„Dacă ești bătrân, te lasă să mori, nu mai ai dreptul să trăiești…“

Disperată să își ajute mama, femeia a vrut să o transporte cu mașina proprie, însă starea de sănătate a bătrânei nu i-a permis acest lucru. „Nu se poate așa ceva! Este revoltător să așteptăm atâtea ore și nimeni să nu vină să ne spună ceva. Nu știu în ce țară trăim și cui trebuie să îi mai spunem prin ce trecem ca să se rezolve problemele din spitale. Nu pot să înțeleg de ce nu se găsește nici o salvare care să o transporte. Mor cu zile oamenii și nimeni nu face nimic“, a spus Floricica Rădulea.
În aceeași situație a fost și un alt aparținător, care a adus-o pe mama sa în aceeași secție de Primiri Urgențe a Spitalului Corabia. „Nu este vorba numai de mama mea. Mai este o femeie care așteaptă să fie transferată și nici la ea nu a venit nimeni. Noi, rudele, nu știm ce să mai facem. Salvările ajung în curtea spitalului, lasă pacienții și pleacă din nou. Medicii nu au ce să facă, ei cheamă salvarea, dar dacă sunt multe solicitări, nu mai ajunge… Am vorbit cu cei de pe ambulanță și mi-au spus că nu pot să meargă să o ducă pe mama mea la Slatina, că dacă apare în teren un caz cu cineva care are 20 de ani și a suferit un accident sau un infarct nu are cine să se ducă să îl salveze. Cu alte cuvinte, dacă ești bătrân te lasă să mori, nu mai ai dreptul să trăiești…“, a spus femeia supărată.

„Sunt foarte multe solicitări, iar ambulanțe și personal puțin“

Managerul Spitalului Orășenesc Corabia ridică din umeri și spune că nu ține de el rezolvarea acestei situații. „Nu noi, spitalele, administrăm salvările. Există un Serviciu de Ambulanță care coordonează totul. Medicii anunță cazurile și solicită transportul, dar mai mult nu pot face. Sunt multe solicitări și din această cauză apar întârzieri. Nu am ce să vă spun mai mult. Întrebați la Serviciul de Ambulanță ce se întâmplă. Pacienta este oricum supravegheată de un medic neurolog de la noi“, a spus Cristian Filip, managerul Spitalului Corabia.
În Olt, 20 de ambulanțe trebuie să facă față solicitărilor zilnice. Mădălina Delureanu, medic-șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt, arată cu degetul către medici și spune că aceștia solicită prea multe transferuri. „Avem doar trei ambulanțe în regiunea Corabia. Una dintre ele astăzi s-a și defectat. Avem o problemă mare pentru că sunt foarte multe solicitări, iar ambulanțe și personal puțin. Așa că facem față cu greu. În primul rând, asigurăm urgențele prespitalicești și abia după aceea transferurile. Medicul care primește pacientul în Urgență sună la 112 și solicită transferul în funcție de starea pacientului. În cazul de față, nu a fost vorba de urgență majoră. Cazul a fost supravegheat de un neurolog. Noi am întrebat, în momentul în care ni s-a raportat cazul, dacă este nevoie să vină medic din Slatina, dar ni s-a spus că nu. În cazul în care un pacient este în stare critică și toate ambulanțele din zona în care se află sunt ocupate, se solicită una din altă zonă a județului, dar nu a fost cazul în situația de față. Mai apar, într-adevăr, situații când pacienții așteaptă, dar asta și pentru că medicii fac prea multe transferuri, se fac transferuri și pentru copii care au viroze și care nu sunt în stare gravă“, a precizat Mădălina Delureanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS