23.9 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident cu trei maşini lovite şi cinci victime

Accident cu trei maşini lovite şi cinci victime

Grav accident de circulaţie duminică seară în Mehedinţi, pe DE 70, la ieşire din comuna Şimian. Cinci persoane au ajuns la spital cu politraumatisme din cauza vitezei, dar şi a neatenţiei.
Trei autoturisme au fost implicate în accident, vinovat fiind un cetăţean de etnie romă, care a întors în mijlocul străzii, deşi avea linie continuă pe două benzi de drum, și nu a acordat prioritate de trecere celorlalte mașini. „Nici nu ştiu cum s-a întâmplat. Am ieşit de pe un drum de ţară şi nu m-am asigurat bine. Am crezut că am timp să trec. Am greşit, asta e, se mai întâmplă“, a spus şoferul de etnie romă.
La faţa locului au ajuns două ambulanţe, care au transportat victimele la Spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale. Dintre cele cinci persoane rănite, doar un băiat a suferit răni mai grave. „Sunt cinci victime, însă numai trei vor rămâne internate, iar un singur băiat are leziuni mai serioase. Celelalte sunt bine“, a spus medicul de pe ambulanţă.
Poliţia încearcă să stabilească exact cum s-a petrecut totul. Circulaţia rutieră a fost blocată mai bine de o oră pe toate cele patru benzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS