14.8 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDumnezeu şi medicii au făcut o minune

Dumnezeu şi medicii au făcut o minune

Medicii de la Spitalul de Urgenţă Craiova au reuşit să salveze o gravidă de 19 ani şi copilul acesteia, deşi complicaţiile apărute reduceau drastic speranţa de viaţă a celor doi

Într-un sistem de sănătate de stat în care bolnavii acuză mai mereu lipsa de medicamente, condiţiile precare din spitale şi faptul că nu eşti băgat în seamnă dacă nu plăteşti, sunt şi cazuri fericite în care medicii arată că nu au uitat de jurământul lui Hipocrate. S-a întâmplat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde o tânără de 19 ani, în ultimul trimestru de sarcină şi aflată în stare foarte gravă, a fost salvată de la moarte, atât ea, cât şi copilul. Pentru asta a fost nevoie de 20 de medici din cadrul spitalului, cu specializări diferite, care au lucrat în echipă aproape două săptămâni pentru a le reda celor doi bucuria vieţii.
Ana-Maria Craiu va împlini 19 ani în luna iulie, însă nu credea că va mai apuca această zi. Părăsită de părinţi, fata a fost crescută de o bunică, până când şi-a găsit alesul inimii şi s-a mutat la el, în satul Comăniţa, comuna Teslui (judeţul Olt). A rămas însărcinată şi aştepta cu nerăbdare să-şi ţină copilul în braţe. În ultimul trimestru de sarcină au apărut însă problemele, iar fata a ajuns la Spitalul din Slatina. A stat internată trei săptămâni, timp în care starea ei de sănătate se tot agrava. „Cât am stat în spital la Slatina ni se tot spunea că este vorba de o ameninţare de avort. Ea avea probleme şi cu inima… Dacă nu am fi ajuns la Craiova, se întâmpla o tragedie“, susţine soţul tinerei, Cristian Zamfir.    

Decizia care a salvat două vieţi

Spusele acestuia au fost confirmate de medicii de la Spitalul de Urgenţă din Bănie. „A fost transferată de la Slatina, în stare foarte gravă, pe 11 martie, iar până pe 13 martie a stat internată la Terapie Intensivă, la Secţia de ginecologie. Pe 13 martie a fost transferată la Secţia de cardiologie, iar în seara acelei zile s-a decis viaţa ei. Era marţi, 13, dar pentru ea a fost cu noroc. Cu boala ei, mortalitatea se duce la peste 70 la sută din cazuri, mamă şi făt“, a povestit unul dintre medicii implicaţi în acest caz.
Tânăra a fost diagnosticată cu cardiomiopatie dilatativă peripartum, insuficienţă cardiacă clasa III NYHA, insuficienţă mitrală severă, insuficienţă tricuspidiană severă, hipertensiune pulmonară secundară severă, pneumonie acută şi paralizie facială dreaptă. „O afecţiune apărută în ultimul trimestru de sarcină, precipitată şi agravată de această pneumonie a făcut ca starea sa să se agraveze. Existau semnele unei insuficienţe cardiace extrem de severe şi atunci trebuia să acţionăm. Toţi medicii specialişti s-au unit şi au luat o decizie care s-a dovedit hotărâtoare pentru cele două vieţi“, a explicat unul dintre doctorii care au participat la rezolvarea acestui caz. Ana-Maria a fost dusă în sala de operaţie, unde o aşteptau, în echipe, medici ginecologi, neonatologi, cardiologi şi medici de la ATI. I s-a făcut cezariană, iar copilul s-a născut sănătos, chiar dacă a cântărit doar 1,7 kg. Tânăra a rămas trei zile la terapie intensivă, unde a fost ventilată mecanic, iar bebeluşul a intrat în grija neonatologilor.

„Şi-au dat interesul ca şi cum ar fi fost copilul lor“

Cu priceperea medicilor, cu lacrimi şi rugăminţi din partea familiei, tânăra s-a pus pe picioare. Acum este sub supraveghere medicală, dar starea sa de sănătate are o evoluţie favorabilă, iar peste o săptămână va pleca acasă şi nu singură, ci cu băieţelul ei în braţe. Acesta este sănătos şi a mai luat în greutate. „L-am văzut puţin, din uşă, dar nu am avut voie să intru la el. Abia aştept să-l ţin în braţe“, spune acum tânăra mămică. Luptătoare din fire, Ana -Maria vrea să uite prin ce a trecut şi se gândeşte doar la viitor. „Ştiu că am fost la un pas de moarte, dar nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost. Timpul le repară pe toate, iar cel mai important este că sunt în viaţă, că amândoi suntem în viaţă. Şi asta doar datorită medicilor de aici“, adaugă tânăra. Soacra acesteia, care i-a stat permanent alături, are şi ea cuvinte de laudă la adresa echipei de medici. „Şi-au dat interesul ca şi cum ar fi fost copilul lor. Nu am mai întâlnit aşa ceva până acum. Am rămas uimită când am văzut vreo 20 de doctori la căpătâiul ei. Şi nu au cerut nimic. O să merg la biserică să mă rog pentru toţi cei care ne-au ajutat. Cât a fost la terapie intensivă, am stat în genunchi şi m-am rugat. Udam cimentul de lacrimi, de venea lumea şi mă ridica de jos, dar uite că Dumnezeu a făcut o minune şi două vieţi au fost salvate“, ne-a destăinuit Floarea Zamfir.
Cei doi părinţi au avut ieri şi un motiv de bucurie. Pentru că nu au putut ajunge la starea civilă să declare copilul, un reprezentant al acestei instituţii s-a prezentat la spital pentru a-l lua pe nou-născut în evidenţă. Băiatul se va numi Alexandru Alin Marian, iar tatăl este acum în al nouălea cer. „Sunt foarte fericit şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru minunea asta, dar şi medicilor de aici. Dacă mai stăteam o zi la Slatina, acum nu mai era nici băiatul, nici ea“, susţine Cristian Zamfir.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS