16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPăcăleală de Zilele Craiovei

Păcăleală de Zilele Craiovei

Automobil Clubul Român (ACR) Dolj i-a fentat pe craiovenii care s-au strâns ieri în zona aeroportului pentru Raliul Craiovei, neprezentându-se la eveniment, deşi era organizatorul competiţiei. Raliul Craiovei era programat să înceapă la 11.00, oră până la care s-au strâns sute de pasionaţi, veniţi cu peste o sută de maşini pe pista ce leagă aeroportul craiovean de fabrică, toţi aşteptând startul întrecerilor.

ACR Dolj i-a lăsat însă să privească lung după „oficialii“ care ar fi trebuit să se ocupe de organizare.

După o îndelungă aşteptare, a plecat până şi echipajul de Poliţie Rutieră care sosise la faţa locului pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului.

Eugenia Niţă, directoarea ACR Dolj, nu a putut fi contactată. Potrivit unor informaţii neoficiale, aceasta ar fi fost plecată în Spania. „Primăria nu a fost implicată în organizarea Raliului Craiovei. ACR Dolj ne-a trimis o solicitare de a include acest eveniment în cadrul programului pentru Zilele Craiovei. Mai multe informaţii nu vă pot da, pentru că nu ştiu. Am încercat să o contactez pe doamna directoare, dar nu a răspuns la telefon“, a declarat Oana Răducănoiu, din cadrul primăriei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII