15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoveşti de succes pentru adormit... italienii

Poveşti de succes pentru adormit… italienii

În plin scandal legat de românul acuzat că a violat o studentă în Italia, guvernul de la Bucureşti pregăteşte o campanie de refacere a imaginii românilor din Peninsulă, prin prezentarea unor poveşti despre românii de succes din Italia.

Şeful Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Alfred Bulai, a declarat, într-un interviu acordat Radio France International, că la nivel guvernamental este în derulare un proiect privind contracararea campaniei împotriva imigranţilor infractori din Italia, dar că acesta este momentan blocat din cauza unei contestaţii. El a precizat că programul, care vizează Italia şi Spania, va fi aplicat abia în a doua jumătate a anului şi va consta în prezentarea unor poveşti de succes ale românilor plecaţi în străinătate.

Un program tardiv

„Sperăm să putem contribui la o mai bună informare a cetăţenilor din ţările respective, despre români şi despre România. Nu ne propunem o campanie în care să manipulăm cumva un anumit gen de realităţi. Pur şi simplu, încercăm să aducem mai multe informaţii, inclusiv informaţie pozitivă despre românii noştri care trăiesc acolo şi care au şi multe poveşti de succes, chiar foarte, foarte multe, nu numai aceste poveşti triste. Strategia nu este să le mascăm pe acestea, totuşi“, a spus Bulai, admiţând că derularea programului poate fi considerată tardivă.

Totodată, şeful ASG a pus problemele pe care le ridică românii autorităţilor din străinătate pe seama „lipsei de cultură a omului care trăieşte în alt teritoriu“. „Problemele apar întotdeauna la adaptarea la un nou context. Gândiţi-vă că o mare parte din românii noştri n-au mai fost nicăieri, n-au cultura emigrantului, n-au cultura omului care trăieşte în alt teritoriu, în altă cultură“, a comentat Bulai.

Acest plan al executivului vine după ce românul Ioan Rus, condamnat de trei ori în România pentru furt calificat, a fost arestat săptămâna trecută de poliţia italiană, fiind acuzat că a înjunghiat-o şi violat-o pe fiica ambasadorului statului Lesotho, care studiază la Roma. Rus este încarcerat în aceeaşi celulă cu Nicolae Romulus Mailat, românul de etnie romă care, la sfârşitul lunii octombrie, a jefuit-o şi ucis-o la Roma pe italianca Giovanna Reggiani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII