Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Eveniment

Arestată pentru furtul a opt milioane de lei

Angajata BRD, surpriză pentru colegi

Eveniment - Dragoş GAVRILĂ
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Sucursala BRD Craiova, în care a lucrat Mihaela Rosana Biţu

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Arestarea angajatei BRD acuzate că a furat 2,2 milioane de euro a fost un şoc pentru colegii de serviciu de la sucursala craioveană a băncii. Mihaela Rosana Biţu, operator ghişeu unic, fată educată, retrasă, de încredere, a furat parola directorului pentru transferul ilicit către conturi din Timişoara şi Bucureşti.

În cei trei-patru ani de când era angajată, Mihaelei Biţu i-au trecut prin mână sume impresionante, atât lei, cât şi valută, începând de la banii încasaţi în contul facturilor de curent ale craiovenilor până la depuneri sau retrageri bancare. A câştigat în timp încrederea colegilor de serviciu, care au descris-o în termeni pozitivi. „O singură chestiune era mai neobişnuită: se îmbrăca prea bine pentru o funcţionară de ghişeu“, a declarat unul dintre colegii Mihaelei de la Sucursala BRD Craiova.

Mihaela Biţu a absolvit Ştiinţele Economice, în Craiova, în 2003, cu media 8,75. A făcut masterul tot la Craiova, specializându-se în management financiar bancar. Avea job-ul pe care îl dorise. La evaluările periodice ale angaţilor BRD, Mihaela Biţu a obţinut calificative bune.

A venit luni la serviciu, ca de obicei, şi-a salutat colegii la cafeaua de dimineaţă. Nu peste mult timp, la sediul sucursalei s-au prezentat ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova. Mihaela Rosana Biţu a fost arestată după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Timişoara au acuzat-o că vineri transferase echivalentul a 2,2 milioane de euro în alte conturi BRD din Timişoara şi Bucureşti, folosindu-se de parola de acces a directorului de sucursală. Banii proveneau din conturile bancare ale companiei CEZ Distribuţie Craiova.

„Noi am ridicat-o, am făcut percheziţia, i-am luat declaraţii. Am transportat-o la Lugoj, de unde a fost preluată de DIICOT Timişoara. Nu a recunoscut nimic“, a declarat comisar-şef Gheorghe Bică, şeful BCCO Craiova.

 

A furat parola directorului

 

Deşi fiecare angajat al băncii are o parolă unică de care se foloseşte pentru a accesa sistemul informatic, Mihaela Biţu avea nevoie de o parolă de rang mare pentru „tranzacţie“. Surse din cadrul BRD au explicat că sistemul informatic al băncii este conceput astfel încât să poată fi accesat de pe orice calculator din cadrul sucursalelor sau al agenţiilor, dar parolele folosite de angajaţi sunt unice şi au niveluri de acces diferite. Angajata BRD nu a efectuat transferul de la calculatorul propriu, însă nici nu avea nevoie de computerul directorului de sucursală, ci doar de parola acestuia. Mihaela Biţu a povestit anchetatorilor că l-a surprins pe director când a accesat sistemul informatic al băncii şi astfel a aflat parola.

 

Prejudiciul, aproape recuperat

 

Conform unui comunicat al BRD, banca s-a sesizat imediat de efectuarea transferului şi cea mai mare parte din sumele de bani au fost blocate. Banca a depus o plângere penală, fiind sesizate poliţia şi DIICOT încă de săptămâna trecută. „La sfârşitul săptămânii trecute, o bandă organizată a încercat să prejudicieze banca printr-o serie de operaţiuni neautorizate. BRD s-a sesizat imediat şi, în mai puţin de două ore, cea mai mare parte din sumele respective au fost blocate. Ancheta organelor în drept este în desfăşurare, majoritatea infractorilor fiind reţinuţi la această oră. A fost instituit, totodată, sechestru pe bunuri pentru recuperarea integrală a sumelor respective“, a precizat printr-un comunicat secretarul general al BRD SocGen, Adela Jansen.

În acelaşi caz au mai fost arestate preventiv trei persoane, printre care şi un cetăţean de origine turcă stabilit în Bucureşti: Osman Tunc, Doru Meosu şi Paul Vasile Mînzu, toţi trei implicaţi în activitatea infracţională iniţiată de Mihaela Rosana Biţu.

Potrivit DIICOT, jumătate din sumă a fost transferată în contul cetăţeanului turc, acesta fiind reţinut în timp ce aştepta să ridice banii de la o unitate din Bucureşti. Diferenţa a intrat în contul lui Doru Meosu, deschis de acesta la o agenţie din Timişoara. Acesta a reuşit să ridice vineri, în numerar, o parte din sumă, respectiv 1.500.000 de lei, pe care i-a predat-o lui Paul Vasile Mînzu, acesta din urmă reuşind să plaseze sacoşa cu bani unei persoane care îl aştepta în afara sediului băncii, conform NewsIn. Din suma de 2,2 milioane de euro nu au fost recuperaţi aproximativ 300.000 de euro, informează aceeaşi agenţie de presă.

BRD este membră a grupului financiar-bancar Societe Generale din Franţa, care a anunţat, pe 24 ianuarie, că a fost victima unei fraude de 4,9 miliarde de euro în cadrul diviziei sale de brokeraj.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.04/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.0 din 28 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Alina :
    Cica: „Noi am ridicat-o, am făcut percheziţia, i-am luat declaraţii. Am transportat-o la Lugoj, de unde a fost preluată de DIICOT Timişoara. Nu a recunoscut nimic“, a declarat comisar-şef Gheorghe Bică, şeful BCCO Craiova. Apoi: Mihaela Biţu a povestit anchetatorilor că l-a surprins pe director când a accesat sistemul informatic al băncii şi astfel a aflat parola. Pai nu spuserati, mai, ca nu recunoscu? Cum sa povesteasca daca ea se da inocenta? Va incurcarati? Uffff!
    2008-02-07, 02:18:32 (81.208.31.*)
  2. de malina:
    Pai le-a povestit asa, printre altele din copilaria ei, cind stateau la o cafea, sau cind treceau pe hol, nu a recunoscut oficial, sub semnatura
    2008-02-07, 02:37:38 (81.18.82.*)
  3. de MIKey:
    Sau poate au povestit altii in locul ei ... Sau poate are purtator de cuvant ... Sau poate redactorul minte ...
    2008-02-07, 04:48:20 (172.167.87.*)
  4. de de belea:
    conducerea nu are nimic de zis? MIHAELA era data ca exemplu celor vechi in brd,dar cit de bine ocunostea dna dir?cind ii dadea stimulente pt produsele facute de colegi si contabilizate pe numele ei nu sa gindit nimeni ca o invita la asemenea fapte?
    2008-02-07, 08:18:29 (86.34.177.*)
  5. de Cititor:
    Naiva fata, trebuia sa intrebe un politician cu experienta cum trebuie procedat. Putea sa stea in arest preventiv 29 de zile si rezolva problema. Totusi, pana acum cu 29 de zile s-a rezolvat, nu poate sa fie domnia sa o exceptie de la regula si sa fie condamnata in alt fel.
    2008-02-07, 08:57:20 (81.196.98.*)
  6. de Florentin:
    Dar de ce nu ati intrebat-o cum de a crezut ca o sa scape ? Ea nu s-a gandit ce ancheta va declansa ? Pentru o asemenea suma de bani esti urmarit toata viata, in toata lumea. Nu scapi nici daca te duci in Africa, iti schimbi sexul, culoarea pielii si dai banii la crocodili sa-i manance. Ma rog, trebuie sa recunosc ca poate am cam exagerat, dar nu prea ai cum sa nu fi prins. Cica la negativ se scrie cu un singur i.
    2008-02-07, 10:00:57 (89.120.253.*)
  7. de adolfniky:
    o dobitoaca cu cap mare pute sa gindeasca asa bancile au cel mai bun istem informatizat
    2008-02-07, 10:24:22 (89.122.173.*)
  8. de pt alina:
    sa nu atentezi cumva la imaginea comisarului sef bica... este un om de inalta moralitate si profesionalism....si stie exact ce spune....!! omu e mai mult decat profesionist
    2008-02-07, 10:46:41 (86.124.218.*)
  9. de mine:
    oare chiar operatoarea de ghiseu a initiat operatiunea? sigur nu e o inscenare? sigur nu se cauta un tap ispasitor? adica o ciuri-buri de 20 si ceva de ani initiaza ditamai operatiunea de fraudare a BRD cu niste interlopi? oare nu ar trebui sa cada alte capete cumva?
    2008-02-07, 12:16:58 (86.124.217.*)
  10. de nyk:
    o naiva
    2008-02-07, 12:43:23 (82.79.220.*)
  11. de Nicu:
    O idioata.. numai cand o priveai iti dadeai seama ca ii fug ochii dupa bani si dupa.... sincer..in afar de faptul ca era o incompetenta..probab il o tinea cineva in "spate".. ca nu le stia saraca.. intr-o banca nu poate lucra dupa parerea mea o persoana care nu stie ca se pot plati mai multe facturi catre aceeasi firma pe un singur ordin de plata, nu? deci o "fufa" nu putea gandi asa ceva .... probabil sunt altii mai isteti care gandesc dupa cortina!
    2008-02-07, 16:16:43 (82.79.145.*)
  12. de X:
    BRD Craiova nu a stiut numic pana nu s-a sesizat CEZ Craiova, din conturile careia au fost furati banii. Dar banca stie sa scape cu imaginea nepatata...
    2008-02-07, 17:37:26 (86.124.219.*)
  13. de Murad Nira:
    Credeam ca in banci lucreaza numai absolventi de nota 10.Pe vremuri cei cu nota 8,75 erau printre ultimii.
    2008-02-07, 19:12:14 (89.33.210.*)
  14. de marin:
    „dar nu prea ai cum sa nu fi prins. Cica la negativ se scrie cu un singur i.“ Florin, ai auzit tu ceva, dar nu chiar ceea ce trebuia: se scrie cu un singur i la negativ daca e vorba de modul imperativ, timpul prezent, singular: nu fi fraier, de exemplu. dar cand zici nu ai cum sa nu fii prins, e la conjunctiv si e cu doi i.
    2008-02-07, 20:45:01 (82.78.216.*)
  15. de eva:
    asa le trebuie daca au inceput sa se faca angajari in banci pe relatii si pe bani; se pune accent pe reimprospatarea cadrelor nu pe seriozitate si competenta profesionala;cei tineri angajati in banci au salarii mai mari decat cei vechicare sunt considerati perimati.
    2008-02-07, 20:58:36 (86.124.217.*)
  16. de gogu sclipici:
    asa si daca i-a inselat ce?.. altii fura miliarde de la bugetul de stat si nu se ia masuri...nemaipomeni t
    2008-02-07, 21:48:16 (83.254.85.*)
  17. de brd:
    toate babele sunt suparate si frustrate ca nu le mai angajaza nimeni si ca personalul din banci este in majoritate tanar.......voua va ramane pensia....caci nu ati face niciodata fata stresului si programului din bani !asta e! toti retardatii isi dau cu parerea despre cum se fac angajari in banci, despre fraude si sisteme informatice dar ei habar nu au sa foloseasca un card sau sa completeze un formular !!! v-ati grabit toti sa luati credite, dar cand ati semnat contractul, l-ati citit???? nuuu.....si acum va plangeti..... toti va dati cu parerea dar traiti cu 50 de ani in urma ...... asta este nivelul vostru de cultura si dezvoltare....... scutiti-ne!!!!!!
    2008-02-07, 23:14:24 (62.231.98.*)
  18. de xfile:
    helloo 17.brd ...unde dai si unde crapà?? ...mare bancà si brd ...in banca aia poti intra si cu pistol si cu màciuca sculatà:)) ...iar gardianul mànàncà covrigi p'afarà:))
    2008-02-08, 00:11:59 (151.81.19.*)
  19. de scarabeu:
    brd-ul isi merita pe deplin soarta pentru ca angajeaza numai pulifrici de pe bancile facultatii carora le dau 8-9 milioane la salariu si pe care ii indobitocesc cu ideea ca e un privilegiu sa iti faci ucenicia in asa o banca...cand ei de fapt exploateaza tinerii si la catva timp dupa ce se ridica si ei cu pretentii de marire de salariu le fac vand zicand ca "nu si-au indeplinit targetul" si o iau iar de la capat cu oameni noi. ia interesati-va sa vedeti ca sunt agentii unde personalul s-a schimbat de trrei ori in totalitate...felicit ari dlui Neagoe, mare om...mare caracter!
    2008-02-08, 21:18:06 (86.126.6.*)
  20. de abc:
    ce pot sa spun este ca mihaela rosana bitu mi-a fost colega de clasa in scoala generala si in facultate si era o fata foarte ambitioasa si foarte isteata m-a surpris fapta ei, ceea ce ma determina sa cred ca i s-a impus sa faca asta
    2008-02-08, 23:33:08 (86.122.150.*)
  21. de dan:
    pt " brd " , bai fraiere n-am citit noi contractele de credit cum nu ti-ai citit nici tu contractul de munca , asta e ceva normal, iar daca ai fi asa destept cum te crezi in cfre ti-ai fi facut propria afacere n-ai fi fost pacalici pe la vreo banca pe 1000 euro- maxim de dimineata pana seara, iar asta de la banca sigura era o mare haimana care prinsese gustul banilor, a fura 2 mil. euro este echivalentul a trage cu arma ca infractiune , la puscarie o sa aprofundeze mai bine domeniul mai greu insa cu partea cealalta....
    2008-02-08, 23:51:30 (82.79.213.*)
  22. de exciteredw:
    mihaela ....hmm cam usuratica m-am intalnit cu ea de multe ori dar lasa cam mult de dorit in multe privinte vroia numai bani si.... atat nimic mai mult am si poze cu ea cine vrea sa le vada
    2008-02-10, 15:05:23 (86.122.147.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 16°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii