23.9 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCriza de roviniete nu afectează Craiova

Criza de roviniete nu afectează Craiova

Directorul Companiei de Autostrăzi, Mihai Grecu, declara luni pentru agenţia NewsIn că există o criză de roviniete la nivel naţional, estimând că mai sunt la vânzare numai 15.000 de bucăţi. Adrian Lumezeanu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Dolj, apreciază că, la nivelul Craiovei şi al judeţului Dolj, cel puţin în perioada imediat următoare, nu vor fi probleme în ceea ce priveşte numărul de roviniete disponibile pentru vânzare. „Deocamdată avem suficiente roviniete comercializate în punctele de vamă Bechet, Calafat şi Porţile de Fier, care ţin de competenţa Direcţiei de Drumuri şi Poduri Dolj. Este posibil ca peste câteva zile să fie probleme, însă momentan nu“, a declarat Adrian Lumezeanu.
În Craiova, la Oficiul Poştal de pe strada Unirii, marţi nu exista nici o problemă în ceea ce priveşte numărul de roviniete disponibile. „Avem roviniete, nu le-am terminat niciodată“, a declarat Adriana Neagoe, lucrătoare la ghişeul nr. 7 al Oficiului Poştal de pe str. Unirii din Craiova.
Chiar dacă unele staţii PECO din oraş nu mai comercializează de câteva săptămâni roviniete, aşa cum este staţia Mol de pe strada Brestei din Craiova, la cele care vând în continuare nu există probleme. „Într-adevăr, se vând mai multe decât înainte deoarece există posibilitatea să fie achiziţionate şi pe perioade mai mici, însă noi am avut tot timpul şi nu au fost probleme“, a declarat Maria Gavriloiu, şefa staţiei Petrom de pe bulevardul Decebal, în apropierea Gării Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS