Amintirile legate de anii de scoala isi pastreaza locul special in sufletul si inima fiecaruia, caci nimic nu poate fi mai frumos decât sa retraiesti emotiile primului chiul sau ale primei nazbâtii care s-a lasat cu penalizari din partea dascalilor.
Anii de scoala, cu siguranta cei mai frumosi… Amintirea primilor dascali, a primelor emotii atunci când pasesti pe poarta institutiei, primele mustrari, dar si bucuriile si emotiile tineretii. Povesti frumoase, amintiri ce pastreaza un loc de frunte in inima scolarilor de ieri.
Amintiri de neuitat
Actrita Georgeta Luchian Tudor isi aminteste cu drag de anii de scoala. Parca mai ieri mama ei lucra cu migala la ghiozdanul de care micuta de atunci era tare mândra: „Era in perioada de dupa razboi, când lumea era extrem de saraca. Eu trebuia sa merg la scoala. Aveam nevoie de un ghiozdan, asa ca mama mi-a croit unul. Era din pânza maro, captusit si in interior avea carton. Avea de toate, bretele, curele, tot ceea ce are un ghiozdan, numai ca al meu era din pânza, nu din piele“, relateaza actrita. Povestind de anii de scoala, apare in prim-plan si profesoara de fizica Tacorian, care a determinat-o pe actrita de astazi sa inlocuiasca notele mici cu cele de noua si zece.
„Era o doamna atât de blânda… In doua-trei luni de la venirea sa la catedra eu aveam sa am note de noua si de zece, in timp ce cu ceva timp in urma ma lupta cu corijenta, caci nu mi-au placut in ruptul capului matematica si fizica“.
O perioada frumoasa, când domnisoarele purtau uniforme elegante: o rochie albastra cu mâneci lungi, guleras alb, peste care se punea un sarafan negru despicat in parti, precum fotele românesti, iar la gât, elevele Liceului Ortodox „Zoe Romniceanu“, la care a studiat si actrita de astazi a Nationalului craiovean, aveau atârnata de o panglica tricolora o cruce. O tinuta demna, eleganta, de care fiecare eleva era mândra. Revine din trecut si prima mustrare, luata pe nedrept, chiar la inceput de drum: „Eram in clasa intâi. In pauza de masa am scos si eu, ca si ceilati colegi, pachetelul pe care bunica mi-l pregatise cu drag. Era invelit intr-un servetel de hârtie. In timpul mesei isi face aparitia directoarea Slavici. O doamna inalta. A trecut printre rânduri. Ne-a cerut sa punem pe masa pachetul. I-am urmat intocmai sfaturile. S-a oprit in dreptul meu si m-a intrebat: «De ce nu ai servetel brodat?» Am raspuns timid ca nu stiam ca un asemenea obiect imi este necesar. Un primit trei bete peste palme. Nu ai cum sa uiti un asemnea lucru umilitor si nedrept, mai ales ca el este legat de o vârsta atât de frageda“. Dincolo insa de micile neplaceri, ramâne frumusetea unora dintre cei mai frumosi ani de viata.
O alta incursiune in timp, un alt personaj
Inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, Diana Busoi, zâmbeste si astazi când isi aduce aminte de primul chiul, dar si de orele petrecute la practica agricola, la moda in perioada liceului: „Eram in clasa IX – X, la Liceul «Carol» din Craiova. Aveam un profesor de desen destul de sever atunci când venea vorba de absente. Tin minte ca am lipsit de la una dintre orele sale si ne-am dus pe baza sportiva, unde e si spatiu verde. Trebuie sa va spun ca ne-a cautat pâna ne-a gasit. Eram ascunsi in spatele unor arbusti. Tot dumnealui ne supraveghea si la practica agricola. Eram intr-una din zile la cules de struguri. Aveam de indeplinit o norma. Nu aveam neaparat dispozitia necesara muncii si doream sa mai fentam, numai ca nu era de glumit cu profesorul Dragusin sau «Varul», cum era poreclit. L-am convins totusi sa lase câtiva colegi sa stea in remorca si sa ne rastoarne cosurile, el ramânând responsabil doar cu pontarea. A cazut la invoiala. Nu stia ca noi conveniseram cu cei din remorca sa ne dea cosurile pe jumatate umplute. Am reusit sa terminam, evident, inainte norma, putând astfel sa ne ocupam si de distractie“.
Amintiri frumoase, ani de liceu presarati cu bune si cu rele. Si directorul general al Casei de Asigurari de Sanatate Dolj, Aura Gabriela Militaru, pastreaza in suflet, la loc de frunte, povesti din vremea scolii, declarând cu mâna pe inima ca ei au fost cei mai frumosi, cei mai dragi.
„Pe vremea noastra se chiulea organizat si in masa, sala ramânând goala. Era o adevarata lupta pe care trebuia sa o duci cu cei mai putin maleabili. Dar pâna la urma, reuseam. Nu era o obisnuinta, era doar o picanterie, o distrugere a monotoniei. Mergeam in timpul liber, pe care aveam grija sa ni-l organizam, spre disperarea profesorilor care tineau de obicei ultimele ore, la unul dintre colegi. Ascultam muzica, ne distram. Noroc ca avea vecini intelegatori“.
Sirul amintirilor continua. Orele de practica aduc cu ele si in cazul directorului general de astazi povesti frumoase.
„Faceam parte din clasa A a Liceului Industrial nr. 2 Energetic, din Craiova. Faceam de obicei orele de practica impreuna cu cei de la B. Noi nu prea munceam, in vreme ce colegii de la B bateau de zor la platbanda. Trezeam, din acest motiv, nemultumire in rândul lor. Ba, mai mult, la intrebarea lor disperata de ce noi nu muncim in acelesi ritm cu ei, profesorii le raspundeau: «Mai, astia de la A vor ajunge ingineri, vor fi sefii vostri. Si, ca o ironie, sa stiti ca majoritatea colegilor mei sunt astazi in posturi de conducere“.
Din viata unui sportiv
Recordmenul României la saritura in inaltime, in prezent director general al CSM Craiova, Sorin Matei, si-a consumat anii de scoala intre antrenamente si orele de studiu obligatorii. Acest lucru nu a rapit insa nimic din frumusetea anilor de liceu sau de scoala generala sau chiar de facultate.
„Am facut o scoala sportiva, primii cinci ani la o institutie de invatamânt de cartier si apoi la Scoala nr. 190 din Berceni, Bucuresti. Faceam antrenament de la 6 la 8 dimineata pâna când incepeau cursurile, pentru ca apoi, dupa ore, sa revenim la activitatea sportiva. Erau câte doua antrenamente de trei ori pe saptamâna. Dupa câteva ore de antrenament nebun, am capatat o febra musculara de nedescris. M-am urcat in troleibuz pentru a ajunge acasa. Ma dureau asa de rau picioarele incât nu am reusit sa ma ridic la statia la care trebuia sa cobor. Asa ca am ajuns la capat de linie. Vazându-ma o batrânica, a inceput sa ma asalteze cu tot felul de mesaje: «Bine, ma copile, cum sa bei in asemenea hal de la o vârsta atât de mica?». Eram in clasa a saptea, cred. Batrânica a câstigat de partea ei, intre timp, si un alt personaj, soferul de pe microbuz, care, dupa ce m-a dat jos si m-a asezat lânga un stâlp, mi-a aruncat o ultima dojana printre dinti: «Nenorocitule, bei de la vârsta asta! Sa-ti fie rusine!»“, povesteste Sorin Matei.
Anii au trecut si tânarul elev avea sa se transforme intr-un veritabil licean al Liceului nr. 35 Bucuresti, pe unde au trecut mari sportivi precum Nadia Comaneci, Carmen Bunaciu, dar si alti sportivi de performanta de la gimnastica, haltere. Primii ani de liceu, primele chiuluri adevarate.
„Chiuleam pentru a merge sa vedem antrenamentele colegilor de la alte sporturi sau pentru a ne distra prin tribunale pe la vreun divort sau partaj“, povesteste Sorin Matei.
Nici anii de facultate nu sunt scutiti de „evenimente“ demne de mentionat: „Trebuia sa dam examen la box. Nu eram un as al sportului, dar imi propusesem sa trec cu zece. Auzisem ca, daca partenerul de ring te face KO, poti obtine cu usurinta nota maxima, asa ca am aranjat cu un coleg, prieten care abia ma astepta pentru a ma trânti la podea. N-a avut insa ocazia, caci, asteptând sa intru in sala, am fost cuprins de teama vazând figurile desfigurate, pline de sânge, ale colegilor doborâti la podea. Am trecut examenul. Am luat nota meritata, nicidecum zece“, a conchis fostul mare sportiv. Ani frumosi, presarati cu intâmplari picante, foarte dragi celor ce le-au trait.
