18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMai aproape de Dumnezeu

Mai aproape de Dumnezeu

Câteva sute de credinciosi au urcat pe Muntele Straja din Valea Jiului pentru a participa la slujba de Inviere, „mai aproape de Dumnezeu“, la schitul unde slujeste calugarul Daniel. Slujba, la fel ca si Drumul Crucii, ii atrage pe turisti, dar si pe localnici.


Aproximativ 500 de oameni au venit la slujba de Inviere, dupa ce au urcat, timp de mai bine de doua ore, la o altitudine de aproximativ 1.500 de metri, la schitul construit in inima muntelui, unde zapada si florile de primavara au completat peisajul luminat de crucea construita pe cea mai inalta culme.


In pofida traseului anevoios, oamenii au escaladat stâncile pentru a asista la slujba oficiata de parintele Daniel, crucea luminata din vârful muntelui fiindu-le reper. Credinciosii veniti la schit au urcat in miez de noapte, pe un drum de aproape doua ore, prin zapada, iar in vârful muntelui le-au fost alaturi turistii veniti special pentru aceasta ceremonie si pentru Drumul Crucii. „Am plecat seara la ora 20.00 si am ajuns pe la 23.00 in munte, la schit. Aici slujba are farmecul divin si te simti mai aproape de Dumnezeu“, a spus o femeie trecuta de 60 de ani.


Pe lânga farmecul slujbei, care a fost ascultata de credinciosi, multi dintre ei fiind nevoiti sa stea in curtea schitului, pentru ca bisericuta s-a dovedit neincapatoare, Lumina Sfânta a Invierii a coborât din cer. Când procesiunea a urmat parintele la inconjurul bisericii, cerul a fost luminat de un impresionant foc de artificii, prin care oamenii veniti sa asiste la slujba au marcat noaptea cea mare. „E feeric, in vârful muntelui, intr-un schit ce devine neincapator, sa stai la o astfel de slujba. Emotia este puternica si la nici o biserica din oras nu e mai frumos. Aici totul pare divin“, a afirmat o turista din Timisoara.


Scene biblice in inima muntelui


Pentru ca aici in munte vin foarte multi tineri la schit, parintele Daniel, staretul locasului, spune ca biserica din Straja este cunoscuta ca „Biserica tinerilor“, „fara sa-i suparam pe vârstnicii care vin in fiecare duminica la slujba, unii chiar pe jos câtiva kilometri“.


Schitul din lemn ce strajuieste vârful Muntelui Straja a fost construit in anul 1999 de Emil Parau, un om de afaceri din zona, iar pentru a ajunge la el, credinciosii urca aproximativ 15 minute, pe o carare ce porneste din centrul Statiunii turistice Straja, de la baza telescaunului, apoi, la intrarea in schit, trec printr-un tunel lung de circa 50 de metri, care are peretii pictati cu figuri de sfinti din Vechiul si Noul Testament. Pâna in statiune insa sunt nevoiti sa urce pe drumul lung ce pleaca din orasul Lupeni, pe jos. Tot aici, in Vârful Straja, in amintirea celor peste 800 de soldati care au murit in primul razboi mondial, a fost ridicata o cruce din fier de 18 metri inaltime, care se vede din oras si care este luminata in permanenta, iar din acest an, aici a fost amplasata si o icoana imensa pictata cu scene biblice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS