18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDatorii plătite cu cazmaua

Datorii plătite cu cazmaua

Angajaţii de la RAADPFL Craiova trebuie să sape zilnic 9 mc de şanţ pentru Compania de Apă „Oltenia“, acesta fiind preţul pentru apa cu care se udă spaţiile verzi din oraş. Cele două instituţii au găsit o cale de compromis pentru compensarea datoriilor pe care Regia le are către furnizorul de apă, aproximativ 4.000.000 de lei. Contractul încheiat la începutul acestei luni va şterge numai o parte a debitului, mai precis, 62.000 de lei (15.000 de euro). Prin urmare,  35 de muncitori au schimbat mătura pe cazma şi au trecut la săpat şanţuri în folosul CAO. „Contractul a fost încheiat la propunerea Companiei de Apă «Oltenia», pe 5 mai. Noi aveam către companie o datorie destul de mare reprezentând preţul apei care ne-a fost furnizată pentru udarea spaţiilor verzi din oraş. Cum Regia trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar, am acceptat acest contract. Astfel vom reuşi să ştergem o parte din datorii. În contract s-a prevăzut ca oamenii noştri să sape şanţuri. Ei au lucrat pe strada Ştefan cel Mare şi Nanterre, iar acum se află pe strada Corneliu Coposu. La finalizarea acestei străzi, contractul este onorat. Dar suntem interesaţi să mai încheiem o astfel de convenţie cu CAO şi vom participa la licitaţiile pe care aceasta le va ţine în scopul de a angaja unele firme pentru lucrări de aceeaşi natură“, a precizat Constantin Lăpădat, director tehnic la RAADPFL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU