Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Economie

Vin banii pentru fermieri

Economie - Maria PĂUN
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Fermierii din Olt care au solicitat anul trecut subvenţia europeană care se acordă pentru suprafeţele de teren şi pentru cultură vor primi banii mai devreme decât în 2008. Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, s-a întâlnit, la sfârşitul anului trecut, cu reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), pentru a stabili măsurile necesare acordării plăţilor pe suprafaţă aferente anului 2008. De asemenea, a fost stabilit un plan de acţiune pentru începerea acordării plăţilor unice pe suprafaţă, majoritatea sumelor urmând să ajungă în conturile beneficiarilor în perioada martie-aprilie 2009.
Anul trecut, aproximativ 49.200 de fermieri au solicitat plata unică pe suprafaţă. Dintre aceştia, peste 4.000 au fost supuşi controlului pe teren, iar alte câteva sute, controlului prin teledetecţie.
„Se intenţionează ca, până în luna martie, să se facă plăţile. În mare, avem dosare foarte bune, fără probleme. Se lucrează în continuare. Aşteptăm ca de la nivel central să ni se dea drumul la o procedură în baza căreia să facem controlul administrativ al dosarelor. În urma acestuia, pentru dosarele care nu au probleme, erori sau supradeclarări se vor genera decizii, după care se va face plata“, a explicat purtătoarea de cuvânt a APIA Olt, Corina Grecea.

Plăţi mai mari

Fermierii care vor beneficia de această subvenţie vor primi mai mulţi bani faţă de anul trecut. În 2008, ei au primit câte 50 de euro/hectar pentru plata pe suprafaţă şi 47 de euro pentru plata complementară pentru cultură pentru un hectar de teren însămânţat.
„Potrivit HG nr. 1560/ 25 noiembrie 2008 au fost modificate cuantumurile plăţilor. Pentru plata unică pe suprafaţă, fermierii vor primi câte 60,75 euro/hectar, iar pentru plata complementară se vor acorda 46,71 euro/hectar. Valoarea de schimb a euro a fost fixată la suma de 3,7413 lei“, a mai spus Grecea.
Anul trecut, fermierii au primit subvenţiile europene începând din a doua jumătate a anului.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 20°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: